29 iunie 2016

Neuropedagogia şi efectul placebo în educație

Care este definiția pe care copilul tău o dă şcolii? Cât de conştienți şi puşi în temă sunt copiii legat de ce înseamnă şcoala pentru ei? Știu că fiecare lucru pe care îl fac are un impact asupra lor? Cunosc însemnătatea activităților din clasă? Sau împart timpul de la şcoală în ore şi pauze?

Cercetătoarea Alia Crum a făcut un experiment privind efectul placebo în care a implicat menajerele din hoteluri. Deşi munca lor înseamnă multă mişcare şi arderea caloriilor, cele mai multe considerau că fac 0 exerciții de mişcare, de întreținere a corpului. O prezentare de 10 minute le-a determinat să îşi schimbe viziunea asupra propriului job, să îi înțeleagă efectul asupra corpului lor şi să îşi aprecieze mai mult munca. Faptul de a fi conştiente de însemnătatea muncii lor le-a transformat percepția. Alia Crum se întreba: “Oare timpul acordat exercițiilor sau aşteptările legate de efectuarea exercițiilor determină modificarile corpului? “

Acest lucru se întâmplă şi în educație? Dacă îi învățăm pe copii să vadă cu adevărat ceea ce fac la şcoală, aşteptările lor vor fi altfel definite? Revin la întrebarea: Care e definiția pe care copilul tău o dă şcolii zi de zi?

Am tot întâlnit expresii precum Creierul lui Buddha, Creierul lui Leonardo, în publicațiile despre neuroeducație şi valorificarea potențialului , însă copiii sunt constienți că ei lucrează la creierul lui David, creierul lui Călin şi cât de minunat este şi poate fi creierul Maiei? Cum putem crea un mediu în care copiii să îşi seteze mintea pozitiv? Ce gânduri le pregătim ca un pachețel dimineața spre şcoală: “vei învăța lucruri folositoare, nota este importantă, cine a mai luat aceeaşi notă ca tine, nu te pricepi la matematică” ? Care este definiția părintelui şi care parte este definiția copilului în privința şcolii?

Putem vorbi doar despre exercitii sau despre însemnătatea lor? Pe langa exercițiul practic este important exercițiul mental, pregătirea pentru a crea şi îmbrățisa rezultatele. Seria întrebărilor continuă: Putem influența efectul psihologic al activităților din clasă? Avem răspunsuri la cum ar fi pozitiv să îşi ia copiii în stăpânire propria formare? Cât de departe am ajuns în şcoli cu autonomia în învățare ?

Neuropedagogia poate oferi răspunsuri şi organizare în procesul de predare-învatare-evaluare. Ea este fuziunea dintre educație şi ştiință, oferirea de strategii de stimulare a diferitelor zone ale creierului şi crearea de conexiuni. Copiii pot învăța cum să îşi structureze creierul. Judy Willis expune în lucrările sale cum neuropedagogia îi ajută pe copii să organizeze şi utilizeze informația şi cum să îşi folosească experiența pentru a găsi soluții.

Le oferim copiilor strategii, dar le oferim şi o învățare reală? Copiii scriu pentru profesor sau pot avea şi alți destinatari care să le aducă un entuziasm crescut?

“Oferă-le copiilor o audiența autentică de care le pasă!” , îndeamnă profesoara Angela Watson. Copiii au nevoie de sens atunci când fac o lucrare. Angela Watson dă exemple de activități care au ecou dincolo de pereții clasei: copiii care fac proiecte pentru persoanele afectate de tornade, proiecte care nu va lua doar o nota mare, ci vor avea impact asupra altor oameni. Asadar, le oferim în clasă copiilor şansa de a avea un impact asupra celorlalți?

Mai mult, sunt obişnuiți copiii să vorbească despre visurile lor, despre cum vor reuşi, despre ceea ce pot face conştientizând că aleg în fiecare clipă? Sunt lăsate frica şi obstacolele să fie traduse în cuvintele de zi cu zi sau li se fac loc încrederii de sine, curajului şi dorinței de a acționa?

Neuropedagogia aduce în lumină rolul exercițiilor şi al obiceiurilor mentale. Cercetătoarea Wendy Suzuki în urma studiilor din laboratorul de neuroştiință din NY subliniază legătura dintre exercițiile de aerobic şi îmbunătățirea memoriei , creativității şi învățării. Ea vorbeşte despre un program special în care mişcările sunt acompaniate de afirmații pozitive şi care a influențat creşterea calității procesului educativ pentru elevii săi. Ea foloşeste execițiile “pot” pentru a inspira şi da energie elevilor.

Ȋn majoritatea şcolilor sunt lăsate exercițiile fizice doar pentru ora de educație fizică sau reprezintă o energizare şi o reconectare la activitate pe timpul tuturor orelor?

Obiceiurile structurează creierul copilului. Obiceiul de a asculta şi de a fi implicat este firul roşu al orelor.

O ora este pregătită de profesor şi prin modul în care pregăteşte elevul pentru ore. “Abia când elevii sunt pregătiți să învețe putem continua.”, afirma Daniel Goleman . Acesta pune accentul pe atmosfera emoțională a clasei. Elevul este pregătit pentru ore atunci când este pregătit să asculte.

Donna Wilson expune într-un mod clar elementele care țin de anatomia şi psihologia ascultării şi consideră că una dintre primele lecții necesare dezvoltarii abilitatii de a asculta ar fi despre cum creierul proceseaza sunetele din jurul nostru. Părinții de cele mai multe ori se gândesc la genialitatea matematică, însă “listening genius” este un concept la fel de important care stă la baza genialităților de alt tip. “Cât de mult timp dedicăm pentru a le oferi copiilor instrumente de a se deconecta de la dialogul interior şi a se concentra total pe conținutul care le este prezentat? Ascultarea este dificilă şi pentru adulți. Când copiii nu sunt capabili să asculte eficient, apar probleme de management al clasei .De cele mai multe ori ascultarea le este solicitată copiilor fără a îi învăța cum să asculte”, expune Donna Wilson.

Aşadar, obiceiurile învățării conduc sau nu la implicarea autentică a elevilor în propria formare. Să urmărim efectele obiceiurilor şcolare: