Scrisoare pentru tine

Vad in jurul meu cazuri de familii in care membrii ei nu isi vorbesc, se reneaga, sunt furiosi si orgoliosi si asta ii tine departe unul de celalalt. Desigur, e greu sa te intelegi cu toata lumea sau sa iubesti pe oricine, doar pentru ca ti-e ruda (o ruda pe care, de altfel, nu te-a intrebat nimeni daca o vrei, daca iti place de ea, nu mai spunem ca poate ti-ai fi dorit un timp de testare si nici pe asta nu l-ai avut…).

Dar cum se intampla in relatia parinte-copil? Cum ajungi tu ca parinte sa iti renegi sau sa iti alungi propriul copil din cauza unei simple dispute? Oare relatia dintre el si tine este atat de fragila si atat de firava, incat un singur moment in care ai auzit ceva care nu ti-a convenit te poate face sa spui STOP unei relatii de o viata? Oare sinceritatea si forta cu care isi poate el asuma ca ceea ce gandeste si simte nu este conform cu standardele cerute, merita recompensate cu abandonul?

Daca raspunsul tau este da, atunci ce anume iti doresti de la copilul tau? Cum iti doresti sa fie? Un copil/adult obedient, supus, care gandeste si simte ceea ce ii ceri tu (si mai tarziu, ceea ce ii vor cere altii – seful, partenerul de cuplu, societatea, etc)?

Vrei ca el sa fie o persoana care “respecta” autoritatea, o asculta si se supune ei fara sa incerce sa gandeasca de unul singur daca ceea ce i se spune are sens sau nu, daca I se potriveste sau nu, daca ii aduce ceva valoros sau nu?

Vrei  sa devina un adult care sa piarda contactul cu sinele lui si care sa ajunga sa traiasca o viata care nu va fi a sa? Astfel, va pendula mereu intre ceea ce trebuie sa faca si ceea ce instinctiv striga dinautrul fiintei sale ca ar vrea sa faca. Daca este un om norocos, va ajunge sa isi auda vocea interioara si in timp, cu multa munca, va invata sa o si asculte si sa o diferentieze de a ta. Dar daca nu, va deveni un om lipsit de interese proprii, de motivatie intrinseca, de dorinta de a-si afla si si a-si urma propriile vise si propria cale in viata sa. Va ajunge sa traiasca o viata care nu va fi a lui!

Iar daca raspunsul este nu si de fapt nu iti doresti ca el sa devina adultul descris mai sus, de ce te porti asa? De ce ii inabusi orice incercare de a fi autentic si de a-si exprima propria fiinta? De ce ii tai aripile si apoi ii reprosezi ca nu stie sa zboare? De ce il pedepsesti in loc sa-l ajuti sa se rdice? De ce nu-i spui  “imi pare rau” si “te iubesc”?

Oare de ce…?

Raluca, Să creștem frumos

Citeste si Eu nu sunt ceea ce mi s-a intamplat ci sunt ceea ce am facut si fac cu cele intamplate!