Educatoarea

Anul trecut nu eram pregătită. Cum să fie copila mea pregătită, dacă o simțea și o vedea pe mama ei nesigură în alegerea grădiniței și  vizitarea ei  în mod regulat.

Anul acesta sunt pregătită. E momentul ei. E momentul desprinderii de mine. Fata mea și-a întărit aripile și poate singură să zboare. O văd și o simt pregătită. Sunt zile când e indecisa. Dar îi validez emoțiile și o ajut să prindă încredere.

Povestim zilnic despre cum va fi. Îi spun adevărul. Pentru că îi va fi greu la început, dar am asigurat-o că EA îi va fi aproape, o va lua în brațe și îi va alina dorul. Dacă dorul va fi foarte mare, i-am pregătit 3 poze mici să își aleagă una pe care să o poarte oriunde va merge. Și să își imagineze că sunt lângă ea și îmbrățișarea mea îi va oferi din nou încrederea rătăcită. Tot timpul îi amintesc că venim după ea. Nu o abandonam, ci doar stăm un pic despărțite, timp în care ea va petrece timp de calitate cu prietenii ei, iar noi mergem la birou, unde alegem să o facem din pasiune.

I-am promis că voi veni după ea dacă nu se simte bine, am asigurat-o că iubirea noastră nu se schimba, doar că sunt câteva etape existențiale normale pe care le urmăm în mod firesc. Și pentru că, draga mea, simt că e momentul ca tu să fii alături de ei. Aproape 4 ani am stat împreună și am petrecut momente frumoase și mai puțin frumoase. Dar simt cum Victor are nevoie de o atenție mai mare din partea mea. Simt că a venit momentul în care să aleagă și el parcul de joacă preferat și să nu mai rămână singurul care se conformează și cedează în fața alegerilor noastre.

Simt că a venit momentul ca eu să reintru pe piața muncii în mod oficial. Pentru că îmi este un dor nebun de biroul meu, de rutina matinală, de iubitele mele colege, de povestirile glumețe ale șefei mele, de râsetele care răsunau în toată clădirea.

Nu am căutat mult grădinița. Auzisem de ea de la cunoștințe și m-a întărit expresia prietenei mele în urma unei vizite cu directoarea grădiniței- „ este mâna lui Dumnezeu”. Atunci am decis să o cunosc. Am început să îi scriu. Fiecare răspuns, fiecare vorbă adresată mă convingea că e omul potrivit pentru Teodora mea. Pentru că partea logistică puțin mă interesa. Vroiam ca persoana care îi va fi alături 9 ore pe zi să fie blânda. E prima trăsătură pe care am dorit să o văd și să o simt. Pentru că Teodora are nevoie de blândețe și de afecțiune în perioada acomodării și de asigurări necondiționate, de o simplă îmbrățișare atunci când se simte pierdută.

Sunt exigentă în alegerea persoanelor care au un rol decisiv în formarea copiilor mei. Sau mai bine spus, eram. Pentru că înainte să analizez educatoarea și să încep să îi găsesc minusurile, în loc să mă bucur doar de părțile pozitive, m-am uitat bine la mine. Atât la exterior, cât și la interior. Și am refuzat să mai fiu o ipocrită. Pentru că așteptările pe care le aveam nu erau realiste, în condițiile în care nici eu nu puteam să i le ofer tot timpul.

• Vreau să aibă răbdare : dese au fost momentele când o grăbeam cu îmbrăcatul pentru că pierdeam programările stabilite.
• Vreau să nu țipe: de când am doi copii , au fost momente când am ridicat tonul, am răbufnit în fața ei , cerând înțelegere.
• Vreau să nu lovească: o singură dată i-am dat o palmă la fund. Moment în care am simțit cea mai mare rușine față de mine. Nici până în prezent nu m-am putut ierta.

Când m-ai îmbrățișat, draga educatoare, am simțit iertarea pe care o caut pentru momentele în care mă consider mamă mai puțin bună. Am simțit căldură și alinarea pe care i-o oferi copilului care te strigă. Am simțit bunătate și dăruire oferită fără să aștepți ceva la schimb. Am simțit iubire necondiționată pentru că deși nu mă cunoști, deși e prima dată când mă vezi mi-ai spus că îți sunt dragă.

Am simțit că ești perfectă pentru Teodora mea care s-a emoționat când te-a zărit. Am simțit unitate prin dorința de a „crește oameni” împreună. Am simțit dorința de a crea o mica comunitate în care să existe libera exprimare cu respectarea principiilor morale.

Am simțit încredere, pentru că mi-ai permis să îți expun toate nevoile și fricile mele și tu m-ai ascultat.

Ți-o ofer cu inima deschisă – e un pui de om sensibil care are multa iubire de oferit, încât o vei simți la atingere. Este frumoasă, dar nu o spune. Este directă și posibil să te mire atunci când îți va spune că nu te place. E forma ei de a spune-„ Te iubesc mult și îmi este teamă că te-ai supărat”. Este un „fluturaș” care va dori să învețe să zboare în prezenta ta. E un copil delicat care atunci când simte, vine și te săruta și te îmbrățișează fără nici un motiv.

De astăzi e și copilul tău!

Te rog ai grijă de ea !

Împreună o vom ajuta să zboare!

Corina

Fotografie- Copyright D’Alex Photography

De aceeasi autoare, citeste si Catre tine, draga educatoare  (ganduri de acum un an)