Repetitia si explicatia- mama, respectiv bunica invatarii
Nu stiu ce e un “câh”, un “bleah” sau un “bubu”. Nu imi e clar de ce un ambalaj aflat pe jos, afara, “e caca”. Si nici fetita mea nu cunoaste si nici nu ar pricepe astfel de explicatii.
Sunt sigura ca suntem multi cei care gandim asa.
Este clar ca puii nostri au darul comunicarii, chiar daca, in primii ani, folosesc un altfel de limbaj si nu cel despre care noi consideram ca este principala forma de a te exprima. Este evident si ca au capacitatea de a intelege ( tot), chiar daca uneori raspund de o maniera pe care noi o deslusim mai greu.
Daca mai era nevoie de dovezi, pentru mine, experienta urmatoare a fost deosebita. Puteti sa ma credeti, puteti sa nu o faceti sau puteti incerca.
De vreo 2 luni, de cand fetita a inceput sa exploreze fiecare centimetru in sufragerie, a inceput si relatia speciala cu priza. Este acea atractie mai mare decat cea pe care o simt eu fata de o vitrina plina cu genti si pantofi.
Aveam de ales: ii spun ca face “bubu” sau e “uff” daca pune mana sau ii explic ce este priza. Am ales varianta a doua. Sa nu va imaginati detalii la nivelul manualului de fizica de clasa a 10a ci, pur si simplu, i-am povestit ce e acolo, cum o folosesc mami si tati, de ce si ce se intampla daca bagam in ea jucarii, degete sau bete.
Dupa 3 saptamani, 72 de repetari si 504 minute de explicatii, fetita fie si-a pierdut interesul, fie a inteles ca priza nu e o jucarie, fie s-a plictisit de atata polologhie. Rezultatul este ca, in putinele momente cand se mai leagana curioasa spre priza, nu mai intinde manuta spre ea ci ma priveste, ii spun ca nu are voie, eventual o intreb daca are vreun telefon de incarcat si, apoi, se indeparteaza cautand ceva mai interesant.
Nu, nu cred ca am revolutionat parentingul.
Sunt de parere ca am facut o investitie. In ea, pe care o respect si o consider un om mare ( momentan in miniatura) si in mine.
Am castigat, pentru noi doua, aproximativ 8 ore pe care le vom petrece altfel avand in vedere ca peste 1- 2 ani tot ar fi trebuit sa-i descriu priza si utilitatea ei altcumva decat prin “uff” si “bubu”.
Later edit 1: Mi-ar placea sa-mi raspundeti cu povesti asemanatoare.
Later edit 2: Sunt in dubii daca sa incerc aceeasi abordare si cu aragazul. Ridicarea unui zid in jurul lui mi se pare o solutie mult mai sigura.
Andreea
De aceeasi autoare citeste si Oricare ar fi părerile noastre, întâi de toate suntem părinți!
Sursa foto- aici
La fel am procedat si noi cand fiica mea a inceput sa exploreze, doar ca in prealabil am instalat prize dinalea cu gaurile acoperite ca sa evitam vreun accident pana sa ajungem la numarul optim de repetari. A functionat si cu aragazul, chiar mai usor. I l-am aratat, i-am povestit la ce il folosim, am aprins flacara cu ea, si i-am explicat ca arde. Am apropriat impreuna manuta de flacara, cat sa simta caldura cum creste, pe masura ce inaintam dar ne-am oprit inainte sa fie periculos. Am repetat procedura la fiecare incurisiune in bucatarie vreo 2 saptamani si gata 🙂
Oh, daa…pe mine ma intriga si amenintarea cu bau-bau. Fetita mea are 6 ani, si pana anul trecut nu a stiut ce e ala bau-bau. Anunt trecut am avut niste probleme de sanatate si a trebuit sa stau mai mult timp la scoacra, ca sa ma ingrijeasca, iar la bunici a aflat bineinteles si de bau-bau. Fetita mea nu a stiut ce e aia frica de intuneric pana anul trecut cand se juca impreuna cu nepotelul de 4 ani, caruia ii era frica sa circule in casa pe intuneric de teama lui bau-bau, asa ca incepuse si ea sa faca si ea asa-zise crize de teama de intuneric (imitandu-l pe nepot). Eu de fiecare data i-am spus ca nu exista bau-bau, ca e doar o inventie a oamenilor mari ca sa-i sperie pe copii si in cele din urma mi-a dat dreptate, dar vad tot mai are un pic de teama, cand aude de ‘bau-bau’.
Noi avem soba, ne-am mutat la tara. Nu stiu cum o sa procedez….are 8 luni. Mai am putin timp pentru solutii.
Am doi baieti, 1 an si 4 luni diferenta intre ei. Nu am avut probleme cu prizele, printr-o magie le-am aratat la ce foloseste si ce si cum bagam noi in priza, si atat, au parut complet neinteresati amandoi. Aragaz cu foc nu avem, avem plita electrica, si nu ajungeau la inaltimea ei sa apese pe butoane, deci nici aici nu am experienta :). Insa iti pot povesti cum a fost cu cuptorul la noi, care este tot electric, si face o lumina interesanta, se misca lucruri in el, si este fix la inaltimea astora mici sa priveasca in el ca intr-un acvariu, eventual cu mainile si nasul sprijinit de geam. Ce sa mai, un parc de distractii de Craciun in fiecare zi la noi acasa. Evident, care te arde cand pui mainile pe el si care scoate aburi fierbinti ca in povesti daca tragi de manerul ala lucios si il deschizi. Insa am luat-o cu incetinitorul, fara sa ii zic (vorbesc acum doar de primul venit) “nu”, “nu-i voie”, “au”, “frige, uf-uf” si alte sunete sarace in silabe. Eram “cu ochii ca pe butelie” pe el cand se apropia de zona cuptorului aprins (neavand bucatarie separata de o usa), il luam de mana si incepeam sa facem “experimente”: ne e mai cald cand ne apropiem de cuptor, il lasam sa intinda mana incet spre usa cuptorului pana cand o retragea singur pt ca il frigea, am deschis impreuna, de la o distanta sigura, usa cuptorului sa vada ce e ala abur fierbinte, l-am incercat cu mainile, i-am aratat de fiecare data cum ma feresc eu de abur si cat de incet deschid usa, cand cuptorul era stins ne uitam inauntru, deschideam usa tot cu precautie, sa vedem daca iese abur, puneam mana inauntru, uneori puneam impreuna mancarea inauntru si dadeam drumul la cuptor impreuna, etc. etc. Pe scurt, am facut impreuna toate lucrurile care se pot face cu acel cuptor. Toate astea insotite de descrieri in cuvinte: “acum este aprins cuptorul, lumina e aprinsa, inauntru arde, geamul frige, mancarea se coace, acum deschid incet, iese aburul fierbinte” si tot asa. Toate cu un ton neutru, nu de panica, nu de frica, nu de gluma, ci ca si cum ne-am uita pe o carte. Cam asa am facut cu toate chestiile gospodaresti, de la cutite la aspirator, de la masina de spalat la blenderul de bucatarie. Acum baietii mei au 6 si 7 ani si gatesc cot la cot cu mine in bucatarie, si taie la salate de la 5 ani :). De la 3 ani, cand varsau ceva pe jos, isi luau singuri aspiratorul, il bagau in priza si adunau ce era pe jos (inclusiv siragul de margele proaspat rupt al bunicii!).