V-am speriat! Vă rog să mă iertați!

Azi am avut de rezolvat 117 sarcini.
De la un punct încolo, ele au implicat și doi copii blonzi. Și țin-te echilibristică!
Se termină ziua în câteva ore, nu-i asta problema.
Treaba e că un copil vrea în deal, unul în vale, unul în soare, unul pe lună.
Domnul Matei-6-LEI a mers la escaladă. Fasole, în schimb, a cerut în vecini.
În iureșul ăsta, m-am asigurat precar, să spunem, într-un marșarier.
Și am speriat foarte tare un domn în vârstă, pentru că m-a evitat în ultima secundă.
A oprit mașina. A venit la mine și a început să îmi strige că de ce nu mă uit.

Puteam să încep A-LU-LU-LU (Sigur!), dar am preferat să inspir, să îl iau de mână și să îi spun calm:
– V-am speriat rău! Vă rog să mă iertați!
– E bine! Lasă! Nu e nimic! mi-a zis, aproape cu lacrimi în ochi.
Hai cu vorbele bune! Că vindecă! 🙂

Cu dor de liniște,
Maria, ma-na.ro