Maria și “scheleții” la 3 ani și un pic

Când eram mică nu cred că conștientizam faptul că am oase. Mă gândesc la imaginea mea despre mine și cred că priveam mai mult în exterior. Exteriorul meu sau al celorlalți. Mă gâtuiau emoții, ca pe orice om și le dădeam multă atenție, mă sufoca dorința de cunoaștere, dar și ea era orientată mai mult către lumea din jur și mai puțin către mine.

Am aflat că am oase atunci când mi-am rupt mâna stângă la încheietură de  3 ori până prin primii ani de școală. Când am purtat ghips pe 30 și ceva de grade și nu știam cum să mă mai scarpin pe interiorul ghipsului. Până să îmi rup un os, nu m-am gândit că eu chiar am oase.  Că nah, nu le vedeam, nu mă deranjau, nu mă strigau, nu-mi cereau de mâncare.

Acum vreo 2 luni Maria (atunci în vârstă de 3,3 ani) a prins telecomanda de la televizor. Avem mai bine de jumătate de an de când ținem telecomanda cocoțată în cel mai înalt loc din cameră pentru că ambii copii știu să intre pe youtube să își pună cântece. Nu știu exact cum au văzut. Le punem uneori cântece în engleză sau alte limbi străine pe care le-am grupat în playlists. Așa că Maria, cum căuta ea prin menu-ul de la youtube a dat de cântece recomandate. Era în apropierea Halloweenului și canalul sugerase un cântec cu “scheleți” dansatori.

– Mami, mami! (mă strigă să vin din bucătărie) Ce sunt aceștia?

– Sunt niște “scheleți”? (mă întreabă amintindu-și de o carte în care mai văzuse un schelet, așa că a intuit ea că pluralul ar fi scheleți. Cred că va rămâne o perioadă așa până o voi convinge că se spune schelete atunci când e vorba de mai mult de un schelet).  Ce sunt scheleții?

– Păi scheletul e format din toate oasele pe care le avem noi în corp. Uite! (Merg și îi apăs pe niște oase să le simtă)

– Am voie să pun cântecul cu “scheleți”? E pentru vârsta mea?

M-a uimit cu întrebarea. Cred că voia să se asigure că nu e ceva care o sperie.

Cântecul a fost haios, nimic de speriat. Și de atunci a prins un mare interes pentru “scheleți”.

Aveam în bibliotecă o carte cu corpul uman, pe care o țin la loc de cinste în bibliotecă, dar care însă nu i-a trezit interes deloc.

Au urmat tot felul de întrebări:

– “Scheleții” sunt furioși? “Scheleții” sunt fericiți? “Scheleții” sunt supărați?  etc

Semn că emoțiile și sentimentele o preocupă la fel de intens.

– De ce nu vedem “scheleții” din noi? Unde trăiesc “scheleții”? De ce dansează “scheleții”? 

I-am explicat cât mai montessorian posibil cum că scheletul nu este de sine stătător, ci este parte din corpul nostru, însă și cunoștințele mele despre schelet, oase și rolul lor erau limitate. Iar cartea cu corpul uman este în continuare neinteresantă pentru ea.

Duminică seara s-a luminat la față când am primit un colet cu carduri educaționale utile pentru o învățare conform pedagogiei Montessori și unul dintre pachetele de lucru era……cu ce altceva…decât cu scheletul uman.

Așa că de duminică ne tot jucăm cu cartonașele cu “scheleți”, sau mai bine zis cu oase, dar ea așa le zice. Cred că ne vom juca cu ele câțiva ani buni de acum încolo. Sau cine știe. Cert este că acum are o perioadă senzitivă pentru asimilarea acestor informații, așa că mă bucur mult că avem acest material educativ foarte bun, gândit după principiile pedagogiei Montessori.

Că tot am menționat despre perioada senzitivă, aceasta este o perioadă în care copilul repetă o acțiune la nesfârșit, părând fascinat de aceasta. Îmi amintesc cum făcea Maria un puzzle cu literele alfabetului acum vreun an de vreo 20 de ori pe seara, sau cum și-a introdus Mihai motocicleta printre doi copaci  lipiți unul de altul de vreo 15 ori într-o zi de vară.

Fie că e vorba de deschiderea și închiderea ușilor, de numărarea a orice se poate număra, de urcarea și coborârea scărilor sau focalizarea discuției spre un anumit subiect, copilul pare să fie satisfăcut doar de exersarea unei anumite abilități (spre disperarea părinților :D).

