Cum am ratat excursia mea la Dublin
Ultima jumatate de zi de petrecut in Dublin. As fi putut sa vizitez Dublin Castle, Saint Patrick’s Cathedral, sa ma minunez la peretii plini de carti in biblioteca Trinity College, una dintre cele mai frumoase din lume, sa vad cu ochii mei ce pana acum am vazut doar pe Pinterest.
Totusi, iata-ma pe malul stancos al marii irlandeze, la numai cativa metri de calea ferata si de cursele regulate spre Dublin. Sunt la cativa centimetri de mare, de pescarusi, printre scoici si alge. Sunt unde mi-am dorit sa fiu, eu si camera mea foto. Incantata ca vad marea si in acelasi timp speriata ca ratez ocazia unica de a vizita Dublin-ul, de a fotografia minunatul Ha’penny Bridge si de a bea un pahar de Guiness.
Dar nu, am ales sa fiu cu mine, pentru mine. Sa simt linistea si sa imi pun gandurile in ordine. Suna egoist, dar nu ma simt egoista. Visele creatoare nu sunt egoiste, sunt legitime. Asadar am ales sa fiu si sa fac ce nu as fi putut face daca as fi fost cu sotul si cu fetele mele: una adolescenta, una toddlerita.
Am “ratat” Dublinul cu plimbari lungi pe malul marii si zeci de fotografii – ceea ce adolescenta mea nu ar fi avut rabdare sa suporte. Am venit pe malul marii la rasarit si am luat ultimul tren cand se intuneca bine – absolut exclus in viata de zi cu zi dictata de programul celei mici.
Am sarit pe stanci, mi-am facut selfie-uri langa sina de cale ferata. Uitandu-ma la fotografii imi dau seama ca nu sunt locuri in care i-as fi adus si pe ei. Cea mica ar fi plans ca vrea sa intre in mare, am fi fost cu ochii in patru sa nu alunece pe stanci, ar fi tresarit speriata de trenurile care trec la cativa metri. De cea mare v-am povestit. Mi-o imaginez plictisita. Cam ce poti sa vezi la niste stanci?! Pe sotul meu il exclud din lista, sunt convinsa ca s-ar fi bucurat la fel de mult ca mine. Dar nu, nu ar fi fost locuri pentru o excursie de familie la Dublin. Si totusi, pentru mine, sunt cele mai frumoase locuri din Dublin.
Pentru ca maternitatea iti schimba total logica si abordarea asupra vietii, ori de cate ori sunt singura incerc sa fac ce “in mod normal” nu pot face. Se intampla sa calatoresc destul de des, deci am si ocazii sa fiu singura si sa fac ce vreau. Dar culmea, uit! Uit ca sunt singura, ca nu ma asteapta, striga, intrerupe nimeni. Uit si mestec repede, mananc pe fuga. Apoi ma intreb, de ce am mancat in 10 minute si baut cafeaua? Ma relaxez si imi aduc aminte cum e…
Un mic-dejun de o ora. Cand ati avut ultima data ocazia sa mancati pe indelete? Sa va savurati cafeaua?
O plimbare luuunga pe malul marii.
Sa te hotarasti pe moment ca vrei sa participi la un eveniment, la o lansare de carte de care afli intamplator, dar care suna interesant.
Sa citesti un capitol intreg dintr-o carte, sa citesti pana hotarasti tu sa pui cartea jos…
Imi ridic ochii din laptop si vad marea, aud pescarusii si trenul. Pentru mine asta e Dublinul.
PS: Cand vom vizita Dublinul cu totii, voi scrie negresit despre Dublin Zoo, pe indelete despre Trinity College, restaurante cu locuri de joaca si reduceri de familie.
Alexandrina, D’Alex Photography
De aceeasi autoare citeste si Sunt copiii oglinda noastră? Contează? sau 5 sugestii pentru o vacanță reușită cu copiii mici
Leave a Reply