O zi de vară târzie
După o lungă perioadă de convalescență după o operație la coloană in care sora mea a suferit de dureri chinuitoare, rămasă fără loc de muncă și cu psihicul la pământ intr-o zi imi spune bucuroasă:
“-Auzi, Ami?!Mi-am tuns scurt, scurt parul din partea inferioară a capului si cand il prind in coada se vede super !”….
“-Wooaaww! Super! Profesoara mea de Pilates are așa!”….
Si m-am gândit cu mândrie ” Ia uite la sor’ mea !! Mai târziu dar a facut si ea o rebeliune!”
Adevarul este ca am fost mândră de decizia ei! Cunoscând-o, știu cât de mult a însemnat pentru ea sa facă asta!Problema e că am uitat că trăiește in România și nu in Spania, ca mine.
Bucuroasă, începe un curs de fotografie! Are planuri mari si vise mărețe! O încurajez pentru ca eu mereu am visat in mod grandios si am avut curajul sa sper! Așa am reușit totul !!
Dar drumul ei spre locul unde se face cursul ii sufocă toată bucuria, toată speranța ….Pentru ca a îndrăznit sa facă o schimbare, pentru ca iese din tipar, pentru ca România este un teren ostil pentru femei, aceasta este povestirea ei despre prima zi din noua viață:
O zi de vară târzie! Plină de emoții incep o nouă etapă a vieții mele. Mă aranjez, mă imbrac, iau geanta in spate și plec. O zi normală totuși, pot spune. De ce? Pentru că o data ieșind pe usă totul se schimbă,emoțiile se transformă in teamă și speranța in silă.
Drumul spre mijlocul de transport se transformă in “drumul rușinii si batjocurei”.
Frica face parte din viata mea de zi cu zi, ea se accentueaza in unele momente si imi provoaca atacuri de panica. Incerc să lucrez cu mine si cu psihicul meu care a trecut prin cateva experiențe.
Revin la “drumul rușinii și batjocurei”. Simt pe propria piele cât de greu e să fii femeie și cum societatea si unii oameni nu te lasă să traiești liniștită.
Nu pot să exprim in cuvinte frica ce o port in suflet. Fiecare pas pe care il fac, mă uit in spate peste umăr, cu inima cât un purice…”daca vine???” , “dacă face???” , “dacă zice???” . De multe ori am avut “norocul” sa fie doar un om obosit si îngândurat care nici nu și-a imaginat măcar ce am eu in minte și in suflet. Pun norocul intre ghilimele pentru că nu așa ar trebui să se cheme ci așa să fie normal. Să nu fie noroc ci să fie normal să mă intalnesc cu persoane care sa nu imi vor răul.
Dar la fel de multe ori am dat peste oameni care se hrănesc cu frica din mine. Majoritatea la vârsta adolescenței. Ei cred ca sunt “cool” dacă se bagă in seamă cu forța, strigă sau chiar te iau de braț sau îți ating fundul.Dezamăgirea și mai mare a fost cand am intalnit fete făcând asta. De ce nu ne susținem in loc să ne călcăm in picioare ??!!
Nu stiu dacă ține de educație, de anturaj, de caracter. Nu vreau să judec, și ei la rândul lor sunt victime ale societății, dar imi lasă un gust amar toate lucrurile astea.
Pantaloni scurți, pantaloni lungi, păr lung, păr scurt sau cheală, decolteu sau fără. Fără să aud in jurul meu “Panaramă ce ești”, “ce păr are proasta asta”, “hei gagica, cât ceri pe ora?”, “ai scăpat de la handicapați?” Acesta e prețul pe care il plătesc pentru că sunt diferită,dar la urma urmei, nu toti suntem diferiți?Aș vrea să trăiesc clipa in care nu voi mai fi judecată de felul cum ma imbrac sau cum mă aranjez. Sa nu mai zica unele persoane : “Pai ce pretenții are? Dacă se imbraca așa și se coafează asa? Barbatul tot barbat, el incearcă”
Aș vrea să vină ziua in care societatea să mă trateze așa cum mă tratează atunci când sunt cu soțul meu! Cu respect! Când sunt cu el , când ies cu el pe stradă…. nimeni nu mă batjocorește, nimeni nu ma întreabă cât iau la oră, nimeni nu ma atinge !! Pentru ca il respecta pe el !!”Dom’le ,e femeia lui! Nu ne băgam!”…. Eu chiar nu merit același respect pentru ca sunt femeie??!!
Intotdeauna e vina noastră, a femeilor, dar de ce să nu o gândim și invers, sau doar măcar pentru o clipă să lăsăm la o parte mizeria și ideile cu care am fost crescuți și să ne respectăm, să ne purtăm frumos sau pur și simplu, să ne ignoram.
Daca nu mă ajuți nici nu mi face rău, fizic sau psihic. Nu?!
Sau rezolvarea ar fi să mă inchid in casă, să nu mai am contact cu lumea, să mă privez de tot ce a mai rămas frumos afară; să respir doar aerul ce intră pe fereastră…
Dar stai puțin!sună ca o inchisoare… Sa plătesc eu pentru ceva ce fac alții… S-au schimbat cumva lucrurile? Acum victimele trebuie inchise in casa și oamenii care fac rău sa umble liberi pe străzi?
Nu zic că toți cei care au un comportament verbal agresiv față de mine sunt neaparat violatori, bătăuși sau criminali, dar ei sunt cei care alimentează frica și mă fac să imi închipui lucruri neplăcute,neștiind ce urmează …Pentru că de o la vorbă se poate ajunge departe.
Oamenii sunt diferiți, ca și aspect, comportament, educație,religie, mentalitate, dar trebuie să ne acceptăm și să nu ne batjocurim unii pe alții!
Dorința mea cea mai mare este să fiu ignorată de toți cei de pe stradă, să fiu invizibilă, să nu le pese de mine, nici de bine, nici de rău.
Sunt mai mult decât bucuroasă că sunt iubită de puținii oameni apropiați mie. Pentru restul nu vreau sa exist. Stiu că nu e bine asa, pentru ca unii sunt chiar bine intenționați. Dar am ajuns la o limită in care vreau o pauză, nu mai vreau nimic de la nimeni. Să-mi dau un “refresh” să pun punct și să o iau de la capăt.
Se spune ca trăim in țări civilizate, că am evoluat. Eu nu văd diferența în ceea ce privește femeile!
Sunt liberă să fac ce vreau dar frica mă ține pe loc!! Societatea imi oferă ” toate drepturile ” dar viața de zi cu zi mă face să mă simt legată de mâini și de picioare! Frica imi paralizează toate drepturile!
Nu mă pricep la cuvinte.
Mulțumesc pentru atenția și timpul acordat citind aceste rânduri!
Cu drag,Cristina & Amelia
Citeste si Ți-e teamă să mergi (cu copilul tău) pe stradă în București?
Leave a Reply