Tatăl statistic și tatăl din viața noastră

Dacă vom face săpături după date statistice privind implicarea taților în viața copiilor, în special în primii ani de viață, datele nu-l vor pune într-o lumină prea favorabilă pe tatăl statistic.

Tatăl statistic petrece mai puțin timp cu copilul/ copiii din o mulțime de motive.

Unul logic și de bun simț este acela că tatăl statistic nu are lapte, iar acum multe mame alăptează. În primele luni de viață, cam toată viața copilului este legată de alăptare și de somn.

Tatăl statistic intră mai rar în concediul de creștere a copilului pentru că el câștigă mai mulți bani. Este o decizie rațională la nivelul unei familii ca tatăl statistic să meargă la serviciu pentru că altfel bugetul familiei ar fi dezechilibrat și ar avea de suferit toată familia și mai ales copilul. Știm cu toții că niciun copil nu crește doar cu aer și dragostea părinților. Iar producătorii de produse bebelușești speculează din plin dragostea părinților pentru micile comori din viața lor.

Așa că tatăl statistic merge la birou pentru a plăti o pereche de blugi pentru copii de 80 de cm  care costă mai mult decât ultima sa pereche de blugi cumpărată acum 3 ani.

Tatăl statistic iese ocazional la bere, uneori la fotbal, alteori la teambuilding, în timp ce mama statistică alăptează, citește pe internet despre pârțurile copilului, să știe exact care e nivelul optim de decibeli al pârțurilor, caută noi rețete de piureuri pentru bebeluși și lista poate continua…

Pentru un număr necunoscut de norocoase, tatăl nu arată chiar ca în statistici. Unii sunt total pe dinafara statisticilor, alții sunt un mix.

Fotografie Copyright D’Alex Photography

Tatăl din viața unora din noi este mai degrabă partenerial, mai degrabă implicat, mai degrabă tată, și mai puțin statistic.

Vorbind cu unele prietene care astăzi nu sunt mame, dar își doresc să fie în viitor, m-au întrebat ce cred eu că e cel mai important, ce mă ajută cel mai mult, ce sfat le dau:

• Implică-l pe tată! Încă dinainte de a fi gravidă. Cere-i ajutorul.

Pentru aproape toate a părut un sfat inutil.

• Ei nu sunt prea sensibili (bărbații). Ei nu se prea pricep! Ei nu știu, n-au răbdare, nu pot, nu le iese etc.

Aceasta este variațiunea răspunsurilor primite.

Așa că mă întreb, gândindu-mă la portretul tatălui statistic neimplicat în viața copiilor, oare cât de mult contribuim noi mamele statistice sau nestatistice la portretul tatălui statistic?

Oare cât de nepartenerial este tatăl în realitate? Și cât este în mintea noastră?

Și cât de mult mintea noastră contribuie la consolidarea tatălui statistic nepartenerial?

La un seminar la care am participat recent, am aflat un detaliu foarte interesant. Că există lucruri pe lângă care trecem zi de zi și pe care nu le vedem pentru că nu avem o celulă în creier care să îl definească. Multe și mulți dintre noi nu avem o celulă pe creier cu imaginea tatălui implicat, partenerial. Avem o celulă doar cu tatăl statistic.

Este posibil ca după ce creăm această celulă pe creierul nostru, tatăl implicat să răsară pe străzi mai ceva ca ghioceii de 1 Martie.

Vă provoc să creăm împreună această celulă pe creier!

Aștept pe crestemoameni@gmail.com povești cu tați implicați scrise de ei înșiși sau de mame care îi au drept parteneri sau povești scrise de copii mai mici sau mai mari despre tații lor.

Este o provocare continuă, dar promit să premiez cele mai frumoase povești cu cărți la fel de frumoase.

Povestea mea, despre tati al nostru, o găsiți aici: Cum se implică tații în creșterea oamenilor?