În abordarea Montessori acest lucru capătă o explicație și este considerat un aspect extrem de important în procesul de învățare. Maria Montessori a observat că în dezvoltarea cognitivă și fizică există perioade în care copilul manifestă o sensibilitate crescută față de o anumită activitate. Le-a denumit perioade senzitive, deoarece sunt intervaluri de timp în care toate simțurile copilului sunt concentrate selectiv pe un anumit tip de activități, uneori până la excluderea altor informații – o selecție care oferă anumitor arii din creier energia necesară pentru a se dezvolta, fără a permite altor stimuli să interfereze. Este un timp de intensă concentrare în care copilul poate absorbi la potențial maxim un anumit tip de abilități sau cunoștințe. (fragment preluat dintr-un articol despre perioadele senzitive pe de siteul grădiniței Monterra. Întregul articol, foarte interesant, poate fi găsit aici)

De când era mică Maria, am încercat să observ perioadele ei senzitive și să răspund nevoilor ei de cunoaștere cu activități, cărți, materiale, cântece potrivite.

Așa se face că acest set de carduri educative în stil Montessori despre sistemul osos scos de editura Gama  a apărut la noi la ușă la momentul potrivit.  Setul conține 52 de carduri cu oasele corpului, cu denumirile lor pe  față și descrierea lor pe spate, astfel încât lacunele mele informaționale pe această temă trec neobservate și par un guru al oaselor umane :).

Cele 52 de carduri sunt în două exemplare, exemplarul celălalt având denumirea detașabilă. Copiii mai mari, care știu să citească pot să atașeze denumirea cardului aferent, corectându-se singuri cu cardul care nu este perforat. Sunt nenumărate moduri de joacă cu ele, în funcție de imaginația părintelui, de modul în care copilului îi place să se joace, astfel încât din joaca cu niște cartonașe, învață noțiuni științifice.

I-am arătat Mariei fiecare card și am pus mâna pe corpul ei pentru a-i arăta fiecare os prezentat și a-i spune la ce e bun acel os. Ce rol are el în acest sistem care este corpul uman. Cred că această prezentare cu mâna pe oasele ei a ajutat-o mult să vadă în interiorul corpului ei cu ochii minții. Să asocieze cartonașele educaționale, forma și poziționarea oaselor prezentate cu corpul ei. A fost foarte atentă când i-am spus că oasele se pot rupe și că trebuie să avem grijă, să le protejăm, să le hrănim.

Însă ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la acest set este pliantul cu instrucțiuni și sugestii de folosire corectă a cardurilor. Acesta începe cu o introducere legată de perioadele senzitive, menționează faptul că de la naștere până la 6 ani copiii au o perioadă senzitivă pentru limbaj, ei fiind foarte interesați de cuvinte. (Maria mă întreabă non stop orice cuvânt ce înseamnă și eventual cum se spune în mai multe limbi).

Pornind de la interesul copilului pentru cuvinte, Maria Montessori s-a întrebat, pe bună dreptate, de ce să nu se fructifice această perioadă senzitivă și să nu i se prezinte copilului termeni științifici, “puși în ordine” pe clase, tipuri, categorii sau elemente constitutive. (fragment din pliantul de prezentare a cardurilor)

Pun aici și un fragment din instrucțiunile de joacă educațională cu cardurile. Spun joacă pentru că eu încerc să nu îi trasnmit Mariei cum că e ceva ce trebuie să învețe, ci am o abordare jucăușă, atractivă pentru ea.

Spun că îmi place enorm acest pliant cu instrucțiuni pentru că e mură în gură, poate fi folosit cu succes de bone sau când lăsați copiii la bunici, în sensul că nu trebuie să fie neaparat folosit cu un adult care știe ce înseamnă Montessori. Pliantul prezintă toate informațiile de care are nevoie cineva care nu a auzit niciodată despre Montessori. De asemenea, în același pliant găsim propuneri de activități și pentru copiii de 6-9 ani.

Sunt extrem de bucuroasă că am primit cadou toate aceste seturi educaționale Montessori și abia aștept lecțiile de astronomie, geografie, zoologie, botanică, anatomie. Sunt domenii care nu m-au atras vreodată în școală, exceptând botanica, unde am amintiri cu tata care îmi povestea pasionat despre plante, el fiind inginer agronom. Mereu termenii nou introduși mi se păreau că trebuie a fi memorați, tociți, iar memoria mea nu funcționa deloc dacă o noțiune, un termen nu avea atașat  un raționament, o logică, o poveste. Iar cardurile acestea sunt perfecte.  Vin la momentul potrivit în viața copiilor, când mintea lor e absorbantă și explicațiile de pe spatele lor adaugă logică, rațiune, făcând informația ușor de asimilat.  Felicit din tot sufletul editura Gama pentru un proiect atât de frumos cu care ajută copiii și părinții din România. Mi-ar plăcea să văd aceste seturi în toate grădinițele din țară. Dacă aveți de gând să faceți donații către grădinițe, case de copii, acest tip de material educațional ar fi un cadou extrem de potrivit.

P.S. De bucurie și entuziasm cu atâtea carduri interesante, aseară Maria s-a lovit cu capul de perete și mi-a zis că o doare craniul. 🙂

Citește și Eu nu m-am jucat deloc!