Cum să vorbim cu copiii noștri pentru a-i orienta spre succes
Ca părinte îi doresc copilului meu tot ce este mai bun și mai frumos în această lume. Dar dacă ar fi să rezum aș spune că îmi doresc ca fetița mea să fie sănătoasă, să fie fericită și să aibă succes în viață. Ce pot face eu ca ea să aibă parte de toate acestea? Păi, trebuie să îi asigur o alimentație sănătoasă și să o învăț că sportul și activitatea fizică sunt foarte importante și nu ar trebui să lipsească din programul ei, să îi asigur accesul la asistență medicală atunci când e necesar, să clădesc în ea încrederea de sine, să fiu alături de ea în momentele frumoase, dar și în cele mai mai dificile, să o încurajez și să o susțin în alegerea pasiunilor ei.
Și succesul? Cum pot eu ca mamă să o ajut să aibă succes ca adult? Care este baza pe care trebuie să o construiesc și cum? Încep să o învăt matematică de la trei ani și programare de la 7? O înscriu la cursuri de pian, balet, germană, engleză, franceză, etc? Inteligența și talentul sunt lucrurile cele mai importante pentru succes, nu? Ei bine, se pare că nu.
După studii extinse realizate pe zeci mii de elevi și studenți, Angela Duckworth o cunoscută cercetătoare din Statele Unite ale Americii a ajuns la următoarea concluzie: cea mai important trăsătură pe care trebuie să o aibă un copil (și un adult, de altfel) pentru a avea succes este perseverența. Angela Duckworth îi spune “Grit” , adică capacitatea de a rămâne interesat și de a depune eforturi susținute în urmărirea până la capăt a obiectivelor pe termen lung. Sau altfel spus capacitatea de a nu renunța atunci când dai de greu. “ Grit is living life like is a marathon, not a sprint” , spunea ea în deja celebrul TED Talk din 2013. (Îl puteți urmări aici)
Angela Duckworth este cercetătoare la Departamentul de Psihologie al Universității Pennsylvania și face cercetări în acest domeniu de peste 11 ani. A făcut experimente în școlile publice din SUA, la concursurile destinate elevilor, și chiar la Academia Militară West Point. A aplicat teste și oamenilor de vânzări din marile firme americane și profesorilor din școlile rău famate. Toate au avut aceeași concluzie: nici coeficientul de inteligență și nici talentul nu sunt cele mai importante pentru succes, ci perseverența, capacitatea de a depune un efort susținut, pe termen lung pentru atingerea unui obiectiv.
Prin urmare, capacitatea de a învăța repede și ușor nu îți asigură succesul. Doar munca susținută și refuzul de a renunța atunci când dai peste obstacole sau peste eșec.
Ok, acum am aflat problema. Dar care este soluția? Cum putem să construim aceste abilități în copiii noștri?
Angela Duckworth încă cercetează problema, nu are un răspuns clar la această întrebare, însă spune că o soluție este aceea de a dezvolta în copii “mentalitatea flexibilă”, un concept dezvoltat de o altă cercetătoare din SUA, Carol Dweck de la Universitatea Stanford.
Carol Dweck a făcut un experiment în cadrul căruia le-a spus elevilor că de câte ori ies din zona lor de comfort și depun eforturi mai mari pentru a învăța ceva nou și dificil neuronii din creierul lor formează conexiuni noi și mai puternice și astfel ei devin mai inteligenți (mentalitate flexibilă). La finalul experimentului cei care nu au fost învățați despre mentalitatea flexibilă au continuat să ia note proaste la școală. În schimb, cei cărora care li s-a vorbit despre mentalitatea flexibilă au obținut note mult mai mari la examene.
De exemplu, într-un an, un an și jumătate elevii de clasa a IV-a dintr-o școală din Bronx cu rezultate foarte slabe la învățătură au reușit să obțină cel mai mare punctaj din statul New York la concursul național de matematică.
