Noi putem fi schimbarea #Colectiv

De când am aflat de tragedia de la Club Colectiv (chiar vineri noapte când zappam pe facebook) pur și simplu am tot felul de sentimente amestecate: durere și milă, revoltă până la ură față de un sistem putred din neglijența căruia s-a ajuns aici. Îmi vine să urlu și să țip “de ce” când îmi aduc aminte. Cu ce au greșit în afara faptului că erau tineri și au dorit să se distreze într-o seară de vineri împreună cu alții ca ei? Atâția tineri ce aveau toată viața înainte să se căsatorească, să aibă copii, familie proprie! Să schimbe lumea sau pur si simplu să fie fericiți! Ce păcat!

Știu și știam și înainte că viața este fragilă dar îmi aduc aminte cum eram la vârsta lor: umblam prin B52, Expirat, Club A și nici prin cap nu îmi trecea că așa ceva s-ar putea întâmpla. Nu conștientizam pericolul! De altfel nici vineri când am citit nu am crezut de prima dată…am mai verificat în 2-3 surse pentru că nu-mi venea să cred. Mă uitam la copilul care dormea liniștit și moale între noi și nici nu voiam să îmi închipui prin ce au trecut bieții părinți ai tinerilor decedați. Șoc! Groază! Disperare! Revoltă! Și apoi iar disperare! Lacrimi! Tăcere… Nici acum la atâtea zile distanță nu reușesc să înțeleg și să accept. Parcă sunt într-un coșmar dintr-un film horror, urât și violent cu multe episoade unul mai sinistru decât altul.

Totuși nu am cum să mă trezesc…asta e realitatea crudă. Niște zeci de tineri au murit pe bandă rulantă…tineri care în ciuda tuturor etichetărilor negative pe care le-au primit erau oameni cu școală, oameni și spirite libere, poate chiar aș putea spune intelectuali, oameni care gândeau și își doreau altceva decât comercialul la duzină tras la indigo din industria muzicală românească. Și de ce au murit? Din neglijența, din inconștiență, din prostie! Dar nu doar a patronilor clubului ci a noastră, a tuturora. Pentru că nu ne trezim, pentru că am lăsat “lasă, bă, că merge și așa” să ne devină motto, pentru că am lăsat putreziciunea să pătrundă la toate nivelurile societății, pentru că ne-am lăsat conduși nu de cei mai buni dintre noi ci de cei mai corupți și coruptibili, de cei mai parveniți și mai lipsiți de orice spirit etic, moral și civic dintre noi. Pentru că nu știm ce vrem pentru noi și pentru țara asta și pentru că nu avem un plan clar de acțiune.

Vrem schimbarea la modul general…dar nu știm cum să arate schimbarea aia, nu știm care e scopul schimbării, nu știm care sunt pașii pe care trebuie să îi urmăm pentru a ne atinge scopul. Zic să nu ne dorim o schimbare doar de dragul schimbării…că ne-am mai dorit una, o dată acum vreo 26 de ani si uitați-vă cu ce ne-am ales. Tot din același motiv: că nu am fost pregătiți pentru schimbare și nu am știut cum să o înfăptuim în adevăratul sens al cuvântului. Astfel că am schimbat poate un rău mai mare cu unul mai mic…sau viceversa că nici nu mai știu. Și la revoluția din 1989 au murit mulți tineri și nu am reușit să facem în acești 26 de ani ca sacrificiul lor să conteze cu adevărat. Atunci când au murit nu cred că așa și-au imaginat România pentru care s-au sacrificat. Haideți să nu mai repetăm greșeala!

Vrem ca actuala clasa politică să demisioneze, dar cu ce o înlocuim? Marea majoritate a oamenilor cu care intru în contact zic că nu vor să se implice în politică. Cumva e normal! Politica nu e pentru toată lumea dar totuși fără implicare nu putem avea pretenția ca lucrurile să se schimbe de la sine. Ok! Nu facem politică…Atunci haideți să construim o societate civilă imparțială care să contrabalanseze politicul. Să nu poată face chiar totul, totul peste capul nostru. Să devenim vocali și prezenți în viața civică a țării, să fim într-adevăr o forță. Dacă nu pentru noi, atunci pentru copii noștri și pentru ca ei să trăiască vremuri mai bune.

Nu e suficient să empatizăm cu victimele unei tragedii, nu e suficient să empatizăm cu un caz anume de familie fără adapost, hrană și haine sau cu un caz anume de copil abandonat. Sigur! Este foarte bine dacă reușim să ajutăm și punctual dar eu cred că i-am ajuta mai mult dacă am construi acel sistem care să reușească să evite situații tragice, să ofere protecție socială, să creeze locuri de muncă, să educe, să trateze, să apere. Nu suntem neputincioși, putem să facem lucrurile să se miște într-un sens pozitiv dar trebuie să ne unim forțele și să ne schimbăm în primul rând mentalitățile: să nu dăm bir cu fugiții la primul hop mai înalt și să nu mai plecăm capul, să stăm drepți și mândri și să judecăm la fel de drept…COLECTIV!

PS: Dumnezeu să îi odihnească în pace pe cei ce și-au pierdut viața în tragedia de la Club Colectiv și multă sănătate și putere celor ce încă se mai chinuie (și se vor mai chinui probabil ceva vreme de acum încolo) prin spitale.

Ema

Sursa foto- Comunitatea Uniti Salvam