Ți-e teamă să mergi (cu copilul tău) pe stradă în București?
Acum vreun an de zile, cu burta la gură, cu vreo câteva luni înainte să nasc, m-am dus cu o prietenă la piață, pe jos. Să mai fac ceva mișcare. Pe drumul de întoarcere, traversând regulamentar la culoarea verde a semaforului, cu sacoșele în mână, un domn la vreo 40 de ani, din prima mașină oprită după trecerea de pietoni s-a gândit să facă o glumă bună și a apăsat pe accelerație ca și cum ar fi intenționat să ne calce cu mașina. Ne-am speriat îngrozitor, am reușit să ajungem pe trotuar și de acolo să-i adresez un cuvânt domnului plin de lanțuri de la volan care râdea împreună cu doamna de lângă el la așa o glumă bună. Văzând că am ceva de comentat, s-a dat jos din mașină a venit cu nerv spre mine câțiva pași, claxonat fiind de ceilalți șoferi pentru că bloca circulația (nici unul din șoferii din spate nu a schițat vreun gest deși au văzut tot episodul), mi-a mai spus câteva injurii cu niște gesturi de ziceai că vrea să mă și bată, toate în timp ce doamna privea din mașină scena și râdea în hohote. L-am ignorat, am mers mai departe, mi-a trecut sperietura, însă tot drumul m-am gândit cu tristețe că aceea era lumea în care aduc la viața al doilea copil. O lume în care nici mersul la piață civilizat nu garantează că nu te calcă un necunoscut pe trecerea de pietoni pentru a-și distra prietena.
M-am gândit atunci că ar fi bine să plecăm din țară. Sau să facem ceva.
N-am plecat din țară.
Convingerea mea este că singura armă este educația.
Dacă v-ați simțit în nesiguranță vreodată mergând pe stradă în București puteți semnala acest lucru pe harta interactivă a discriminărilor urbane. Harta este parte a proiectului Discriminări Urbane prin care echipa sa își propune să găsească răspunsuri următoarelor întrebări (conform site proiect):
Este capitala Romaniei un oras european, atent la problemele de incluziune, diversitate, egalitate? Este Bucurestiul un oras sexist, homofob, transfob, rasist? Este Bucurestiul un loc sigur pentru femeile tinere sau cele mai in varsta? Este un oras in care a merge cu caruciorul in parc este o placere sau o corvoada pentru parinti? Se regasesc femeile in memoria colectiva a acestui oras? Care femei sunt reprezentate si care nu in spatiul urban? De ce, in Bucuresti, atat de putine strazi poarta nume de femei?
crestem oameni in orase care discrimineaza
Dacă vreți un oraș mai prietenos în care să ne creștem copiii, putem contribui completând pe harta discriminărilor urbane.
Mai multe detalii despre acest proiect curajos puteți găsi aici.
Sursa foto: aici
Pentru astfel de situatii explicatia e mai simpla si mai neplacuta decat discriminarea: prostia! Daca atat il duce capul pe el si pe stimabila care a ales sa ii fie alaturi (fie doar si pentru o calatorie cu masina) e oricum greu sa traiasca in pielea lui. Cred ca cea mai inteleapta reactie in acest sens este ignorarea. Sunt unii care nu se simt bine pana nu arata ei in vazul lumii ca stiu unde e claxonul, ca au in vocabular o pleiada larga de injuraturi, ca stiu sa fie ironici si mai, sa vezi ce i-au dat pe spate pe toti asemeni lor! Pe de alta parte, sunt multi cei care nu reactioneaza si nu sar in apararea “victimei” pentru ca se gandesc poate ca “la asa specimen nu stii ce surpize noi apar” sau, dimpotriva, ca “nu o fi totusi atat de limitat incat sa faca cine stie ce tampenie, deci nu are rost sa intervin….”…si apoi mai sunt si unii care spun simplu “pai se vede de la o posta ca nu poate mai mult; oare de ce l-a si intaratat?!”.
