Vreau rucsacul cu printese! Roz!
Am povestit aici sau aici despre cum incerc sa o “feresc” pe Maria de moda printeselor Barbie. S-a intamplat sa vada cateva desene cu printesa Sofia la televizor in ultima perioada, asa ca a devenit foarte interesata de printese.
- Mami, printesele sunt intotdeauna fericite?
- Nu cred. Cred ca uneori sunt fericite, alteori triste.
- Uneori sunt nervoase…?!
- Da, sigur sunt si nervoase. Si sunt sigura ca sunt si furioase.
- Nu, nu sunt furioase. Printesele sunt mereu fericite!
- Dar de unde stii tu? Ai vazut vreodata o printesa?
- Nu! N-am vazut! Adica am vazut, in desene.
- Pai si n-am vorbit noi ca in desene multe din cele intamplate nu sunt adevarate si trebuie sa ne folosim creierul si sa ne gandim ce e adevarat sau nu?
- Mda…
Saptamana trecuta, in timp ce il asteptam pe tati la gara, era intuneric si nu mai stiam ce sa facem cu timpul. Mai aveam o ora pana sa vina trenul si am intrat intr-un magazin cu copiii. Am gasit rucsace mici si cum voiam sa sadesc ceva entuziasm cu privire la inceperea gradinitei, am zis sa le iau niste rucsace. I-am lasat, evident, sa-si aleaga.
Lui Mihai i-a fost usor. Mare amator de masini si autobuze si-a ales urgent primul rucsac cu masina rosie.
Mariei i-a fost la fel de usor. Pentru mine a fost greu. Mi-a zis clar si raspicat ca vrea rucsac cu printese.
Nu mi-a fost usor sa accept asa ca am intrebat-o daca e sigura si i le-am aratat pe toate celelalte fara printese :)). Dupa care am facut lobby pentru printesele turcoaz in detrimentul celor roz. Dar nu, ea l-a vrut pe cel roz cu printese.
Le-am platit si super entuziasmati s-au plimbat cu ele in spate prin gara toate cele 45 de minute cat l-am asteptat pe tati. M-am gandit atunci ca trebuie sa o las sa isi consume perioada cu printese si ca oricat mi-as dori eu altceva, o iubesc mai ales cand o las sa aleaga si ii respect alegerile.
De atunci e nedespartita de rucsac, ba chiar a zis ca il ia cu ea la gradinita, desi o luna intreaga mi-a zis ca nu vrea la gradinita si ca nu va merge deloc.
Seara, la culcare, m-a strans in brate, m-a pupat cu foc si mi-a zis ca eu sunt o regina, tati un rege, ea o printesa si Mihai un print. Desi n-am sange regal si nu ma visez regina, m-am bucurat ca eram toti patru, impreuna, fie si regi. Puteam fi si 4 broaste raioase. Important e ca eram toti patru in scenariul ei. (In alte scenarii eram doar trei, fara Mihai.)
Citeste si Eu sunt regina furnicilor!
Leave a Reply