Realitatea de zi cu zi în liceele de elită

Aveți un copil care tocmai a intrat la un liceu de elită? V-ați bucurat de media lui bună și ați spus-o cu mândrie tuturor?

Iată ce îi așteaptă. (pe majoritatea, că sunt și excepții sau cazuri de ”random excellence” cum le spune T. Wagner.)

– o trupă de 15-17 profesori care se mândresc cu titulatura lor la liceu ”de elită”. Din această pricină, mulți predau mult, ermetic, de regulă cu spatele la copii. Dau teste din ce nu au lucrat la clasă, ca să își câștige renumele de profesori exigenți și serioși, care oferă, cu zel și entuziasm, multe note de 3 și 4. De aceea, vă veți pune repede pe treabă: încă din primele două luni de clasa a IX-a o să începeți să căutați 2-3 meditatori buni. Vă veți minți că faceți asta ca să susțineți excelența unei astfel de clase unde ați intrat cu greu. De fapt, veți susține cu banii personali lipsa de pregătire pedagogică și responsabilitate a celui de la catedră. Vă veți prinde târziu de asta, pentru că cel puțin jumătate de an veți fi încă euforici și mândri de nota de la Capacitate.

– alți câțiva profesori care întârzie mereu la oră, și care, spre relaxarea tuturor, își mai iau și 20 de minute să strige catalogul. Ăștia dau note pe proiecte gen copy-paste din online, note pe ochi frumoși sau din burtă. De ei o să vă placă pentru că ridică media puiului fără să știe nimeni ce și cum.

– unul sau doi realmente țăcăniți, cu probleme diagnosticabile dar nerecunoscute de școală decât, eventual, prin ridicări de umeri de tipul ”și pe cine altcineva să punem, că nu avem?!”. Despre ăștia o să bârfiți acasă și o să vă amuzați fără să înțelegeți tragismul situației pentru că sunteți încă preocupați să vă mândriți.

– unul sau doi care cred sincer că materia lor este cea mai importantă din lume și care o să îl chinuie pe ăsta micu` rău de tot, cu toceală de 3 săptămâni și nopți nedormite pentru un amărât de 5. Veți înghiți cu curaj pentru că vă veți spune că, deh, așa e la un liceu bun – greu!

Partea proastă e că vor fi 6-7 ore pe zi petrecute de copilul tău cu oameni plictisiți, funcționărești în atitudine, fie detașați complet de ce spun sau scriu pe tablă, fie atât de pătrunși, că nimeni nu-i înțelege. Veți băga bani în copil încă 4 ani, neștiind exact de ce și pentru ce. Dar, spre alinarea dumneavoastră, veți avea ocazia să spuneți prietenilor și rudelor numele liceului, cu mândrie, încă 4 ani de acum încolo.

Partea bună e că veți da și de maxim 1-2 profesori buni sau bunicei, deschiși la suflet și interesați de copii.
Cea mai reală formă de rezistență și supraviețuire, însă, o vor crea tot copiii, colegii ăștia buni care vor înțelege după numai 2 săptămâni despre ce e vorba și vor căuta să își trăiască bucuria de viață între ei, în pauze, în afara liceului.

A, și vă rog să nu comentați despre excepțiile care sunteți. Știu că există. Dar nu ele creează viitorul acestei țări. Îl creează adormirea asta majoritară și îl perpetuează mândria noastră penibilă în jurul notelor, fără să ne uităm pentru ce anume competență de viață a fost ea acordată.

Oana Moraru, Helikon