Nu sunt o mamă curajoasă, doar îmi iubesc enorm copiii

Despre Victor,

Când am aflat ca sunt însărcinată, din nou, la nici 1 an și 7 luni de la nașterea Teodorei, am înlemnit câteva secunde, după care am plâns timp de 2 ore. Probabil mai plângeam, dar trebuia sa plec cu Teodora la o mica petrecere.

În timp ce plângeam am calculat luna când ar trebui sa se nască. Rezultatul-martie. Ziua mea de naștere.  O luna frumoasa, mi-am zis în gând. Am anunțat doua bune prietene pe Facebook și cumnata care mă suna când plângeam și urma sa văd cum îi spun viitorului  actual tătic.

Despre reacția lui v–am povestit aici. Nu știu exact ce simțea cu adevărat, dar nici nu am insistat sa aflu mai multe pentru ca vroiam sa am doar gânduri pozitive în următoarele luni.

Erau trei persoane care știau. L–am rugat și pe el sa nu mai zică nimic. Știam ca voi avea un bebe sănătos, știam ca voi avea un băiat puternic, eram doar reticenta la reacția celor din jur.

Sa va explic. Burta creștea, nu mai puteam ascunde acest minunat fapt. Degeaba explicam ca sunt balonata sau am mâncat prea multa ciocolata. Confirmam ca voi avea un al doilea copil. Majoritatea a rămas impresionata:

“- vai cât curaj ați avut sa faceți al doilea copil așa de repede”;

“- ce nebuni sunteți”;

“- l-ați programat sau s–a întâmplat?” ;

“- Teodora știe ca va avea un frățior? ce spune?”;

“- ce vei face? cine te va ajuta?”;

“- vor creste împreună; ce simplu va fi”;

“- Teodora trebuie înțărcata, nu ai voie sa alăptezi în sarcina”;

“ – nu mă așteptam la asta din partea ta”;

“ – sper ca va opriți la doi”.

Recunosc ca ultimele doua m-au marcat. . Dar cel mai tare deranja –“ce curajoasa ești”

Îmi pare rău, dar trebuie sa recunosc:

Nu sunt mama eroina, cu siguranță nu merit acest titlu. .

Nu sunt deloc curajoasa, tremuram toată când am văzut doua liniuțe la test, tremuram când mi s-a confirmat la prima ecografie, tremuram când mi l–au pus în brațe pentru prima oară și în prezent mai tremur când îi strâng la piept pe amândoi.

De ce?

Pentru ca sunt momente când e al naibii de greu și nu sunteți nici unul lângă mine sa mă ajutați. Pentru ca sunt zile când trebuie sa îi ridic moralul tatălui copleșit de situație. Pentru că nu e vorba doar de curaj. Îți trebuie mult mai mult sa crești frumos doi copii cu vârste apropiate.

Scriu aceste rânduri cu el la piept. Doamne, ce frumos miroase și ce blând, liniștit, curios, atașat, frumos, Doamne, cât e de frumos. Și când plânge parcă rade. Un copil vesel care m–a ridicat când îmi era greu.

Dacă as da timpul înapoi  aș proceda la fel. Nu era în plan sa facem doi copii, sub nici o forma la o diferență așa mica. Dar astăzi el face parte din noi trei. De la fiecare a luat câte ceva. Și îl iubim enorm.

El este Victor- un băiat care și-a dorit enorm sa fie cu noi. Ăsta înseamnă ca suntem părinți minunați, ca altfel nu primeam dacă nu putem duce. Nu-i  așa?

Nu am niciun sfat pentru familiile care vor sau nu vor un al doilea copil. Pentru ca nu am nici un răspuns. Va pot spune doar sa acceptați și momentele neprevăzute. Ele vin cu un scop.

La noi a adus Victorie!

Corina

De aceeași autoare citește și Promit ca te ascult…doar pe tine!

Fotografie- Copyright D’Alex Photography