De azi nu mai ești copilul meu! și altele…

Incep sa scriu fara a sti exact ce urmeaza sa scriu…
Cred ca e un fel de scrisoare de la mine pentru mine….Însa nu stiu daca e de la mine din prezent pentru mine din viitor sau de la mine din prezent pentru mine din trecut…..
Sa incep…..Cu ce sa incep?…..Ca sunt mama unui baiat de un an si 6 luni care e lumina vietii mele….Ca imi doresc sa nu ajunga sa ma asculte orbeste…..Ca imi doresc sa nu repet greselile parintilor si ale socrilor in cresterea copilului si gestionarea relatiei cu adultul ce va deveni…..Ca sunt constienta ca voi comite propriile greseli care, cu siguranta, nu vor fi putine, dar repetandu- le pe cele ale parintilor si socrilor cantitatea de greseli va creste exponential…..
Stiu ca nici un copil nu vine cu un manual de utilizare…..Stiu ca nu exista doi copii la fel….. Imi doresc atat de multe pentru copilul meu…..Lucruri pe care le- am avut, pe care le- am dorit sau pe care nici nu am visat sa le am cand eram copil. Dar refuz sa ii pun in spate povara propriei mele vieti netraite si doar visate si dorite….. Am avut anumite limite pe care mi- am dorit sa le depasesc.  Și pe unele chiar am reusit să le depășesc, ceea ce face ca startul copilului meu sa fie diferit stabilindu-se astfel alte limite pe care sa le depaseasca! As fi facut lucrurile diferit in copilarie si adolescenta insa nu pot si nu vreau sa ii impun copilului meu sa faca lucrurile cum mi- as dori sa le fi facut eu…..
Refuz sa ii impovarez viata cu propriile mele frustrari si sa incerc sa mi le depasesc prin el…. Refuz sa imi traiesc viata pe care as fi dorit sa o am prin el…. A venit pe lume cu propriul drum, cu propria viata si oricat de mama as fi eu nu am dreptul sa imi traiesc viata prin el.
Vreau sa fac totul pentru copilul meu, tot ce pot, iar dacă nu pot, sa fac orice sacrificiu pentru a face tot ceea ce e necesar pentru el! Nu vreau sa consider ca un sacrificiu e prea mare sau prea mic pentru copilul meu.  De fapt vreau sa consider ca nici un sacrificiu pentru copilul meu nu este un sacrificiu si este, de fapt, o binecuvantare! Da! O binecuvantare! Mi-a dat Dumnezeu un copil pentru care sa traiesc, pentru care sa lupt, pentru care sa fac totul….Dar nu mi-a dat un copil prin care sa traiesc!
Ieri copilul meu mi-a zis ” mami beste”. Nu stiu daca a vrut sa zica de fapt ca el o iubeste pe mami sau ca mami il iubeste pe el, dar nu are relevanta deoarece indiferent de directia sentimentelor ele exista si sunt sincere si reale! Nu ma voi indoi niciodata de iubirea ce mi-o poarta copilul meu , indiferent de ceea ce va face si/ sau ce drum va alege in viata, indiferent cu cine va alege sa isi imparta viata sau unde isi va dori sa isi traiasca viata! Niciodata nu ma voi indoi de iubirea ce i-o port si i-o ofer! Si ii voi oferi iubirea aceasta neconditionat, iar cand spun neconditionat ma refer exact la ceea ce cuprinde acest cuvant: indiferent ce va face, va zice, va dori, va spera, va gresi sau va alege in viata sa, il voi iubi!
Vreau sa pot sa il indrum in asa fel incat sa poata identifica singur binele si raul pentru ca sunt constienta ca ” binele” ce il vad eu nu e obligatoriu sa fie si binele pe care il vede el  si aceasta teorie e valabila si pentru rau! Si nu vreau sa se inteleaga ca voi incuraja consumul de drogori sau mai stiu eu ce pentru ca poate candva va crede el ca asa e bine….În nici un caz, dar ii voi explica in asa fel incat sa vada singur raul…..Ma refer de fapt mai mult la binele pe care il vede in cea care ii va fi alaturi sau va fi aleasa sa ii fie alaturi….Poate el va vedea un bine in acea persoana pe care, eu ca mama orbita de iubirea pentru copil sau de gelozie, nu voi putea sa il vad.
Vreau sa ii asigur copilului meu capacitatea de a lua propriile decizii si nu vreau sa ii impun un anumit fel de a fi! Nu vreau sa ii impun nimic…..Vreau doar sa fie el…..Nu vreau sa devina un eu care nu am reusit sa fiu!

