
Nu va invatati copiii in brate, invatati-i sa fie reci!
De ceva vreme ma tot intreb de ce devin oamenii din ce in ce mai reci. De ce e din ce mai greu sa construiesti si sa pastrezi o relatie frumoasa? De ce nu ne mai suportam unii langa altii prea mult? De ce “independenta” emotionala a ajuns asa un target pentru noi toti? De ce rata divorturilor e din ce in ce mai mare, iar din ce in ce mai multi copii ajung sa creasca cu presiunea “razboiului” dintre parintii lor? De cate ori ati auzit replica: “imi e frica sa iubesc din nou”? Omul, totusi, nu este o fiinta solitara. Dintotdeauna omul a trait in grupuri, familii, comunitati. Omul nu a dormit singur in camera lui cateva mii de ani bune. De cand circula pe net un decalog cu sfaturile unei doamne care a terminat psihologia, parca mi s-a luminat mintea si am inteles de ce am ajuns asa. Exista o presiune sociala tot mai mare, exista chiar si niste pseudoteorii si muuulte sfaturi din toate partile despre cum sa ne indepartam copiii de noi, despre cum sa ii crestem cat mai reci, despre cum sa “ii calim”, pentru ca ( nu-i asa?) lumea asta mare si rea le va provoca suferinta, in caz ca-s altfel.
-Nu va mai tineti copiii in brate ca se vor invata in brate.
Asa, bravo, se vor invata in brate. Si care e problema ? Tie, adult, iti place sa te tina cineva in brate? Cat de des ai parte de asta? De ce nu ne mai tinem in brate?
–Nu dormiti cu copiii in pat ca… (ii abuzati sexual, iti strici relatia cu partenerul, nu e igienic si altele).
Nu dormiti cu ei in pat, invatati-i sa fie singuri, invatati-i sa nu suporte pe nimeni langa ei, invatati-i sa nu stie cum e sa dormi imbratisat. Invatati-i sa nu se conecteze emotional cu o alta fiinta.
–Nu va educati singuri copiii pentru ca ii educati cu prea multa iubire. Si asta nu le face bine. Lasati sa vi-i educe altii, ca (nu-i asa?) se pricep mai bine…
–Nu negociati cu ei situatii care ii privesc.
Nuuuu. Pedepsiti-i, impuneti-le cu forta si, cu siguranta, ca adulti (dupa ce vor fi preluat asta de la voi), vor fi in stare sa aiba relatii frumoase si armonioase cu partenerii lor, pentru ca vor fi deprins deja cum e cu compromisul si negociatul si respectarea nevoilor si sentimentelor celorlalti.
– Nu le permiteti sa fie “obraznici”.
Nu le permiteti sa isi exprime sentimentele si opiniile. Invatati-i ca, daca o opinie deranjeaza, sa o tina pentru ei. Invatati-i sa nu comunice. Invatati-i sa fie ascunsi. Hei, totul va fi bine. Vor avea o viata minunata daca vor fi parsivi.
-Nu le dati prea multe dovezi de iubire.
Nu uitati, treaba cu iubirea e nasoala rau. Vor ajunge adulti si vor suferi daca vor iubi, iar daca nu vor iubi vor avea o viata fericita si implinita, ca vor fi reci si nimic nu-i va misca .
Da, stiu, toti ne iubim copiii si vrem ce-i mai bine pentru ei. Si, iar e o replica care “imi place” de mor: “fiecare isi cunoaste copilul si stie ce-i mai bine pentru el”. Pe bune? Chiar asa stim noi tot? Si nu-i loc de imbunatatit nimic? Asa de autosuficienti suntem? Si inchei cu o veste proasta: Primii 6 ani din viata sunt esentiali pentru o dezvoltare psihica sanatoasa, pentru o dezvoltare emotionala echilibrata. Tot in primii 6 ani ei absorb ca un burete si in subconstientul lor se fixeaza facil lucruri care le vor conduce viata pe viitor.
P.S.: Acest text, este un pamflet pe alocuri. Este o intentie a mea de a va ridica niste semne de intrebare. Este un indemn la a cerceta mai mult, inainte de a adopta cu ochii inchisi sfaturi si teorii prezentate de unii si de altii.
Andreea
De aceeasi autoare citeste si Draga scoala,
Fotografie- Poze despre fericire
2 Comments