La program, e afisat afara!

Dupa aproape 9 luni esti oare pregatit pentru ceea ce urmeaza? Te pregateste cineva macar psihic in Romania pentru ceea ce urmeaza? Aproape 9 luni inseamna copil prematur. Dar… E asa inspaimantator sau… Ce inseamna? Am nascut o fetita la 35 de saptamani si 5 zile. Eram fericita, venise mult asteptata comoara! Insa, ce nu stiam eu, era ca nascusem prematur!

A trecut ziua de stat la terapie si trebuia sa ma duc in salon, unde, asa cum discutasem cu doctorul inainte sa nasc, copilul va sta cu mine. Ajung dupa cezariana abia dupa 24 de ore in salon. Astept, intreb colegele din celelalte saloane, nimeni nu venea la mine, nimeni nu imi spunea cum este copilul meu, nimeni nu imi spunea unde este, ce se intampla!

Aflu dupa ce incep sa fac putin taraboi ca aveti un copil prematur doamna, cautati-l la terapie intensiva!!!

Ce? Eu parca aveam un copil sanatos ieri? Cobor un etaj acolo unde era copilasul. Sun la interfonul de la intrare si dupa ceva timp ajunge o asistenta care imi spune ca este acolo copilul meu . Bun, zic, dar vreau sa il vad! Nu il vazusem decat o secunda cand il luase cu o zi in urma!

Raspunsul, sec: la program, e afisat afara!

Incep sa plang, sa implor o invoire, vreau cu orice pret sa imi cunosc copilul! Cu mare greutate reusesc sa o induplec pe doamna sa imi permita sa imi vad copilul 5 min. Si, spre uimea mea, copilul era intr-un incubator! O cutie seaca, cu niste pereti trasparenti care ma opreau sa imi pot lua puiul in brate! Intreb cum este, de ce sta acolo, ce are…. Raspunsul la fel de sec: intrebati maine doctora!

Si imi mai spune ca daca nu am lapte nu pot veni la 3 ore sa vad copilasul ci doar la ora 12 pentru 5 minute!

Mi-a cazut cerul in cap! Nu intelegeam nimic! Ce cauta acolo? Cum imi vine laptele?  De ce doar asa! Sun sotul si ii spun sa imi aduca o pompa de alaptat pentru ca eu trebuie in cateva ore sa am lapte ca sa imi pot vedea copilul!

A ajuns si pompa, ma duc asa cum fusesem informata, in sala de alaptare. Acolo incep sa pompez.  Timp de cateva ore nici nu stiu cat sa pompez! La un moment dat vine o asistenta care incepe sa urle ca nu e ora pentru alaptat si sa revin la ora cu pricina!  Raman socata si plec! Incep sa plang, dar ce sa vezi dupa atata stradanie reusisem sa strang 30 ml!

Ma duc la ora stabililita cu marea captura si reusesc sa imi vad bebelusul iar in acea zi! Acolo asistente reci, care nu empatizeaza sub nici o forma cu suferinta ta! Dupa asta la fiecare 3 ore ma duceam in sala mult stiuta si povestea se repeta mereu, muls, asistente seci, doctori care nu au niciodata informatii despre copil…

Dupa 2 zile incep sa ma ingrijorez, vad ca nimeni nu imi spune nimic, cum e, de ce e! Doctora trecea mereu pe langa mine si raspundea la fel! E bine copilul!

Bine, bine, dar daca e asa bine il vreau acasa! La un moment dat sotul imi spune: dar nu mai plange atat, du-te da-i ceva si poate aflam ceva de copil!

Si asa a fost! A doua zi dimineara ii dau doctorei o suma de bani si gura incepe sa se dezghete! Copilul meu este bine, il tine la incubator doar pentru caldura, ia in greutate cum trebuie, mananca bine, etc!

