Haide să stăm aici ca prințesele!

Între jucăriile fetiței mele nu am nici o Barbie, nici o prințesă. Între  cărțile pe care i le cumpăr nu am cărți cu prințese și zâne.

Am multe plușuri cu animăluțe pe care le hrănim- pe maimuță cu banane, pe panda cu bambus, șoricelul cu cașcaval, căluțul cu ovăz, puișorul cu semințe, după o scenetă inventată de bunica Aurora. Animăluțele vin la Maria și cer ceva de mâncare din ceea ce au voie, iar Maria le oferă niște semințe, grăunțe sau banane imaginare, fiecăruia ce știe ea că îi place.

Încerc să o învăț despre lumea înconjurătoare, despre nevoi, despre generozitate, despre a oferi celorlați, fie ele animale. De când a apărut și Mihai, scenetele îl includ și pe el, incercând să practic o educație androgină. Printre primele jucării cumpărate pentru Maria au fost mașinuțele demontabile de la Ikea.

Nu vreau să se viseze prințesă sau Cenușăreasă așteptând prințul pe cal alb care să o salveze, s-o ia de nevastă etc. Vreau să îmi educ ambii copii în spiritul  autonomiei individuale.

Încerc să o învăț despre oameni reali, despre sentimentele ei și ale noastre, despre bunici, despre mămaia, despre doamna Ticănețu și respectul față de cei din jur, despre libertate, despre muzică, despre zgomote, despre munca oamenilor, despre dragoste, gelozie frățească.

Deși multe dintre poveștile pe care le citim sunt cu animale care se comportă ca oamenii (iepurașul Miffi merge cu bicicleta, ursuleții merg la Școala Urșilor, Jackie vinde plăcintă cu dovleac în bazar, Bobiță și Buburuză merg la cules cireșe sau la grădiniță), îi explic ori de câte ori am ocazia că animalele nu vorbesc precum oamenii, că unele dialoguri sunt imaginare, că personajele din cărți sunt imaginare. Încerc să fac în așa fel încât ea să facă distincția între real și imaginar. Momentan nu e atrasă de prințese, nici n-a interacționat prea mult cu ele, a mai auzit de la vecine.  Seara, la culcare îmi cere să îi spun povești cu bunicii ei, sau cu unchii, mătușile, verișorii sau prietenii ei. Vrea povești cu oameni reali, semn că sunt pe drumul cel bun. Încerc să aplic din principiile educației de tip Montessori, despre care învâț în fiecare zi câte ceva, unul dintre acestea fiind centrarea copilului către cunoașterea lumii reale în perioada 0-6 ani și abia după 6 ani stimularea imaginației copilului.

Povestisem cum în vacanța de la mare, dupa 13 ore de mers, Maria s-a dus direct în mare, la bălăceală. Era seară, ora 19, septembrie. Eu nu știam cum e apa. Adia un pic vântul. Și ca orice mama panicată o rugam să iasă din apă cu gândul să nu răcească.

Când în sfârșit se ridică din apă, o rog să dăm jos hainele ude pentru a nu răci. Ea aleargă cu bucurie pe plajă fără să mă bage în seamă.

Eu îl țin în brate pe Mihai și nu am alte două mâini cu care să o ajut să se dezbrace.

Văd un sezlong. Colacul de salvare. Îi pot așeza pe amândoi pe șezlong și să am mâinile libere să o dezbrac. Aleargă pe plajă fără să mă bage în seamă. Râde din tot sufletul uitându-se la mare. Eu am sentimente amestecate: râsul ei îmi umple sufletul, dar în același timp văd în față o vacanță plină cu muci, tuse, plânsete și nopți nedormite.

Fără să gândesc nimic…scot pe gură:

– Maria, haide aici pe șezlong să stăm ca prințesele!

princess

Mi-a scăpat…uff…măcar se așează pe el. O dezbrac. Nu mă întreabă nimic de prințese. Am scăpat. Momentan.

Am un sentiment că după ce va merge la grădiniță sigur va prinde interes pentru prințese și dacă îmi va cere o poveste cu o prințesă, în mod cert prima poveste care îmi va veni în minte va fi una despre Ioana, prințesa urbană. Va fi o prințesă în blugi și nu în rochie roz bufantă, cu părul vâlvoi și uneori nepieptănat sau apretat cu puțină vomă de la fiul ei, cu un marsupiu în care își poartă copilul în brațe, ascultând Bon Jovi la volan în timp ce merge la serviciu unde muncește 8 ore pe zi și  care seara se joacă cu prințul și copiii ei. Și care avea un regat cu multe fete deștepte, empatice, vesele și prietenoase. (o poveste aproape reală) Probabil mă va întreba de ce nu sunt și băieți în regat așa că sigur va fi o discuție provocatoare.

O să îi explic că fetele alea despre care a auzit ea, Cenusăreasa sau Frumoasa din Pădurea adormită sunt la fel de (i)reale precum Iepurașul Miffi care merge pe bicicletă. Și știm foarte bine că iepurașii nu merg pe bicicletă.  Sigur vor ieși și niște povești noi adaptate după clasicele povești cu prințese.

Voi ce povești mai inventați pentru copii?

Foto: prințesă pe tron