Visuri din copilărie ale profesorilor (partea a doua)

Nu știu alții cum sunt, dar eu când fac atelierele de dream management și ascult oamenii împărtășind visurile lor din copilărie, sunt copleșită de emoție, mă bucur de fiecare amintire ca de o comoară descoperită și văd tot felul de scântei, mă minunez de tot felul de legături cu prezentul pe care le fac participanții. 

Azi m-am gândit să împărtășesc aici câteva visuri din copilărie ale educatoarelor de la grădinița Montessori Copilăria Sofiei cu care am făcut un atelier de dream management în februarie anul acesta. 

M-a impresionat povestea fondatoarei grădiniței, Luci, care ne-a povestit că atunci când era mică nu mai voia să meargă deloc la grădiniță pentru că atunci când nu a știut o poezie și-a luat un catalog în cap și a văzut stele verzi. Poate nu întâmplător această experiență a făcut-o să renunțe la cariera în corporație și să facă o grădiniță în care totul se întâmplă cu multă blândețe și bunătate. 

Un alt vis al unei educatoare suna cam așa: să nu cresc, să rămân mică, să copilăresc, să stau mult pe afară cu prietenii. 

Mulți oameni din educație au suferit de sindromul Peter Pan, s-au bucurat de o copilărie frumoasă, cu educatori sau profesori inspiraționali sau părinți și bunici grijulii și au păstrat în suflet acea magie a copilăriei, împlinindu-și visul de a rămâne mici, adică cu curiorizitatea și candoarea copilăriei, lucrând în educație la vârsta adultă. În felul acesta pot continua joaca și o pot duce la alt nivel cu copiii. 

A apărut și în această echipă visul de a se face învățătoare/ profesoară și ce bine că aceste profesoare minunate l-au urmat. Una dintre ele a povestit cum își crease în copilărie propriul catalog, alta cum își alinia plușurile care erau elevii din clasa ei și cum scria cu creta pe toată mobila din casă. 

De asemenea, câteva educatoare au vrut să devină medici sau polițiști pentru a avea grijă de oameni, pentru a-i ajuta și a avea grijă de ei. 

De dragul inspirației, poate ne mai amintim și noi visuri din copilărie, o să vă pun aici o listă cu visuri și dorințe menționate, din copilării din decade diferite, cu persoane născute și înainte de 1980, dar și în 1999: 

• să cânt la vioară, 
• să fiu pe scenă, 
• să am niște cărți Disney,
• să devin pictoriță,
•  să am mereu timp de desenat, 
• să am agrafe ca ale vecinei, negre, simple,  
• să construiesc un igloo, 
• să-mi fac un patinoar,
• să fac animație,  
• să citesc 100 de pagini pe zi, 
• să fac psihologia,
• să zbor cu avionul,
• să am o căsuță în copac,
• să am o mașină cu multe butoane de unde să iasă multe dulciuri,
• să am pe cineva care să strângă după mine, 
• să nu mă mai certe mama,

• să călătoresc, 
• să mă dea părinții la dans,
• să avem casa noastră,
• să stau foarte mult cu tata,
• să fiu dansatoare profesionistă,
• să nu mă mut niciodată departe de ai mei, să nu mă căsătoresc, să stau toata viața cu ei,
• să mă fac bucătar, 
• să am o decapotabila roz, inspirată de Barbie
• să fac șpagatul, 
• să dansez lambada, 
• să am bucle, 
• să ajung la un liceu f bun,
• să am bani multi, 
• să se uite Cristian la mine, 
• mama să-mi fie mereu alături, iubitoare, 
• să am o casă frumoasă cu mult soare,
• să fiu  slabă și atrăgătoare pentru Cristian,
• să-l cunosc pe Michael Jackson și să merg la el la concert, 
• mama să-mi gătească, 
• să fiu model, 
• să stau la bunica, 
• să am un adăpost de animale, să pot salva cățeii. 

Acest moment de împărtășire a venit cu tot felul de alte amintiri. Una dintre educatoare și-a amintit de boacănele pe care îi plăcea să le facă în copilărie, împreună cu prietenii și verișorii. Boacăna mea preferată a fost cea când a luat pâinea din casa bunicii și a împărțit-o pe stradă cui își dorea. Acum are ocazia să împartă pâinea zi de zi copiilor la grădiniță. 

O altă împărtășire foarte emoționantă a fost despre regăsirea mamei ei în pedagogia Montessori care pune accent pe ordine. Mama ei așeza totul prin casă în ordine și mare a fost bucuria educatoarei când a făcut formarea în pedagogia Montessori și a înțeles nevoia copiilor de ordine și a văzut darul primit de la mama ei, într-o vreme în care astfel de principii nu erau cunoscute. 

Am scris pe final despre visul din copilărie care m-a entuziasmat cel mai mult la acest atelier, însă au mai ieșit câțiva kilometri de articol și m-am gândit că merită unul separat. 

Când scriu acest articol azi mă gândesc oare ce visau cei 11 candidați la președinția României în copilărie. Oare cum a fost copilăria lor? Oare ce oameni i-au inspirat? 

Cu drag, Mihaela, Dream Managerul care te conectează cu bucuria.

Citește și povestea visurilor mele din copilărie aici: Visuri din copilărie

Citește și despre cum ar arăta o țară în care profesorii și-ar împlini visurile aici: O școală în care profesorii și-ar împlini visurile. Și apoi o țară

Citește și Visuri din copilărie ale profesorilor