Trec orelele, zilele eu acelasi lucru il faceam, ma mulgeam, vedeam bebelusul cateva minute, ajungeam la camera, plangeam adormeam si suna alarma telefonului pentru a ma duce la urmatoare hrana si vizita la copilas. Devenisem un robotel, nu mancam nimic zile intregi, nimeni nu reusea sa ma comvinga! Aveam noroc cu colegele de salon, 2 fete care au nascut in aceeasi zi cu mine, care impartisem acelasi salon de terapie si acum imparteam fuecare cate o suferinta diferita a copilasului. Nu iesisem din spital de cand ma internasem,  cu cateva zile inainte sa nasc de frica sa nu se intample ceva cu bebelusul si eu sa nu fiu acolo sa ma gaseasca! Asistentele erau infioratoare! Ajunsese chiar una din asistentele de la mamici sa ii spuna doctorului: nu stiu ce are femeia asta daca nu e in salon cand se doarme!

Dar nu venise o data la mine sa ma intrebe: stii, mai mamico, sa alaptezi, stii cum iti e pruncul? Ai mancat? Ai iesit sa te vada soarele? Etc…

In data de 11.04 doctora imi da cea mai buna veste, copilul va ajunge cu mine in salon! Dupa 8 zile de chin, terapie, muls la program, asistente nesimtite, imi ajungea copilul in brate! Doamne, ce sentiment…. M-am trezit in dimineata aceea si, pana a  ajuns copilul,  cateva ore bune doar ma plimbam in salon singura si asteptam!

Cand a venit sotul la mine i-am facut cea mai frumoasa surpriza! Eram 2 prosti langa o mogaldeata de 2 kg! Si ne uitam la ea si ne intrebam: oare respira cum trebuie, oare mananca prea putin, oare mananca prea repede? Parca nu manca asa la terapie…

Imi era teama sa intreb ceva asistentele de frica sa nu se razgandeasca si sa o ia inapoi. A fost o zi superba! Am deschis geamul salonului, am pus o paturica pe ea si am scos-o pentru prima data sa ia aer!  Dormea asa bine la mine in brate, incat la cateva minute zambea! Doamne, ce sentiment! Doamne, ce fericire! Pentru asta trecusem prin tot, dar prin ce? Uitasem tot, nu mai simteam nimic rau, nu mai simteam nici o frustrare! Eram doar fericita. A doua zi doctora ne da cea mai buna veste! Plecam acasa! Trecusera 10 zile si se nimerise chiar de ziua sotului si cu prilejul aniversarii noastre de cuplu.  Cea mai frumoasa aniversare! Asa cum ne doream! Doar noi trei! Si o dorinta sa mai vina un bebelus! Dupa tot ce a fost? Da! Dupa tot!

Oana, Handmade cu pasiune

Despre nasterea unui bebelus prematur, citeste si povestile  Denisei:  Disperarea unei mame & Dacă aș fi știut…

P.S. Miercuri, 10 iunie Asociatia Unu si Unu organizeaza in premiera in Romania primul Mars dedicat bebelusilor care se nasc prematur dar si familiilor acestora.

Preiau mai jos mesajul ascociatiei:

”Dacă și tu crezi în importanța asigurării unor servicii medicale performante pentru copiii din România, chiar dacă aceștia vin pe lume prea devreme, ne-am bucura să ni te alături. Pentru că ne-am propus să tragem un semnal de alarmă, ultimii 50 de metri îi vom parcurge, pe cât posibil, cu respirația oprită și vom face apel la toți participanții pentru a face la fel și a trăi, chiar și pentru câteva minute, senzația pe care o trăiesc mii de bebeluși în România, lună de lună. Vom purta măști de oxigen și vom semnaliza că incapacitatea de a respira este principala problemă la nașterea copilului prematur și de aici rezultă majoritatea problemelor de sănătate ulterioare.

Scopul este de a atrage atenția societății civile asupra fenomenului prematurității, asupra impactului pe care îl are asupra nou născutului, al familiei, al societății etc.

Intr-un numar cat mai mare va invitam alaturi de Asociatia Unu si Unu sa reprezentam acest moment critic din viata bebelusilor care se nasc inainte de termen, sa purtam mastile de oxigen identice cu cele de la terapie intensiva si sa le facem cunoscuta lupta de supravietuire.
Nu uitati sa purtati un tricou alb:)

Confirma prezenta ta la adresa de e-mail: diana.gamulescu@unusiunu.com.

Ne intalnim la orele 10:45 la intrarea in Parcul Kiseleff.

Sursa foto- Asociatia Unu si Unu