Ce fel de Dream Manager vreau să fiu?

Se zice că nu e nimic întâmplător în viață.

Acum 6 ani, mai exact pe 5 decembrie 2017, în noaptea în care copilul meu de 3 ani și ceva îl aștepta pe Moș Nicolae și nu putea să doarmă, m-a rugat să-i spun o poveste. Și apoi încă una și-ncă una, și-ncă una, până s-a făcut miezul nopții și mi-a cerut o poveste c-o bițiletă.

Și adormită pe jumătate, am spus, cu ochii închiși, povestea Zamfirei care a apărut anul următor în cartea Bicicleta fermecată. 

A fost cadoul meu pentru mămaia care împlinea atunci 90 de ani, pentru că am spus-o cu gândul la ea și la viața ei. Mămaia n-a avut niciodată o bicicletă. Dar a avut un vis. Să fie croitoreasă. Am aflat despre visul ei abia după ce am lansat cartea, când ea era trecută de 90 de ani, când mâinile ei nu mai puteau să croaiască și să coasă. Am aflat de visul ei, abia după ce am început să fac ateliere de lectură cu copii, părinți și bunici cu cartea Bicicleta fermecată în școli și grădinițe. Și printre multele întrebări pe care le puneam pornind de la această carte care se citește în 7 minute aveam: care era visul tău în copilărie sau care e visul tău acum.

Așa am ajuns să aud copii, părinți și bunici vorbind despre visurile lor. Și ce emoție se simțea în aer, și ce tristețe plutea atunci când o bunică spunea eu nu am niciun vis, doar să fie copiii și nepoții bine. Și ce lumină se făcea atunci când venea întrebarea: dar când erați copil, atunci ce vis aveați? 

Vorbitul despre visuri, de adult sau de copil e magie. Deschide inimile, deschide mintea, deschide corpul, deschide cerurile. Se împletesc noi fire invizibile între oameni cu visuri similare. Se creează o energie a Visului, care zici că devine și el o ființă cu mâini și picioare și gură și nas și păr.

M-am gândit acum câțiva ani, ce fain ar fi fost să o întreb pe mămaia mea pe la 60 de ani despre visul ei. Cum ar fi fost să știu atunci despre visul ei de a fi croitoreasă. Mămaia mea a fost cea mai mare dintre frații și surorile ei: Vasile, Zanfira, Rodica, Costică, Maria, Lucica, Nicu. E prima oară când îi număr și prima oară când conștientizez că erau opt. Și fiind ea cea mai mare, atunci când mama ei i-a murit a devenit mamă pentru toți frații și surorile ei. Apoi a devenit mamă și pentru cei 4 copii ai ei. A devenit bunică și străbunică și a crescut o mulțime de copii, nepoți și strănepoți.

Când am întrebat-o despre visul ei, mămaia mi-a povestit că tatăl ei n-a lăsat-o la școala de croitorie pentru că nu avea cine să-i îngrijească pe frații mai mici. Mămaia avea o mașină de cusut pe care și-a luat-o când s-a mutat la casa ei și la mașina aceea de cusut a făcut fețe de perne, lenjerii, șorțuri de bucătărie, halate, rochii simple pentru familia ei. Însă mi-a zis că n-a lucrat niciodată cu materiale scumpe: catifea, dantelă, mătase, de frică să nu le strice. Însă dacă ar fi mers la școala de croitorie și ar fi devenit croitoreasă, ar fi avut curaj să facă asta. Într-o zi, o vecină din sat i-a adus să croiască un material scump, însă ea a refuzat. Materialul era prea scump pentru ca ea să-și asume riscul de a-l strica.

Dacă aș fi știut despre visul ei când avea 65 de ani și eu 10, i-aș fi luat catifea să-mi facă rochițe mie și păpușilor mele, i-aș fi dat să-mi croiască rochia de banchet sau alte rochii, iar în final, i-aș fi dat să-mi croiască rochia de mireasă.

Mi-o imaginez pe mămaia mea cosând la rochia mea de mireasă. Avea 78 de ani și mâinile ei erau încă în putere. Și mintea.  Îmi imaginez cum am fi desenat împreună modelul, mai ales că eu voiam o rochie simplă, cum am fi ales împreună dantela, cum mi-ar fi cusut dantela pe bretelele rochiei.

După ce Bicicleta fermecată a ajuns destul de cunoscută, am început să primesc mesaje de la profesori. Unii învățători aplicaseră metoda COPIL pe visul Zamfirei din poveste.

Ce-o mai fi și metoda asta COPIL de împlinire a visurilor m-am întrebat. Ei bine, niște învățători geniali făcuseră curs de DREAM Management cu Mirela Oprea și după ce au citit povestea cu Zamfira au făcut un exercițiu cu copiii. Le-au predat și lor Metoda COPIL dezvoltată de Mirela Oprea și au transformat copiii în Dream Manageri care au lucrat cu o Zamfira imaginară pentru a-și clarifica visul, pentru a vedea care sunt obstacolele care pot sta în calea visului lor, pentru a vedea care e pasul cel mai mic pentru a lucra la visul ei, pentru a vedea cine sunt prietenii visului și pentru a vedea ce trebuie lucrat în zona de liniște sufletească și limite personale, astfel încât Zamfira să poată împlini visul.

