Dacă banii tăi ar fi un prieten, cum ar fi prietenia voastră?

În 2018 am fost la o conferință despre bani organizată de Mozaic Media. Știam că sunt într-o relație nepotrivită cu banii, pentru că deja scosesem 5 cărți și nu se vindeau cum mi-aș fi dorit, deși pusesem în ele mult suflet și multă muncă, nu și marketing. Cu toate acestea, îmi doream să neg toată această relație proastă cu banii, mai exact să mi-o justific.
Îmi găseam justificări de tot felul. În 2012, când am născut-o pe fetița mea, aveam 30 de ani și un salariu foarte bun, dar lucram zi lumină. Nu mă puteam bucura de banii primiți pentru munca mea, ba mai eram și cu sănătatea praf. Extrem de stresată, cu multe chisturi crescute în frunte și la ceafă, cu insomnie cronică, nu știam nimic altceva decât muncă. Din extrema aceasta, am vrut să trec în extrema cealaltă. Am decretat în familie că mă fac casnică. Mai exact că nu mă mai întorc la niciun job. Pe termen nelimitat.
Nu eram material de casnică. Mâncărurile care îmi ies cel mai bine sunt salatele și smoothieurile. Sau piureurile de bebeluși. Fiica mea de 11 ani mă complimentează acum de față cu prietenii și îmi spune că nu-i plac mâncărurile mele, că nu-mi ies bine și dacă vrea să pară foarte dramatică, accentuează spunând că mâncărurile mamei sunt scârboase. Mie-mi plac, dar le cam mănânc singură, cu mici excepții. Nici ordinea, curățenia și călcatul nu sunt punctul meu forte. Și spun asta cu blândețe către mine, țin în frâu criticul interior care ar putea spune diverse la acest capitol. De fapt, cred că ar spune râzând, pentru că nefiind în valorile mele, nu le consider atât de importante, dar cei care trăiesc cu mine da… Poveste lungă, work in progress.
Ca să nu mai lungim vorba, mi-am luat titulatura de casnică, dar nu una cu tot ce vine la pachet. M-am ocupat de ținut copilul/ copiii în brațe, de cântat, de alăptat 4 ani la 2 copii, de citit despre nutriție, diversificare, educație, de cumpărat cărți, jocuri și alte chestii educaționale, de compus povești copiilor și citit și jucat și altele. Pentru restul, am găsit soluții creative sau a făcut soțul.
Revenind la relația proastă cu banii, justificările erau de multe fel și sunau cam așa:
Când am avut bani munceam excesiv și erau șanse să crăp pe birou, nu eram om, ci aproape robot, nu visam decât tabele și hârtii, stresul era prea mare. Deci banii= stres, nu mai vreau stres, deci nu mai vreau bani.
Vreau să mă bucur de copii, de viață, să nu am stres (bani).
Oamenii pot trăi și cu puțin, important e să fim sănătoși
Și ce dacă nu vând sute de mii de cărți, că oricum nu m-am apucat să fac cărți pentru bani, eu m-am apucat pentru că așa a simțit sufletul meu să scoată povești și pentru că voiam să contribui la educația lumii în care îmi cresc copiii.
Putem să ne mutăm și într-o cocioabă, îi spuneam soțului, pentru mine e important să-mi urmez visul (nu știam atunci cum e treaba cu dream managementul și condusul visurilor) și să fac ce-mi place și să fiu aproape de copii în primii ani de viață cât mai mult timp.
Timpul cu copiii e mai valoros decât banii pe care i-aș putea primi de la un eventual job.