Si pe mine ma preocupa siguranta copiilor si adesea m-am gandit ca e nedrept si iresponsabil sa ii aduc pe lume intr-o societate periculoasa. Totusi, dupa ceva analize eu am concluzionat ca nu e chiar asa rau pe cat pare – pentru noi e socant pentru ca ni se pare inadmisibil insa prostia si nesimtirea nu sunt atat de periculoase (ca alte lucruri) DACA le ignori si iti vezi de drumul tau. Sigur, daca vrei sa ii educi si sa le arati tu ca nu sunt oameni civilizati daca se poarta asa (ceea ce pe mine “ma mananca” adesea), te expui. Nu cred ca merita! Daca pana la varsta asta nu au reusit sa inteleaga asta, nu merita timpul si nervii mei sa mai fac o incercare:) O sa imi invat copilul sa distinga intre oamenii de calitate si cei care nu se simt ca au dovedit suficient pana nu fac o mitocanie si o sa ii invat ca pe acestia din urma sa ii ignore si sa ii ocoleasca (mai mult decat reusesc sa o fac eu – pe mine ai mei m-au invatat sa fiu responsabila si civilizata pentru ca “asa e bine” si nu am invatat decat tarziu ca se poate si altfel si ca e o alegere si o educatie personala si ca – din pacate sau din fericire – societatea e pentru toti si a tuturor si ca nu e rolul meu sa ii determin pe ceilalti sa fie cat mai civilizati) 🙂 Aceeasi situatie care pe mine ma streseaza de fiecare data e cea in care un mascul feroce nu se simte fericit pana nu fluiera dupa o dna/dra considerata de el “gagica bine”. Respectiva poate sa se intoarca sa ii raspunda, sa “ii arate ea” sau sa paseasca gratioasa mai departe pentru ca deh, orice ar face…ce ar putea schimba in bine?!
Desi deviez putin, situatia mi se pare similara cu cea referitoare la responsabilitatea profesionala sau ambitia de a face lucrurile bine… Nu e rolul tau sa iti educi colegii/partenerii profesionali ca un lucru nu se face pe jumatate sau ca nu e corect sa astepti bonusuri fara sa muncesti sau ca nu e normal ca unul din echipa sa lucreze pentru toti etc…. Fiecare are propriul profil si mai intelept este sa iti iei personal factori de protectie pentru a nu fi afectat de profilul negativ al unora. Nu trebuie sa fim la fel, asa cum nu trebuie sa ne apreciem cu totii intre noi 🙂 Unul o sa se simta foarte smecher ca a frecat menta si a castigat cat 10, altul o sa fie fericit ca si-a ajutat colegii chiar daca a pierdut toate weekend-urile din luna. E o alegere personala si un profil psihologic specific. Fiecare traieste cu alegerile lui si important e ca personal sa iei decizia corecta pentru tine. Partea buna e ca daca avem o filosofie de viata coerenta triem intre cei pe care ii vrem in jurul nostru (sufleteste) si cei pe care nu. Nici macar cu prietenii nu poti avea pretentia sa impartaseasca aceleasi principii ca tine. Unii se simt fericiti daca sparg cu milioanele (10+) pe o pereche de pantofi extravaganti doar pentru ca sunt de firma, altii prefera sa aleaga vacante exotice si sa amane intemeierea unei familii, altii vor sa fie vedeta grupului dar nu sunt dispusi sa faca nimic pentru prietenii lor….Da, poate lucrurile astea contravin major propriei perspective si iti vine sa le spui – prieteneste – ca nu fac bine ce fac. Dar, din fericire (zic eu), avem 1 singur partener de viata si cu acela e bine sa avem cat mai multe in comun posibil. Cu restul…suntem mai permisivi, incercam sa nu ii judecam, sa ii luam asa cum sunt si sa ne bucuram de lucrurile frumoase care ii caracterizeaza. Daca i-am ales in grupul apropiat de prieteni inseamna ca au la randul lor calitati importante pe care noi le apreciem si e ok sa ramanem la stadiul asta, fara vrem sa schimbam si defectele percepute de noi (evident, spre binele lor). Altfel, devine totul prea complicat si ar insemna sa avem pretentia sa ne asemanam prea mult intre noi si/sau sa fim concentrati pe ceilalti mai mult decat pe propria persoana.