Mi s-a părut ingenios să văd ce scriu copiii, dar n-am stat atunci să sap și să înțeleg ce e cu metoda COPIL. Însă pe măsură ce făceam ateliere de lectură cu această carte și îi întrebam pe copii despre visul lor, am ajuns să mă și întâlnesc cu învățători geniali care știau despre metoda COPIL și o aplicau la clasă. Și la un moment dat, cineva mi-a spus:

• Trebuie să o cunoști pe Mirela Oprea!

Și am mai auzit asta de câteva ori din  guri diferite de oameni grozavi. Așa m-am gândit că prea îmi spun mulți despre Mirela Oprea.

M-am uitat acum să văd de când sunt prietenă cu Mirela Oprea pe facebook. Octombrie 2018. La 5 luni după ce am publicat Bicicleta Fermecată. 

Nici nu mai țin minte când i-am dat add, nici nu mai țin minte când a încolțit în mintea mea gândul să fac cursul ei și să văd cu ce se mănâncă.

Știu că m-am înscris la un moment dat la el, dar nu se potriveau datele cursului cu programul meu, suprapunându-se cu alte cursuri.

Și anul acesta, în ianuarie, m-am uitat câteva zile online la Mirela la cursul ei gratuit și m-a cucerit. M-a cucerit cu zâmbetul, cu râsul ei cu poftă, cu inteligența ei sclipitoare, cu înțelepciunea ei dobândită din grele încercări ale vieții, cu autenticitatea, cu naturalețea, cu fermitatea,  cu bunătatea și cu generozitatea ei.

M-am uitat în contul bancar și la lista de cheltuieli și nu era buget pentru cursul propus de ea. Dar cucerirea a fost prea mare, entuziasmul ei (și al meu) prea debordant și am simțit că nu pot să nu fac cursul acela atunci. Așa că în februarie am început cursul de Dream Management. Și pot spune că a fost una dintre cele mai bune decizii din viața mea.

A venit după 10 ani și jumătate de când mă tot caut pe mine și în momentul cel mai bun al căutării, în care simt că pot integra ceea ce învăț la curs. De când am făcut primul curs gratuit al Mirelei și apoi pe următorul, nu e persoană dragă cu care să mă văd și căreia să nu-i povestesc despre cursul de Dream Management. Simt că toți oamenii din lume ar trebui să facă acest curs și o să detaliez în articole următoare de ce.

Astăzi am început al doilea modul al acestui curs. Școala de Dream Management, la finalul căreia voi putea ghida oameni să-și împlinească visurile fluierând, susținuți de evidențe științifice în fiecare etapă a împlinirii visurilor lor.

Și bineînțeles că mă voi ajuta pe mine să-mi împlinesc muuuulte visuri, unele foarte mărețe și complexe.

La întâlnirea de azi am avut o activitate în care am fost invitate să ne spunem așteptările cu care care pornim în această călătorie. Și le-am spus colegelor mele că nu simt că așteptări e cel mai potrivit cuvânt pentru mine acum, pentru că așteptările creează uneori presiune, iar eu am venit la școală cu cea mai mare bucurie, știind că e o călătorie care mă va crește și mai mult, care mă va așeza în mine. Desigur, voi mai avea mult de crescut și de așezat și după școală, pentru că această călătorie cu sinele nu se termină niciodată. Sinele mereu se transformă și începe noi călătorii. Mă aștept și să râd și să plâng și să am momente de aha și de recunoștință și de entuziasm și de scris mult. Dar sunt mai degrabă vizualizări ale călătoriei decât așteptări pe care le corelez cu obiective.

Știu că voi împlini visuri, ale mele și ale altora, știu că voi face multă magie. Dar nu le trec pe lista de așteptări, pentru că știu că vin natural.

Pe lista de lucruri de lucrat trec însă tăcerea și ascultarea. O am trecută pe listă de vreo 2 ani și am început să mai tac, dar nu suficient :).

Tăcerea nu e un vis al meu. Dar e un obiectiv. Să tac, să tac fără a mă gândi ce voi spune, ci doar să tac și să ascult activ și să fiu prezent în povestea celuilalt, nu e ușor, dar e fundamental pentru un Dream Manager bun. Iar eu vreau să fiu un Dream Manager foarte bun care să umple lumea de visuri împlinite și oameni fericiți. Vreau să fiu un Dream Manager care face magie și care conectează oamenii cu bucuria lor. Bucuria de a-și fi împlinit un vis drag. Pentru că anul trecut, în procesul meu de căutare a misiunii, am ajuns la simțirea că misiunea mea e de a aduce bucurie: prin povești, prin muzică și iată, prin visuri împlinite.

Și pentru că eu am nevoie de a scoate din mine multe, voi cânta mai mult eu cu mine, voi cânta mai mult în atelierele mele Sing and Shine, voi scrie mai multe povești, voi scrie aici pe blog, voi vorbi la conferințe și la televiziuni și la radio și în reviste, dar voi tăcea atunci când sunt în prezența unui vis. Voi tăcea, voi asculta activ, voi empatiza, mă voi conecta cu omul și cu visul, mă voi gândi la cele mai bune întrebări pentru a sprijini visul și omul sau oamenii din fața mea.

Și îmi iau ca temă azi să studiez tăcerea.

Cu drag,

Mihaela, Dream Managerul care te conectează cu bucuria.

P.S. Fotografia  cu mămaia e din septembrie 2016, după ce mi-am publicat prima mea carte. Un vis care m-a conectat cu copilul meu interior și care m-a conectat cu o mulțime de alte visuri, dar și cu zeci de mii de copii și părinți și bunici și profesori minunați.