29 septembrie 2016

Scoala viitorului sau scoala prezentului?

Într-o lume nesigură, schimbătoare, stresantă și imprevizibilă, ne place să ne știm copiii în siguranță, aliniați în bănci școlare, cuminți, aplecați conștiincios asupra caietelor, concentrați și echilibrați, dați pe brazdă, fie și cu frică. Când suntem noi în trafic, la birou sau în ședințe dificile, ne liniștește imaginea sincronizată, simetrică și tăcută a unei clase bine ținute sub control.

Ne face bine nouă și orgoliului nostru de oameni hăituiți și neliniștiți, grăbiți și ușor nevrotici, să ne știm copiii pe mâna unui om sever, care-i ține cu gura închisă și cu burta pe carte. Ne dă nouă – această imagine a ordinii și a liniștii, a regulilor impuse și a disciplinei formale – o speranță că lumea e totuși în regulă și, mai ales, copiii noștri sunt feriți de ea.

Mă întâlnesc cu mulți părinți cu 10-15 ani mai tineri decât mine – care-mi laudă această imagine disciplinată, creată de figura autoritară a vreunei învățătoare sau profesor solemn și, aparent, respectat.

Mă întreb cu îngijorare ce ar alege acești părinți dacă mâine, printr-o fericită împrejurare, s-ar deschide, la colțul străzii, o școală a viitorului. Una, desigur, gratuită. O școală plină de ateliere de lucru, în care copiii sunt invitați să își aleagă tema de studiu, să colaboreze, să descopere, să creeze. Ce s-ar întâmpla dacă li s-ar promite că toți copiii lor vor fi mereu provocați în învățare, dar că va fi mereu zumzet în clasă, vor fi mereu greșeli, reveniri, iar sălile vor arăta ca un șantier – cu multe proiecte în curs, cu schițe și planuri de cercetare în afara capitolelor din manual?

Ce s-ar întâmpla dacă la colțul străzii s-ar teleporta deja una din școlile în care copiii învață să ia singuri decizii, orele arată ca mușuroaie în mișcare, elevii trec de la un colț la altul al încăperilor, se mișcă, discută, negociază?

Ce s-ar întâmpla, de fapt, dacă școala ar arăta cum arată viața noastră acum și copiii ar fi pregătiți, din vreme, să îi facă față? Adică să fie comunicativi, adaptabili și creativi.

Tare mă tem că am alege tot ce ne face bine anxietăților, orgoliilor și clișeelor nostre de gândire: adică un mediu în care copiii răspund organizat, lucrează fiindcă li se cere și gândesc dacă li se permite.

Oana Moraru, Helikon

Sursa foto- aici