Pandemia mi-a omorât visurile
- Faceți de mult bolt?
- De vreo 4 ani.
- Și mai faceți ceva pe lângă?
- Nu.
- Dar înainte de bolt ce făceați?
- Păi aveam vreo 4 job-uri și l-am început și pe ăsta, al cincilea și acum a rămas singurul.
- Și ce joburi mai aveați?
- Păi făceam motor sport, eram trainer la Academia Titi Aur, mai făceam …. (am uitat) și începusem un proiect de administrare a unei cabane. Dar a venit pandemia și au picat toate și am rămas doar cu Bolt.
- Și care dintre cele 5 joburi vă plăcea cel mai mult?
- Păi, motor sport-ul și cel de trainer la Titi Aur.
- Și care e visul dumneavoastră?
- N-am niciun vis.
- (Râde) În copilărie visam să fiu gunoier. Îmi plăcea mașina de gunoi. Nu știu dacă știți, dar erau altfel de mașini de gunoi înainte, unele care se roteau nu știu cum (mi-a explicat omul, dar a fost prea complicat să țin minte).
- Știți, eu fac un curs de Dream Management și mă interesează să aflu visurile oamenilor.
- M-am prins că sunt subiect de cercetare. Dar nu mai vreau să am visuri pentru că o să am așteptări și o să fiu dezamăgit. Mie pandemia mi-a omorât visurile?
- Și ce altceva ați mai învățat din experiența aceasta a pandemiei?
- Să nu mai visez.
- Mie mi se pare că ați învățat și adaptabilitatea, văd că v-ați adaptat la un nou context, cumva toți am avut de învățat lecția asta.
- Doamnă, eu sunt antreprenor de 20 de ani. De 20 de ani tot învăț adaptabilitatea.
- Știți, noi la școala de Dream Management studiem știința visurilor și există cercetări care spun că atunci când oamenii sunt conectați cu visurile lor sunt mai sănătoși, au o viață mai împlinită.
- Adevărul e că am un vis. Visez la o casă cu curte, nu departe de București. Să nu mă rup de tot.
- Aaa, am fost la Izvorani acum vreo lună și mi-a plăcut mult zona.
- Izvorani e scump, sunt multe zone frumoase în jurul Bucureștiului și nu așa de scumpe.
Tot discutând despre visul cu casa, concluzia domnului a fost că nu e chiar un vis așa de important pentru el.
- Dar care ar fi un vis important?
- Să nu ies la pensie de la Bolt.
A fost o cursă scurtă, n-am apucat să vorbim prea multe, dar îmi spunea acest șofer cât de mult îi plăcea să facă motor sport și cum clienții lui erau toți străini care veneau să meargă cu motocicletele prin munți. Și totuși, pandemia s-a terminat, clienții pot veni din nou și el își poate relua acest dream job. Nu am putut să-mi dau seama unde sunt blocajele, unde a fost suferința, unde au murit visurile.
Mi-a rămas în minte gândul de final, de a nu ieși la pensie de la bolt și m-am gândit că acest bărbat foarte pasionat de mașini și de sport și care a visat mulți ani în viața lui, va visa din nou. I-ar prinde bine un dream manager, desigur.
M-am gândit la foarte mulții șoferi cu care am mers în ultimii ani pe care i-am întrebat de ce fac bolt sau uber. Unii erau între job-uri, căutau ceva mai bun, alții rămăseseră fără job, alții ieșiseră la pensie și nu le ajungea pensia pentru a trăi decent, alții plecau de acasă la pensie ca să nu-i streseze soțiile, alții au lucrat pe tiruri și camioane și plecau mult din țară, departe de familie, alții aveau joburi de 12 ore pe zi și n-aveau timp pentru familie. Puțini mi-au spus că le place șofatul, că erau pasionați de mașini în copilărie.
Mulți erau stresați și îmi spuneau cât e de mic tariful și cum nu le ies socotelile cu reparațiile mașinilor și uzura lor. Mulți mi-au povestit despre oameni beți care le-au vomat în mașină sau despre oameni care le murdăreau mașinile. Sau despre clienți care s-au purtat umilitor cu ei.
Nu știu câți copii spun că vor să devină taximetriști când se fac mari. Probabil pompierii sau gunoierii sunt mai populari.
Îmi răsună și acum în minte cuvintele acestui om: nu vreau să mai am visuri pentru a nu avea așteptări și pentru a nu fi dezamăgit. Oare câți oameni gândesc la fel? Oare câți oameni ar putea rupe acest mecanism de gândire dacă ar face un curs de Dream Management?
P.S. Fotografia de prezentare este un desen al artistei familiei pentru o cameră a unui copil. Un băiețel de 1 an și jumătate căruia îi plac mașinile, avioanele, mingile, pisicile. N-am găsit altă poză cu mașini.
Cu drag,
Mihaela, Dream Managerul (în devenire) care te conectează cu bucuria.
Despre călătoria mea de Dream Management am mai scris aici și voi tot scrie.
One Comment