Am auzit cu totii, poate chiar in propriile familii sau in familiile prietenilor :” Eu te- am facut, eu te omor!” . Ei bine….eu nu l-am facut pe copilul meu. Dumnezeu mi l-a dat  si tot El l-a adus la viata prin nasterea de care mi-a permis sa am parte si nu cred ca exista vreo faptura pe suprafata pamantului care sa poata gresi atat de mult incat sa merite ca parintele sa ii zica asa ceva.  Oricat de parinte am fi nu avem dreptul nici sa gandim o asa atrocitate! Poate o sa imi ziceti ca aceasta vorba aruncata e doar un fel de latrat fara muscat…..Însa eu cred ca mai bine ne muscam limbile decat sa aruncam astfel de vorbe care vor musca adanc din sufletul copiilor nostri lasand rani ce nu se vor putea cicatriza vreodata!
” De azi nu mai esti copilul meu!” o alta atrocitate aruncata asupra copilului pe care iarasi multi am auzit- o, si nu neaparat asupra noastra cat asupra unor cunoscuti! Eu cred că statutul de parinte ni-l da Dumnezeu ca pe o sansa de a fi oameni in adevaratul sens al cuvantului! Statutul de parinte e un privilegiu pe care daca il primim nu avem dreptul sa il revocam! Suntem parinti cu bune, cu rele, cu usoare, cu grele, cu impliniri, cu dezamagiri…..Cred că a fi parinte e un pachet intreg de evenimente si sentimente  si atunci cand suntem depasiti de situatie singurul drept pe care il avem e acela de a ne adapta din mers fara sa ne lasam copilul afectat de acest lucru….

Copilul meu nu imi va fi niciodata dator pentru nimic….Nu imi va fi dator pentru sarcina grea pe care am avut- o.  Nu imi va fi dator pentru toate frustrarile adunate datorita faptului ca am ratat alaptarea, nu imi va fi dator pentru nici 5 bani pe care ii cheltui pentru el si nu imi va fi dator pentru nici un sacrificiu facut pana acum sau pe care il voi face de acum incolo pentru el! Eu sunt datoare sa fac totul pentru el plus inca ceva, eu sunt datoare pentru privilegiul de a-i fi mama, sa fac tot ce imi sta in putinta pentru el….Eu sunt datoare pentru binecuvantarea de a-i fi mama, sa invat sa il accept pentru ceea ce e si pentru ceea ce face si nu sa il fortez sa fie ceea ce vreau eu sau sa il fortez sa faca ceea ce vreau eu…. Eu ii sunt datoare copilului meu sa ii inteleg trairile , greutatile specifice varstei (care pentru mine pot parea banalitati dar la un anumit moment pentru el pot parea adevarate tragedii). Eu ii sunt datoare sa ii arat incredere pentru a-l ajuta sa aiba incredere in el. Eu ii sunt datoare sa ii arat ca sunt multumita si incantata de toate realizarile lui!
Si mai presus de toate ii sunt datoare sa il indrum sa faca tot ceea ce face pentru el si nu pentru a ma multumi pe mine!

Larisa

De aceeași autoare citește și Nu exista copii prosti, nu exista copii rai! Exista doar parinti care au pierdut conexiunea cu copiii! & Scrisoare catre adulti