Ți-am spus eu!

Mihai este într-o etapă de descoperire. Minunată pentru el, epuizantă uneori pentru mine, mai ales când sunt în locuri noi în care nici eu nu știu ce va mai găsi când deschide un dulap, o ușă. Poate un cuțit, poate un detergent de WC, poate …

Acum vreo luna deschidea sertarele și dulapurile de la bucătărie la bunici și la un moment dat a ajuns la locul unde se ține gunoiul. Băgatul mâinii în gunoi este una din plăcerile lui nevinovate la această vârstă, care mie îmi zburlește însă tot părul de pe scalp. Și asta bineînțeles pentru că următoarea mișcare este să bage fix aceeași mână în gură.

Cum necum a reușit să își prindă mâna în ușa respectivă, chiar după ce îl rugasem să nu mai deschidă la gunoi.

Prima mea reacție a fost să-i spun:

“Ți-am spus să nu deschizi acolo!”

Acel ți-am zis eu al părinților noștri, de fapt al mamei mele. Cred că am auzit “ți-am zis eu” de atâtea ori în copilărie, că aveam impresia că mama are o cameră de filmat în părul meu.

În secunda următoare am realizat că acest ți-am spus eu nu era deloc empatic, ci doar autoritar așa că i-am întins mâinile să vină să îl consolez.

El însă m-a taxat pentru prima reacție. S-a uitat urât la mine și a început să plângă cu o privire ce făcea mai mult de o mie de cuvinte.

Azi noapte, după o săptămână de tuse nocturnă, muci, alăptare non stop, canal înfundat la sân și 8 ore de tratative pentru desfundare, după ce m-am chinuit să îi dau medicamentele prescrise de medic și el mi-a aruncat biluțele dizolvate în apă  de 2 ori, de s-a dat peste cap tot tratamentul, l-a apucat din nou tusea pe la 1 jumate noaptea.

În gândul meu, gândul meu obosit de  câte o oră de tuse noncturnă timp de o săptămână, gândul meu obosit de la nesfârșite alăptări și ture nocturne de la un copil la altul, ei bine, în gândul meu i-am zis preț de o secundă:

– Ți-am zis să iei siropurile etc. Acum iată, nu m-ai ascultat, tușești!

Am respirat adânc, mi-am omorât gândul cu ți-am zis eu, m-am uitat cu empatie la mine, că tot n-avea cine s-o facă, și l-am luat în brațe să-mi tușească-n ureche și în inimă, l-am mângâiat și l-am alinat și a dormit apoi bine. Cu un picior sau o mână pe mine, cu alte multe reprize de alăptare, cu mamelonul sângerând, cu gemete de durere.

Dar empatia față de mine m-a ajutat să fiu empatică cu el. Mi-am dat seama de asta în timp ce făceam ture și mă gândeam cum am reușit să nu-mi las gândul care nu mi-a plăcut să se transforme în vorbe.

Citeste si Gelozia între frați și exprimarea sentimentelor

Fotografie- Copyright D’Alex Photography