Și tot așa.
Era adânc însămânțat în mintea mea gândul că banii sunt stres și multe altele care vin la pachet. Și ajunsesem să spun ocazional, în discuții sau în mintea mea că banii sunt ochiul dracului.
La conferința Mozaic Media Oana Moraru a vorbit despre bani și cum sunt ei energie și cum circulă și transformă totul în jur. Era foarte expresivă Oana povestind despre banii ca energie și ceva ceva s-a mișcat. Apoi, câțiva ani mai târziu, gândul ăsta a prins tot mai mult teren fertil și pe măsură ce făceam niște bani, îi circulam în Univers de mama focului. Încă fac asta, dar o să vorbesc așa la trecut, pentru că am schimbat mindsetul, urmează să schimb și realitatea :).
Deci cum spuneam, am început să circul energiile și să vând cărți și să cumpăr alte cărți în loc sau să vând ateliere și să cumpăr boardgames și tabere și cursuri. Și cea mai tare chestie e că am devenit maestră la circulat energia prin Univers. Mă înscriam la un curs grozav, fără să am bani, dar știam că n-am cum să-l ratez și apoi făceam banii pentru el. Am ajuns foarte des să cheltui banii înainte de a-i avea. Îi cheltuiam desigur pe lucruri extrem de valoroase, în principiu educație, pentru mine și pentru copii, pentru că aceasta e la mine valoarea fundamentală. Abia de anul trecut am început să mă educ târâș grăbiș și financiar :).
Și anul ăsta prin martie -aprilie, pe când eram la cursul de Dream Management, am avut un modul despre visuri și bani, scenarii financiare, strategii financiare, curs pe care îl recomand tuturor. Vă las și vouă link. Și cum stăteam eu cu urechile ciulite o aud pe Mirela că pune o întrebare:
Și dacă banii tăi ar fi un prieten, oare cum ar fi relația voastră?
Hmm, ce perspectivă interesantă, m-am gândit. Dacă banii mei ar fi un prieten, n-ar sta deloc pe la mine. Ar merge cam 70% la educația copiilor și restul pe la cursurile mele de muzică, de toate felurile, de dezvoltare personală, ocazional în călătorii, destui de mulți la bolt (ar trebui să-mi cumpăr acțiuni) și în diverse alte locuri faine, dar nu stau deloc cu mine. Ba, mai mult, prietenul zice că vrea să vină în vizită pe la mine și eu îi zic, nu veni, că te trimit la Mirela Oprea în munți în Italia, stă lângă lac, e un sat mic, frumos, o să-ți placă mai mult la ea. E fată bună și deșteaptă, mai și râde fain, cu poftă. Sau te trimit la tabăra de muzică a copilei. E la munte, are profesoare grozave, cântă la pian, la chitară, doamne ce frumos e. Aș merge eu, dar nu pot, că nu primesc adulți. Las că merge copilul, du-te și tu ea. Și circulă energia, circulă frumos, dar portofelul meu rămâne de obicei gol. A fost un moment fain când la o întâlnire de networking o doamnă foarte drăguță de la Doterra ne-a povestit cum anumite uleiuri aduc abundența și ne-a propus să dăm portofelul cu un ulei frumos mirositor să se înmulțească banii din portofel. Am stat frumos la masă și a venit pe la fiecare să ne parfumeze portofelul, doar că al meu avea multe cărți de vizită, bonuri și abonamente la metrou. Portofelul miroase și acum fain și adevărul e că de atunci am înmulțit cărțile de vizită.
Și proba de foc a acestei bucăți faine de teorie despre relația cu banii am dat-o a doua zi după curs. M-am dus la MTR din întâmplare. De fapt lăsasem niște cărți cadou unei prietene care stă lângă MTR și am făcut câțiva pași pe poartă cu gândul la niște fructe, nuci, doar că m-a întâmpinat Andrea (cu un e) de la Ceraflower, cu cercei din flori naturale. Andrea abia își montase standul la MTR, bătea vântul, îi zburau cerceii de pe tarabă, era nițel necăjită cu diverse aspecte organizatorice, dar optimistă, luminoasă. Vorbea cu mare entuziasm despre cum a început această afacere, viața de artistă și mă invita să probez toate perechile de cercei superbe, pentru că spunea ea, probatul nu costă. Și am tot probat și în mod sigur aș fi cumpărat cel puțin o pereche, dacă nu m-ar fi întrebat Mirela cu o seară înainte treaba cu prietenul.
I-am povestit cu bucurie și entuziasm Andreei că îmi plac cerceii ei, munca ei și o apreciez mult, dar că din păcate nu voi cumpăra nicio pereche pentru că fac acest curs de Dream Management pe care dau bani 🙂 și vreau să aplic ce învăț de la el și să mă abțin. Între noi fie vorba, am o pasiune pentru cercei frumoși și lungi. Și vă las evident și poza cu cerceii pentru că vine curând ziua mea și i-am pus pe listă (doar să menționați când îi comandați că sunt pentru mine, ca să nu primesc vreo 10 perechi, speranța mea e că Andrea va opri comenzile de cerceii după vreo 2 perechi). În același timp, văzând-o pe Andrea necăjită cu cerceii care zburau de pe masă și cu celelalte probleme organizatorice, mi s-au activat salvatorul și people pleaserul și turnau amândoi un dialog în capul meu despre cum ar trebui să cumpăr cerceii ca să o ajut pe biata fată, artistă ca mine și vorba aia, dacă artișitii nu cumpără de la artiști, atunci cine. Mi-a luat câteva minute să fac liniște în cap, am decis că o ajut pe Andrea făcându-i reclamă pe pagina mea și diverse grupuri. Să cumpere alții cerceii, inclusiv pentru mine, când m-oi serba :), că eu am de învățat să fiu o prietenă bună pentru prietenul meu, Banii.

Altfel, cerceii erau perfecți, după cum vedeți. Lungi cum îmi plac mie, din floare de hibiscus, aveau forma unei balerine care în mintea mea era despre feminitate, îi și vedeam la atelierele #Singandshine cu o rochie faină, să cânt cu ei cântece care să mă conecteze cu mine. Dar ce să vezi, perfecțiunea costa vreo 200 de lei, că vorba aia erau lucrați manual
Despre bani și relații proaste pot să scriu kilometri din ultimii 10 ani :). Mă gândesc chiar la o carte sau un curs. Partea bună e că atunci când înțelegi lucrurile în profunzime, aceste relații proaste sunt fundamentul pentru viitoarele relații bune.
Dacă banii tăi ar fi un prieten, oare cum ar fi relația voastră?