Timp in doi? Nu chiar, am sfarsit sa ofer dragoste si altor copii.

Vinerea trecuta a fost urat afara, deci programul nostru zilnic de “doar noi doi” era dat peste cap. Pentru a putea totusi sa beneficiem de timpul nostru“doar noi doi”, m-am gandit sa mergem in mall la spatial de joaca, sa ne cataram amadoi, sa ne dam pe topo, sa alergam si sa ne trantim pe jos si sa ne ascundem .

Zis si facut. Tati ne-a dus cu masina. Cand am ajuns la mall, ploua marunt si trist ca si cum cerul plangea toate eforturile mele de a restabili conexiunea cu puiul meu. Tati ne-a asteptat in afara centrului de joaca pe o bancuta si ne privea mandru cum reusim, incet incet sa ne reconectam. Am uitat sa va spun ca el sprijina cu toate fortele toate incercarile mele de a ma reconecta cu copilul si se retrage de cate ori are ocazia pentru a ne lasa singurei.

Totul a fost parca un vis frumos pana cand … fiind singura mamica din centrul de joaca timpul de “noi doi” s-a transformat in noi doi si ceilalti copii. Copiii mai marisori, vazand cata atentie ii acord puiului meu, ei find toti fara parinti, au inceput sa imi ceara atentia, la inceput timid apoi tot mai agresiv. Agresiv zic, dar nu in modul ca ma loveau sau ceva, insa agresiv ca incepeau sa ma bombardeze cu intrebari, cu plangeri cu orice doar doar imi capteaza atentia. O fetita pana in 4 ani a gasit varianta perfecta de a face asta. S-a prefacut ca pica si se loveste. A inceput sa verse lacrimi de crocodil si  sa se uite insistent spre mine si puiul meu. El a privit-o trist apoi s-a uitat a mine, parca intrebandu-ma “mami, nu faci nimic?”. Ingenunchez langa ea :

• Te-ai lovit?
• Daaaa! Cu un glas plangacios
• Vrei sa pup sa treaca?
• Daaa , deja cu veselie.
• A trecut? dupa ce am pupat piciorusul
• Nuu!
• Ce vrei sa fac? Sa te tin in brate pana trece?
• Daaa!

Zis si facut. Am lut-o in brate si am tinut-o asa, sa tot fii fost vreo 5 minute. Piticul nu m-a pierdut nici  o clipa din ochi si a stat acolo langa noi. Dupa ce fetita parea sa isi fii umput paharul de atentia mea s-a intors la joaca insa tot pe langa noi a ramas fara sa ne piarda din ochi, puiul meu a zis :

• Bei in bate (vrei in brate)
• Hai la mami in brate

Dupa 30 de secunde a inceput sa zburde, insa, un baietel a venit sa il ajute sa costruiasca si sa “se lupte” pentru atentia mea …

• Uite eu pot sa fac un turn mai mare ca el (ca piticul meu care se chinuia sa construiasca “bocu maie” (blocul mare) cu niste cuburi mai mari decat el )
• Normal ca poti, tu est mai mare si iti e mai usor sa construiesti cu acetse cuburi mai mari
• Da, sunt mai mare si pot! Eu pot multe ca sunt mare.
• Si ce mai poti sa faci?
• Uite, eu pot sa stau singur la joaca nu ca el …. tu de ce nu ai mers la cumparaturi si sa il lasi aici?
• Pai el e mic, nu pot sa il las singurel aici.
• Mama poate, mereu ma lasa singur cat isi face cumparaturile.
• Si iti place sa te joci aici?
• Da, dar m-as juca mai frumos daca m-as juca cu ea asa cum va jucati voi doi.
• I-ai zis ca vrei sa te joci cu ea?
• Da … dar o zis ca ea e mare, ea face shopping, iar eu sunt mic si ca eu trebuie sa ma joc aici pana vine ea.
• Ai fi vrut sa mergi cu ea ?
• Da, dar vroiam si sa ma joc.
• Nu fi trist, va veni repede.
• Nu vine repede, o sa mai stea.
• Pai poate iti cauta ceva sa iti cumpere …
• Nu, mie nu imi cumpara, a zis ca am destule si ca ea are nevoie de haine si papuci noi.
• O sa vina curand si apoi, acasa o sa petreceti timpul impreuna.
• Nu ne petrecem timpul impreuna ca vin prietenele la cafea si eu nu am voie sa stau cu ele.
• Pai pana are prietenele la ea tu te joci cu tati (aici am dat-o in bara cu totul).
• Tati a plecat de tot si ea le spune ca nu ma mai poate suporta… iar apoi, baietelul a inceput sa planga.

