Strategii pentru (ne)căratul în brațe pe scări 3 etaje

De vreo câteva luni, când venim de la grădiniță, Maria nu are chef să urce cele 3 etaje pe scări așa că apelează la tot felul de strategii și tactici pentru a mă convinge să o car în brațe.

Prima testată a fost evident urletul și bocetul pe scara blocului unde e plin de copii care de obicei au ora de somn când venim noi acasă.  Inițial nu mi-am dat seama că se aude până în casele oamenilor atât de tare încât să trezească copiii, așa că m-am ținut bățoasă cu explicații, fermă, spunându-i că sunt și eu la fel de obosită și am dureri de spate, că o rog să urce singură și că dacă urlă nu va obține nimic pentru că nu îmi plac astfel de negocieri. N-a dat rezultate, a urlat în continuare, a trezit copiii vecinilor care mi-au reproșat supărați, așa că am fost nevoită s-o car în brațe și să gândesc alte strategii.

Hmm….complicat… Am tot vorbit, explicat etc, însă Maria când își pune ceva în cap e neclintită în decizii și plină de strategii. Știe exact punctele slabe și vulnerabilitățile. E drept că vrea asta după 5 ore petrecute la grădiniță, după ce i-a fost și dor de mine și pe lângă confortul propriu-zis e și modul ei de conectare cu mine și cu scolioza mea.

Așa că o perioadă am ajuns să o duc în brațe pe scări de parcă era lucrul pe care îmi doream cel mai mult să îl fac în momentul acela, chiar dacă îmi simțeam spatele cum țipă la mine. Știam că e posibil să ajung oricum să o car, dar preferam să dau impresia că e alegerea mea naturală, nu că am cedat la urletele ei.  Și de multe ori nici n-o mai simțeam așa de grea, ne conectam foarte bine, adormea mai repede.

Maria voia s-o duc în brațe însă și când aveam de cărat sacoșe cu de-ale gurii. Uneori mă mai scutea pentru că îi arătam cât e de grea, alteori încerca alte strategii. Zicea că face pipi, atunci, în momentul acela așa că ori o căram în viteză pe scări ori făcea și ea. Văzând că merge ulciorul la moară, arsenalul de strategii a fost îmbogățit cu strategia PIPI, încât mă frustram după ce ajungeam în casă cu sufletul la gură și nici vorbă de pipi. Nu glumesc când spun că are strategii. Și nu sunt de ieri de azi. Când ajungem în fața blocului se uită la mine, mă măsoară și mă întreabă retoric:  Ai sacoșe? în traducere n-ai nimic în mâini, poți să mă duci în brațe, sau e una ușoară – poți să mă iei și pe mine etc. Și apoi începe teatrul, asta dacă nu mă dau eu pe brazdă înainte ca să pară că a venit de la mine.

Dar azi….ei bine, azi…am prins un moment de glorie.

De vreo 2 săptămâni citim zilnic 2,3, 5  povești de la fermă, o carte în limba engleză pe care am comandat-o de la Anamaria, de la Citim cu drag. Maria începuse să facă deja propoziții în engleză, mă întreba zilnic o mulțime de cuvinte în engleză și am zis că e o perioadă senzitivă pentru a citi povești în engleză și pentru a extinde vocabularul. Poveștile sunt un mare hit. Ar vrea să îi citesc 100 de fiecare dată, dar mereu citim înainte de culcare și pun limite la număr. Și bineînțeles Maria intră în pielea diferitelor personaje din carte. Astăzi, de pildă, era iapa Dolly, iar eu eram fermierul Dray. Fermierul Dray și iapa Dolly îi salvează pe eroii principali când li se întâmplă câte o năpastă, de exemplu atunci când le cade un copac peste tractor sau când motorul trenului cu care copiii plecaseră în excursie se strică. Maria i-a îndrăgit foarte mult, fiind personaje pozitive, solidare și joacă des rolul lor.

Și cum ajunsesem noi în fața blocului și Maria mă căuta din ochi dacă am sacoșe în mână și pot să o car și pe ea. Îmi tot zicea: fermierule, tu de unde m-ai cumpărat pe mine, fermierule, tu ce ai zis când m-ai văzut prima dată etc. Și  în timp ce deschid ușa să intrăm în scară, îmi pică fisa. Zic, Dolly, dragă, am obosit de atâta mers, cum eu sunt un fermier în vârstă și tu o iapă puternică, să știi că te rog  să mă cari în spate până în casă că așa fac caii.

O blochez. Încearcă să se eschiveze:

– Fermierule, dar tu ești în poveste!

Adică, vezi colo, astea-s trăsnăi, cum să te car eu pe tine, pune mâna și mă ia în brațe.  Că doar când îmi convine mie ieșim din poveste. 

Mă fac că plouă și dau înainte cu povestea. O iau de glugă ca și cum ar fi hățuri și zic Diiiiiiii, căluț! Ce bine e pe spatele tău. 

Înghite în sec, dar își continuă rolul, urcă scările în pas alert. Eu Diiiiiiiiiiiiiiiiiii! în continuare.

Pe la etajul doi:

– Fermierule, să știi că mă dor copitele!

– Vai, ce căluț puternic. Cred că ți-e greu să duci un fermier așa de mare ca mine!

– Da, mi-e greu!

– Hai că mai avem puțin! Reușești! Diiiiiiiiiiii!

– Da, reușesc, fermierule!

Și am ajuns la etajul 3, ea bucuroasă că a reușit să care un fermier așa de greu ca mine, eu bucuroasă că mai am amân hernia de disc sau știu eu ce alte minuni.

În casă, după ce am citit iar câteva povești din carte și ne-am băgat la somnul din prânz, iapa Dolly m-a luat în brațe și mi-a zis:

– Fermierule……

– Da, Dolly!

– Ești cel mai bun fermier din lume și te iubesc!

Mi-a ștampilat nasul cu un pupic catifelat și ne-am făcut culcuș una în alta.

P.S. La un copil cu strategii complexe trebuie un părinte cu strategii și mai complexe. 🙂

P. P.S. Cartea despre care v-am zis e minunată pentru toți copiii care iubesc animalele. Eu am cumpărat-o de la Anamaria, o mamă dedicată care lucrează de acasă, din dorința de a o susține în acest demers. O găsiți la pagina Citim cu drag. În cazul în care nu o are pe stoc, puteți întreba și la Ema, de la Hai să citim în limba engleză.

Povești din viața de mamă scrise de aceste două mame minunate, Anamaria și Ema găsiți aici și aici.