30 septembrie 2016

Sase directii ale dezvoltarii unui copil

O falsă contradicție în părinteala românească: să fie copilul relaxat la şcoală sau să se simtă presat? Să facă de plăcere sau de frică, treaba? Să caut un educator lejer sau unul impunător?

În formarea copiilor noştri trebuie neapărat să ieşim din sistemul de referință dual. Gândirea între negru şi alb e naivă şi ne duce în nişte înfundături teribile.

Carte se face şi cu bucurie, şi cu tensiune; şi cu plăcere, şi cu durere. Mintea şi sufletul – ca să evolueze, au nevoie de tot spectrul valoric al experiențelor umane. Altfel nu se integrează reciproc.

Ora de clasă trebuie să-l scoată pe copilul tău din zona lui de confort, să îl preseze, să îl facă să îşi întâlnească limitele – uneori cu frustrarea sau durerea adiacentă. Trebuie să îl şi provoace, să îl şi intrige, să îl şi bucure, să îl şi entuziasmeze.

Un educator bun pune şi presiune, limite, termene, consecințe pe capul copilului tău, dar ii aduce şi darul curiozității bine întreținute, al aventurii descoperirii.

Sunt şase direcții ale dezvoltării unui copil. Niciuna nu creşte fără reguli, structură, standarde bine definite. Nici fără conectare emoțională, motivație intrinsecă, joc şi toleranță.

1. Motricitate fină şi grosieră, coordonare, tonus şi sănătate generală;
2. Inteligența emoțională: conectarea cu sinele, relațiile cu ceilalți, mecanismele de cooperare cu propriile frustrări, reactivitate;
3. Atitudinea față de învățare: cum primesc copiii noul, sarcinile atipice, provocările; cât sunt de atenți, de curioşi, de interesați; cât focus şi răbdare au pe sarcină; cât de harnici sunt;
4. Calitățile gândirii, deprinderile şi cunoştințele generale: cât ştiu, cât înțeleg, ce conexiuni fac; gândirea abstractă, rezolvarea de probleme, logica matematică;
5. Nivelul comunicării şi dezvoltarea limbajului: cum exprim, cum scriu, cum pun propria voce în ce spun sau scriu, coerent, nuanțat, relevant;
6. Puterea intenției: am un scop? Am un vis? Mă indrept către ceva? Sunt prezent, conştient şi alert? Fac totul pentru că vreau sau pentru că mi se cere? Care e vocea mea? Care e vocația mea? Cine sunt şi ce sens dau vieții mele?

Un profesor bun, o oră bună, un părinte bun țin echilibrul celor 6 direcții şi pun toate ingredientele pe primul loc. Nu merge unul făra celălalt. Pentru asta, există sute de pedagogii scrise şi metodici.

Cât despre gândirea în dualitate, din cele 6 puncte reiese clar că nu există creştere fără durere şi plăcere, deopotrivă.

Părinții au tendința să încline către protecționism – puțin din punctul 1. Profesorii, apasă pedala numărul 4. Cam atât. Punctul 2, 3, 5 şi 6 rămân în aer. Îi tragem pe copii la răspundere că nu le au.

Nu se pune problema, deci, între şcoala dură şi şcoala flower-power. Problema se pune despre ce facem noi, conştient, pentru toate cele 6 direcții? Ele toate se învață, nu vin de la sine.

Dezechilibrul sistemului nostru vine de aici: nu ştim să acționăm în funcție de ce scrie la carte că este omul.

Oana Moraru