Povești pentru copii de Mircea Sîntimbreanu- despre minciună, responsabilitate și rușine

Dacă tot m-am lăudat cu orele de lectură, foarte plăcute de altfel, aș continua cu o povestire despre o “lectură audio”.

Zilele trecute am cumpărat pentru drumurile cu mașina un set de 6 CD-uri cu povești de noapte bună difuzate la radio românia actualități in anii ’70-’80.

Intâmplător primul CD pe care l-am ascultat cu Ana a fost CD-ul 2 – povești de Mircea Sîntimbreanu.

Prima poveste- “Când eram mic”. Foarte frumoasă – are darul de a spori încrederea în sine a copilului de 2-3-4 ani.

De atunci, dacă vreau sa-i captez atenția Anei și să-i povestesc ceva, încep cu “Atunci când erai tu mică…” sau “Când eram eu mic….” și o văd cum începe să-mi soarbă fiecare cuvințel care îmi iese din gură,

Deja are câteva povești preferate cu mine când eram mic: când am pierdut cheia de la casă și nu am mai mers la școală și de fapt era sub plapumă, când am uitat sa le spun părinților de ședinta cu părinții și noroc că am trecut cu tata pe lângă școală și a văzut lumina aprinsă în clasă și am mers împreună la ședintă, când nu am luat cheia cu mine și acasă nu mai era nimeni și tata era… unde altundeva, decât la ședința cu părinții și am fost și eu, din nou etc.

În concluzie “Când eram mic” de Mircea Santimbreanu – o recomand din toată inima, mai ales varianta de pe CD. Carte ilustrată nu am găsit deși mi-ar fi plăcut să existe.

Pe același CD se mai găsește o povestire și despre ea aș vrea să vorbesc și să aflu si părerile voastre. Povestirea se numește “Mama” – un titlu simplu și frumos.

Este vorba despre o fetiță, care făcea multe boacăne, ca aproape orice copil, doar că ea dădea vina pe 3 personaje (o pisică mică, un cățel mic si păpușa).

Cine a murdărit covorul? Cățelul. Cine a tăiat cu foarfeca șosetele? Pisica. Cine a dat foc la “ceva (nu mai stiu)”? Păpușa.

Si așa, mama ei era obisnuită cu “minciunelile” fetiței. Deja întreba “Cine a decupat ziarele, pisica, nu?…”

Totul pana intr-o zi, când la fetiță vine foarte spășită Cățeaua – mama cățelușului și începe să plângă – că nu mai poate de rușine că dintre toți cățeii, tocmai fiul ei a făcut nu știu ce boacănă. Iși cere iertare si nu mai poate de rușine.

Apoi vine mama pisicii cu același text, că dintre toți pisicii tocmai al ei să facă ditamai boacana, nu mai poate de rușine. Noroc că a aflat ca păpusa a făcut o boacana mai mare. Săraca mama păpușii, ce rușine trebuie să-i fie!

Dar mama păpușii era chiar fetița noastră, căci așa o alinta ea pe păpusă. Hai la mama, să te spele mama. Hai sa te schimbe mama, etc.

Eh și atunci fetița are o epifanie și iși dă seama că și mama ei trebuie să fie foarte rușinată că de fapt ea făcuse toate boacănele și merge la mama ei și recunoaste o boacănă.

Mama ei începe să plângă. Fetița întreabă dacă plânge de rușine, iar mama răspunde că plânge de bucurie că fetița ei este responsabilă pentru faptele ei – foarte frumos.

Si atunci fetița îi dă mai multe motive de bucurie recunoscând și mai multe boacăne. SFÂRȘIT!

Foarte frumoasă lecție de responsabilitate și am văzut că Ana nu are o problemă să spună ca ea a făcut cate ceva. Știe că este iubită indiferent ce face.

Totuși, în povestea asta este inserata, ca un cal troian, o alta “lectie” – a rușinii.

Acum, eu mai folosesc referinte la povești pentru a-i aduce aminte câte ceva, cum ar fi – Peștele Curcubeu – să-i aduc aminte că este bine să împarți lucrurile etc.

Zilele astea într-o vizită a facut o boacănă. Lăsată nesupravegheată, a măzgălit cu pixul pe o pereche de pantofi care aveau oarecare valoare sentimentală și chiar mai puteau fi folosiți în continuare, deci i-a stricat.

Acum, ce referință să găsesc și eu decât povestea de mai sus si am zis : “Uof, uite ce rușine îi este mamei acum ca ai stricat pantofii ăștia!” GREȘEALĂ FATALĂ!!!

Nu numai ca Ana s-a confuzat dar mi-am urcat-o in cap și pe insăși mama, căreia nu îi era rușine și nu vroia să i se pună vorbe in gură.

Dar m-am obisnuit ca intențiile mele cele mai bune să sfârșească așa ca doar “drumul spre Iad este pavat cu bune intenții!”.

Voi ce părere aveti? Cum vi se pare povestea “Mama” de Mircea Sîntimbreanu?

Citește și Prima minciună sau Când rușinea e doar începutul…

Fotografie- Copyright D’Alex Photography