Puiul meu zice: ”pange , ia in bate pe baiat, mami” si cum eu imi ascult copilul, iar tineam in brate alt copil! Mi s-a topit sufletul si dupa ce s-a linistit a inceput sa se joace cu piticul meu, iar el, care nu e cel mai sociabil copil din lume a acceptat joaca cu baietelul fara nici o retinere, spre marea mea surprindere.

Cat am mai stat la spatiul de joaca, inca 3 copii mi-ai cerut atentia si imbratisarea … ma simteam ciudat, coplesita, indurerata. Tot ce vroiam era sa imi petrec timpul doar cu puiul meu, si eu am sfarsit prin a tine alti 5 copii in brate. Din dorinta mea de a nu imparti putinul timp ce il petrec cu puiul meu, din cauza faptului ca nu sunt obisnuita sa ofer afectiune mai mult decat unui copil, al meu copil, din cauza faptului ca eram coplesita de atentia pe care, practic mi-o cerseau ceilalti copii, m-am surprins judecand si emitand judecati peste judecati … simteam ca, practic, acei copii sunt abandonati acolo. Am inceput sa ma uit in jur mai cu atentie, pentru ca nu voiam sa judec si auzeam rasete de copii.

Aud o supraveghetoare tipand la un grup de 4 baieti, de la ei venea rasul, erau 4 baieti, cam de scoala, clasele 3-4, si se amuzau copios impingand copiii mai mici. Doamna i-a pedepsit, i-a trimis la masa de pedeapsa, unde trebuiau sa stea nemiscati si in fara sa vorbeasca unul cu altul. S-au supus, insa dupa ce acesta le-a permis sa se intoarca la joaca, parca s-a dezlantuit iadul. Practic, ei au stat la acea masa in liniste aparenta, insa in furtuna gandurilor de razbunare: razbunare ca trebuiau sa ramana acolo fara parinti, razbunare ca se simteau tradati, razbunare ca nu au empatizat cu ei ingrijitoarele, razbunare ca i-au pedepsit, razbunare … ei stiu pentru ce anume au acumulat! Au inceput sa alerge de parca erau scapati din lant, au inceput sa impinga masinutele si sa arunce cuburile cat pe colo, au inceput sa tipe de parca erau conducatorii unei armate pregatite de razboi … un razboi pentru atentie, un razboi pe care sunt indreptatiti sa il poarte pentru ca pare o lupta fara sens sa ceara frumos atentia … nimeni nu le-a acordat-o pana cand nu au impins copiii mici, iar cand li s-a acordat atentie, totusi aceasta nu a fost cea pe care si-o doreau !

A fost un timp de petrecut “in doi”, care a sfarsit in petrecut in mai multi, dar piticul meu a parut satisfacut chiar daca am impartit atentia pentru el si cu ceilalti. Ba chiar m-a ajutat in momentul in care m-a vazut incurcata de razboiul pornit de cei mari zicandu-mi ca “putem peca acata acum, adunde” (putem pleca acasa acum, ajunge). As fi vrut sa merg sa vorbesc cu ei  sa ii iau in brate , sa ii iubesc, dar iubirea de 5 minute, cat poate ar fi durat o imbratisare ar fi fost mult mai putin decat ar fi avut ei nevoie !

M-am simtit atat de coplesita si neputincioasa la acel spatiu de joaca !

Sursa foto aici