Vă pupați ca la căsătorie?
De o săptămână suntem singuri acasă cu copilul mic, doar cu el. Facem asta uneori pentru a oferi timp de calitate copiilor și pentru a se bucura unul dintre ei de toată atenția noastră. Așa că îl adormim pe cel mic între noi seara, ceea ce nu facem de obicei când suntem 4 pentru că nu încăpem. Și e un fel de răsfăț suprem. În patul părinților, între părinți, cu fiecare spunându-i la ureche lui și doar lui cât este de minunat.
Încercăm, de asemenea, precum o rugăciune de seară, să facem exercițiul de recunoștință la finalul zilei și să spunem fiecare pentru ce suntem recunoscători sau fericiți.
Juniorului nu prea îi iese cuvântul recunoscător, așa că preferă să folosească cuvântul fericit și deși e atâta huzur pe capul lui, în fiecare seară ne spunea că el e trist pentru că Maria nu e cu noi. Abia la o săptămână a putut să spună: sunt fericit că suntem împreună toți 3, dar tot sunt trist că nu e și Maria cu noi.
O săptămână i-a trebuit să vadă partea plină a paharului, să se bucure și de ce are el. Atât de mult o iubește pe ea. Atât de dor îi este de ea.
Astă seară, pe cum eram noi în jurul lui și vorbeam despre fericire și recunoștință, el a început să ne dirijeze pupăturile:întâi mă pupați pe mine, apoi vă pupați ca la căsătorie, apoi vă îmbrățișați și apoi mă pupați iar pe mine.
L-am pupat pe el și n-am apucat să mai facem ceva că ne-a și zis:
-Haideți! Vă pupați acum ca la căsătorie? Eu mă dau la o parte și voi ajungeți.
Apoi l-am pupat iar pe el și el ne-a zis:
-Acum eu sunt inima voastră. Când tati mă pupă pe mine, pupicul trece prin mine și se duce la mami. Și când mami mă pupă pe mine, pupicul ei trece prin mine și ajunge la tati. Eu sunt inima voastră!
Și poate ăsta era un titlu chiar mai bun. Pentru că el chiar e inima noastră și niciodată nu pusesem asta în cuvinte. Și probabil că el e și poet.
Leave a Reply