In concluzie, revenind la subiect, e dreptul fiecaruia sa fie cat de civilizat/mitocan vrea, atata vreme cat tu la randul tau te simti impacat cu ceea ce faci si iti iei factorii de protectie necesari sa nu te afecteze diferentele celorlalti. Sigur ca nu este laudabil cand vezi la cineva ca se comporta necivilizat. Dar in egala masura, intr-o astfel de situatie, daca esti mai presus decat el, trebuie sa realizezi ca reactia ta este inutila si nu faci decat sa ii dai apa la moara. O prietena imi spunea “nu te pune cu prostul ca are minte odihnita; te trage la nivelul lui si te bate cu experienta”. Cred (in continuare) ca are sens… 🙂
Andreea, sunt de acord cu tine, partial. E dreptul fiecaruia sa fie mitocan daca o face la el acasa…el cu el. Insa in spatiul public e altceva. Daca mitocania lui X e un semn de libertate, din pacate libertatea mea (de a merge civilizat pe strada) se termina unde incepe libertatea lui.
E clar ca nu pot face eu educatie cu X la cei cati ani o avea, in schimb generatiile acestea de copii (inclusiv cei nenăscuti) pot fi educati altfel. Si aici ma refer ca nu doar eu si cu tine sa ne educam copiii altfel, ci sa contribuim, sa ajutam, sa sprijinim ca un numar cat mai mare de oameni sa isi educe copiii altfel, astfel încât numarul domnilor X sa se reduca considerabil.
Da, e vorba de prostie, teribilism, oricum vrei sa ii spui. E vorba si de discriminare, in sensul in care femeile, mamele, copiii, în mod statistic sunt mai degrabă victimele acestui comportament.
Dacă un astfel de om face astfel de gesturi in spatiul public, nici nu vreau sa imi imaginez cum e in spatiul privat.
Omul ala e si el copilul cuiva. Nu s-a nascut din spuma marii. A avut si probabil are inca 2 parinti responsabili cu educatia lui. A avut profesori.
Ei au eșuat. Cauzele sunt multiple. Poate părintii aceia au facut tot ce le-a stat in putere.
Intrebarea e cum facem sa-i sprijinim? Cum facem sa reducem numarul oamenilor cu un astfel de comportament?
Dar unde pui limita? Cate poti ignora si unde duce ingnorarea asta? Eu cred ca la probleme mai mari. Azi il ignori cand se preface ca te calca cu masina, maine te calca de-a binelea ca nu ii place fata ta. Oamenii care fac asemenea lucruri nu trebuie ignorati, ci ar trebui sa primeasca o lectie. Trebuie sa ne auto educam si sa ne educam si semenii in spirit civic si sa reactionam cu totii la asa ceva, sa nu existe spectator, care privesc victima cu mila si replici “nu putea sa isi tina si ea gura?” ci sa existe oameni civilizati care reactioneaza in apararea victimei si pedepsirea vinovatului.
Cineva inteligent mi-a spus odata ca trebuie sa imi aleg bataliile in care sa lupt. Atunci, in momentul acela, cand eu am crezut ca pot sa lupt, ca pot sa ma revolt, cand nimeni nu a reactionat in niciun fel in fata individului dubios, atunci nu era momentul sa lupt. Puteam sa fiu ranita grav. Nu eram in situatia sa risc cu un copil in burta. Eram in stare de soc, totul s-a petrecut repede. Nu am avut timp sa iau numarul masinii sau sa fac altceva pentru a face vreun demers ulterior. Sunt de acord ca trebuie sa reactionam, dar mai ales ca trebuie sa actionam. Sa prevenim in loc de a actiona reactiv. Si prevenim prin educatie. Eu sper ca ceea ce fac acum sa previna episoade similare peste 20 de ani.