Nu vreau să mă spăl pe mâini, vreau să stau cu microbi!

Pe măsură ce crește, copilul meu e tot mai conștient de ce e în jurul lui și își exprimă părerea, are preferințe. Mă bucură acest lucru, e semn de independență în gândire, știe ce vrea și nu se lasă, chiar dacă uneori este peste puterile mele să îl conving să renunțe. Eu încurajez astfel de comportamente, care, stați liniștiți dragi părinți, se vor modela pe măsură ce cresc. Decât să decidă alții pentru el…

Ziceam că începe să aibă preferințe. Unele foarte absurde. “Nu, mie imi place murdăria, vreau să stau cu microbi!”. Și eu ce fac? “Bine, nu mănânci.” Nu aveam altă armă. “Mama, nu sunt murdar! Uite!”. Așa e, nu era murdar.. adică, nu se vedea murdărie pe mâini.

Doar că noi fusesem cu metroul, pe afară, prin parc, am cules pietricele, am intrat in contact cu bacterii și microbi.
Dar cum să îi explic copilului că, de fapt, era murdar?

You tube, arma secretă, și Dr. MIT cu emisiunea acesta  în care se vede și un bebeluș, printre altele, care e atins de mâinile cu microbi ale unei asistente (dar nu pățește nimic). I-am explicat ce se întâmplă și a fost încântat de explicație.

Am dat fuga la baie și ne-am spălat pe mâini și facem asta de fiecare dată. Însă, mereu îmi zice, dorind să se asigure mai mult, că acel bebeluș nu a pățit nimic, că e bine, și că nu s-a îmbolnăvit. A empatizat cu situația respectivă, m-a bucurat, dar m-a și induioșat.

Totuși, atunci când ne spălam pe mâini, mai spun, veselă, că microbii sunt fericiți că au plecat de pe mâinile lui “uite-i acolo în apă cum îți fac cu mâna și se bucură că te lasă sănătos!”. Se amuza de fiecare dată când aude asta. Insist să construim povești pozitive în jurul copiilor.. puteam să îi spun că am scăpat de acei microbi urâți care îl îmbolnăvesc, dar sincer.. merită să îi construiesc temeri?

Sursa foto: aici