Asta s-a întâmplat pentru că s-a schimbat sensul efortului și al dificultății. Înainte, efortul și dificultatea îi făcea pe elevi să se considere lipsiți de inteligență, îi determina să renunțe. Dar apoi au aflat că efortul și dificultatea duce la creșterea conexiunilor din creier și la apariția altora mai puternice și că de fapt așa devin mai deștepți. Cu această noua mentalitate, copiii au început să considere sarcinile mai grele drept o provocare, o ocazie de a învăța mai multe și de a deveni mai buni. (O puteți vedea și asculta pe Carol Dweck povestind despre rezultatele studiilor ei AICI)
ÎNCĂ nu ai reușit
O expresie foarte interesantă despre care vorbește Carol Dweck și pe care a și folosit-o atunci când i-a învățat pe copii despre mentalitatea flexibilă este “încă nu”. Elevului i s-a spus “încă nu ai reușit să ajungi la acest nivel”, în loc de “nu esti la acest nivel”. Primul implică noțiunea de progres, pe când al doilea pe cea de eșec. Când îi spui copilului “încă nu” ai rezolvat o problemă, ceea ce el înțelege este că va reuși în cele din urmă dacă va depune mai mult efort.
În studiile pe care Carol Dweck le-a făcut a observat că elevii cu mentalitate flexibilă nu se temeau de problemele mai dificile. Pentru ei erau provocări noi. Iar atunci când greșeau, și o făceau destul de des, învățau din aceste greșeli. Pe când elevii cu mentalitate fixă fugeau de greșeli, le era teamă de ele pentru erau echivalente cu un eșec. De fapt, în testul realizat de Carol Dweck aceștia din urmă au spus că vor încerca să copieze la următorul test pentru a se asigura că nu mai greșesc.
Să lăudăm EFORTUL depus de copii
Este o idee numai bună de implementat și în sistemul românesc de notare fixist, care îi exilează pe underperformeri, “îi pune la colț” pe cei care nu respectă anumite standarde de învățare. Și de asemenea, este o expresie pe care ar trebui să o folosim și noi, părinții, cu copiii noștri. Atunci când îi vedem că se chinuie să facă ceva, dar nu reușesc, ceea ce ar trebui să facem este nu să îi ajutăm, eventual să facem noi totul pentru ei, ci să îi încurajăm, iar dacă nu reușesc să îi spunem chiar așa “încă nu ai reușit”.
Și, mai spune Carol Dweck, să lăudăm efortul depus de copiii noștri în rezolvarea unei probleme. În loc de “Bravo” să spunem ”Ai depus mult efort ca să faci asta” sau “A fost dificil, dar ai muncit mult și ai reușit”.
Practic, ar trebui să îi învățăm pe copii că inteligența și priceperea se dezvoltă în timp, iar obstacolele pe care le întâlnesc pe parcurs și eșecurile sunt temporare și contribuie la dezvoltarea lor.
Copiii care se tem de greșeli sunt copii obsedați de nota maximă, care toată viața sunt însoțiți de nevoia de validare.
Mărturisesc că eu așa am fost crescută și educată. Note de 7 și 8 provocau adevărate crize de plâns. Le consideram semne ale prostiei mele și ale unui viitor ratat. Continuam să învăț, dar pentru a primi o notă mai bună și nu pentru a ști mai multe. Toată viața mea am avut nevoie de validări de la școală, de la serviciu, de la iubit. Am muncit mult cu mine ca să scap de acest mod de gândire și recunosc că nu m-am “vindecat” complet. Dar ceea ce știu este că nu vreau să îmi cresc fetița în același mod. Și nu neapărat pentru ca ea să aibă succes în viața profesională, ci mai ales pentru a fi mai fericită cu ea însăși.
Sursa foto: funbuses.com
Nicoleta
De aceeasi autoare citeste si Ce se întâmplă când unei palme peste față îi răspunzi cu un ‘Te Iubesc”
Leave a Reply