Dacă aș fi știut…

Am nascut un bebeluș prematur in Romania , intr-un spital de stat, din pacate. Spun din pacate pentru ca as avea foarte multe de obiectat, banuiesc ca toata lumea cunoaste problema spitalelor noastre. Ne luptam cu sistemul in fiecare zi.

In primul rand as avea de obiectat faptul ca inainte de nastere nu mi s-au facut injectiile pentru maturizarea plamanilor copilului. De ce? Pur si simplu din neglijenta. Am aflat ulterior ca la schimbul de garda doctorul care m-a preluat nu a fost informat intocmai despre situatia mea. Fara aceste injectii copilul nu a respirat singur timp de zece zile asa cum am mai spus intr-o poveste anterioara. Insa asta nu a fost singura problema a noastra. Din aceasta cauza copilul se imbolnavea intr-una. Astazi tușea putin si maine deja era tuse bronsica. Implicit ajungeam la injectii, aerosoli, antibiotice. Am reusit sa il stabilizez abia la un an si sapte luni dupa doua cure de imunitate.

In al doilea rand mi-as fi dorit sa fiu informata despre alaptare, despre golirea sanilor si asa mai departe. Dupa nastere am suferit o depresie si uitasem tot ce era mai important: faptul ca va trebui intr-o zi sa imi hranesc copilul. Dupa vreo trei zile de dureri si febra au decis la spital sa mi se dea pastile pentru ablactare. Le-am luat nestiind ce sunt.  Am crezut ca sunt alte calmante. Nu am fost informata ce erau acele pastile. As fi dorit sa mi se explice clar ce am de facut, chiar daca eram “in lumea mea” . Cu calm si hotarare mi-ar fi putut insufla cineva ce este de facut. In consecinta copilul a primit anticorpi artificiali si lapte praf formula.

In al treilea rand as fi vrut sa stiu cu ce ma voi lupta cand voi ajunge cu copilul acasa. As fi vrut sa stiu ca nu i s-a inchis stomacelul si ca va varsa la fiecare masa pentru urmatoarele 3 luni. As fi vrut sa stiu ca a avut anemie, ca are hernie si colici. Dupa modul barbar in care se separa copilul de mama,macar cu atat ne erau datori.

Mai departe as fi vrut sa stiu de la bun inceput ca, la un moment dat,  după multa munca si daruire, copilul va fi bine. As fi vrut sa fiu incurajata, sa mi se explice ce se poate face si ce nu. As fi vrut sa stiu ca daca voi consulta trei pediatri voi primi trei pareri total diferite.

Ar fi fost tare bine daca mamele ar primi direct din maternitate informatiile necesare. Stiu ca se dau anumite carticele gratuit, eu nu am primit așa ceva, dar banuiesc ca acolo nu scria nimic despre prematuri.

Asadar nasti in Romania un prematur, pleci cu el acasa si te descurci cum te taie pe tine capul.

In privinta a ceea ce ar fi trebuit eu sa stiu si sa fac ma gasesc vinovata de prea putina rabdare in primele zile, ma gasesc vinovata ca am gasit tarziu puterea in mine sa ma ridic si sa lupt pentru copilul meu, ma gasesc vinovata si ca nu l-am putut alapta, cu toate ca nu este vina mea in totalitate.

As fi dorit sa stiu ca nu am mai iubit in felul acesta,ca voi fi gata sa mut muntii din loc daca este nevoie, ca mi se va umple sufletul de bucurie la fiecare zambet.

Denisa

De aceeași autoare citește și  A fi sau a nu fi …părinte , Al meu și … doar al meu & Disperarea unei mame

Sursa foto – aici