Cei trei purceluși și gândirea logică

Este a treizeci și noua zi de când juniorul familiei (aproape 5 ani) are piciorul în ghips și suntem blocați la domiciliu. Așa că ne jucăm mult și am scos de la naftalină jocuri de care până acum nu se atinsese.

Hitul zilei a fost jocul cu Cei 3 purceluși, preferatul surorii lui anul trecut. Este un joc individual cu 48 de provocari cu grade diferite de dificultate, cu ajutorul căruia copiii își antrenează gândirea logică și inteligența vizual- spațială.

Găsiți aici o descriere detaliată și un film foarte bun de prezentare.

Copiii mei știau povestea cu cei trei purceluși înainte de a avea jocul, însă eu le-am prezentat și instrucțiunile jocului și provocările de realizat tot sub forma unei povești, ceea ce, desigur, a făcut jocul foarte atractiv.

Jocul are două variante: pe timp de zi și pe timp de noapte. Ambii copii au vrut să joace mai întâi versiunea pe timp de noapte care include lupul și în care sarcina este să punem purcelușii în căsuțe. Poate pentru că varianta aceasta era foarte asemănătoare cu povestea, avea mai multă intrigă și acțiune.

Pe lângă faptul că de vreo 2 ori m-am văzut pusă și eu în dificultate de joc, fapt pentru care îl recomand și adulților :), acest joc mi-a oferit oportunitatea de a-mi observa copilul, de a observa cum se concentrează, cum gândește, ce îl provoacă, ce îl plictisește. Jocul este unul educativ, așa că mi-am pus pălăria de părinte observator, pentru că observarea este foarte importantă în educație.

Pun mai jos câteva observații ale mele, foarte subiective, poate vă ajută ca atunci când jucați diferite jocuri cu copiii să puneți pălăria de observator:

A. așezarea purcelușilor pe tablă în poziția inițială i se părea atât de simplă, încât deseori era neatent; pentru că îl plictisea, atunci când era la etapa asta a început să facă tot felul de jocuri/ trucuri:

– a început să așeze purcelușii pe tablă cu piciorul; cel care nu era în ghips: îi arunca mai departe și apoi îi lua cu degetele de la picior ca și cum ar fi avut o macara, după care îi plasa exact pe acel loc pe care aveau destinația.

-între provocări se apuca să îmi spună povești, pe subiecte total diferite, semn că era cu mintea și în altă parte.

-atunci când a dat piesele jos și a văzut un purceluș blocat în căsuța lui, mi-a zis că de fapt căsuțele acelea întoarse cu fundul în sus sunt bărci, iar tabla de joc este marea pe care plutesc bărcile și a început să se joace cu bărcile.

-altă dată când trebuia să așeze purcelușii în poziția inițială și schema avea doar 2 purceluși din 3 delibera care să fie cei doi aleși dintre cei cei 3. Vorbea cu fiecare, apoi începea să numere, să joace ala bala portocala cu ei până rămânea cu 2; după care îl consola pe cel care nu era în joc.

-tot așa, la așezarea inițială, vorbea cu purcelușii și le spunea: Tu stai aici, drăguțule. Cu o voce din aceea blândă de părinte. Văzând că tot fotografiez jocul, m-a rugat să fotografiez și un purceluș pentru că este foarte drăguț.

-Apoi s-a gândit ca din cele 3 piese cu case să construiască o barcă mare. Și mi-a explicat cum o construiește și de ce o construiește așa. Unde e locul fiecărui purceluș în barcă și pe unde se plimbă ei cu barca.

B. În momentul în care termina cu jocul și se concentra pe provocare, o rezolva foarte repede, prin diferite încercări sau uneori direct, fără încercări.

C. În timp ce punea căsuțele pe tablă, simțea nevoia să le miște într-un anume fel, să introducă diferite jocuri de mișcare, distrându-se,  timp în care părea absent sau neconcentrat pe sarcină, însă imediat după aceea rezolva provocarea într-un timp extrem de scurt; părea ca și cum analizează situația din avion și apoi acționează.

D. Am observat că după primele 24 de provocări în care copilul avea provocarea de a băga purcelușii în case și a lăsa lupul în afara lor, copilul își programase atât de bine creierul cu această sarcină, încât atunci când am schimbat sarcina și avea de lăsat purcelușii afară și de asezat căsuțele pe spațiul rămas liber, o perioadă destul de lungă a acționat din inerție, încercând să facă același timp de aranjare. Vreo 7-8 provocări am fost nevoită să îi reamintesc sarcina. Pentru mine acesta a fost un indicator de concentrare puternică în prima parte, atât de puternică încât a transmis către creier anumite modele.

E. Am mai observat că atunci când dădeam pagina la provocarea următoare, el știa ce număr are acea provocare. Eu aveam impresia că mai incurcă și cifrele până la 10 când jucam cu el macao uneori, însă acum citea corect 21, 22, 23, 24, 19 etc, fără să îl fi învățat înainte.

F. Și observație legată de joc. Lui Mihai îi plăcea foarte mult ca după ce găsea soluția să privim și rezolvarea ca o a doua confirmare și să batem palma; La una dintre provocări, însă, el a observat că găsise o altă rezolvare decât cea din carte și a fost un prilej nou de a povesti despre faptul că o problemă poate să aibă mai multe soluții. Încerc să scot ideea aceasta în evidență în cât mai multe contexte.

Toate observațiile de mai sus au un sens. Spun ceva despre stilul de învățare al copilului, despre ce face atractivă învățarea pentru el, despre cum funcționează creierul lui. Nu detaliez pentru că nu mai termin, e o întreagă poveste. Însă observarea propriului copil este foarte importantă.

Una peste alta, recomand cu bucurie jocul. Și sper să vă distrați la fel de mult ca noi. Îl găsiți la Otilia, cunoscută pentru relația ei excelentă cu clienții,  și dacă tot ajungeți la ea puteți comanda de acolo și cărțile mele.

Despre jocurile pe care le mai jucăm puteți citi și Robot Turtles- joc ce pune bazele programării de la vârsta preșcolară sau Jocurile de cooperare- ideale pentru frați. Hop! Hop! Hop!