Sunt copiii oglinda noastră? Contează?
Ma intreb si eu pentru ca am o adolescenta si o toddlerita. Pe Miruna, am nascut-o si dadacit-o in cea mai feminista perioada a vietii mele. Am implinit 20 de ani in maternitate. Venisem la maternitate sa imi dea doctorita “ceva” pentru ca ma durea prea rau, iar eu la 10 aveam examen. La 13.15 am nascut.
A fost o experienta terifianta, in care m-am simtit ingrozitor de singura si de neputincioasa, obosita pana peste cuvinte. Imi imaginez ca o sa ma simt la fel cand o sa mor. Am nascut si am crescut-o pe Miruna intre timp, facand altceva. Eu eram in centrul atentiei. Poate si pentru ca eram inca un copil. Am nascut in timp ce ma duceam la examen. Am crescut-o in timp ce imi terminam facultatea si studiile de gen, lucram, divortam, ma indragosteam. De fapt n-am crescut-o eu, ne-au crescut mama si tatal meu pe amandoua.
Miruna mea implineste azi 15 ani. Vorbeste 5 limbi straine, studiaza cu pasiune matematica si fizica, participa la turnee de sah, in weekend merge la robotica. Tip la ea ca nu isi face ordine in camera, ca poarta o soseta de un fel si una de-un fel, ca imi raspunde “cui ii pasa?” E adolescenta!
In schimb, cea mica e toata numai gratie, mangaieri, priviri duioase. Ma uit la ea si nu-mi vine sa cred. Sunt tot timpul cu mobilul si cu camera dupa mine sa o inregistrez si sa o filmez. Canta. Vorbeste si ea rusa cu Miruna. Seara se inchid amandoua in dormitor si danseaza.
Am uitat sa va spun ca am nascut-o la Vilnius, in timpul primului meu contract la Institutul European pentru Egalitate de Gen. Am nascut-o altfel. Cu o luna concediu de maternitate luat inainte de termen. Am dadacit-o cu sotul meu din prima clipa, am tras amandoi din greu in primul an cand Clara mea plange non-stop. Am privit-o nu ca pe un miracol, ca mi-am luat liber de la serviciu ca sa o fac, ci ca pe o minunatie de copil. Datorita ei am invatat fotografie de la sotul meu, am inceput sa ii fac fotografii si datorita ei am descoperit fotografia.
Am crescut-o foarte “artistica” pentru ca eu sunt intr-o perioada in care imi descopar creativitatea. Am invatat cu ea in brate sa editez in photoshop, am luat cursuri de fotografie, am citit si mi-am imbogatit cultura vizuala alaptand cu tableta in brate. E foarte sigura pe ea, imi spune mereu ce am de facut, ce fuste se potrivesc cu ce bluze, deseneaza, picteaza, vrea paiete, sclipici, inimioare si roz. A avut si Miruna faza asta, deci sunt relaxata. Nu ne face mai putin feministe.
Indiferent cum vor creste, ma incapatanez sa cred ca vor creste frumos, cu principii si in primul rand cu o idee clara despre ce vor ele de la viata.
N-am nicicum pretentia sa imi semene. Asta se intampla oricum 🙂
Fotografii- Copyright D’Alex Photography
Draga Mada, se vede din articol cat de mandra esti de cele 2 fete si pe buna adreptate. Ai cu ce! Pe Clara am cunoscut-o doar din minunatele fotografii pe care le mai postezi din cand un cand, insa Miru…..e fantastica, nici nu ma indoiam ca nu ar cunoaste 5 limbi …..imi amintesc si acum perioada ei din copilarie cand desena pe asfaltul din fata blocului inimoare si scria “te iubesc” in toate limbile pe care le cunostea, pe atunci vreo 4. Pfffff, ce a mai trecut timpul…..15 ani….La multi ani Miru!
Buna Ana! Multumesc mult pentru ca ai povestit amintirea ta despre Miru. E foarte adevarat, Miru a venit in Vilnius pregatita sa vorbeasca limbi straine. Aici e in elementul ei. Pana si Clara vorbeste rusa si are cateva cuvintele/expresii in engleza:) Abia astept sa ne revedem!!! Am promis fetelor ca le duc la mamaie si tataie dupa ce ia Miru vacanta. Deci planuim sa stam cateva zile in Galati. Multi pupici!