Adoarme ținându-mă de mână

Adoarme ținându-mă de mână!

Cu mâna ei mică și fină. Și caldă! Caldă pe dinafară și pe dinăuntru. O mână mică cu un suflet în ea mă ține de mâna mea mare și obosită și fără suflare. Îmi țin suflarea să o aud cum adoarme, să îi detectez respirația grea a omului care a adormit. Să pot să mă sustrag de lângă ea. Să-mi trag mâna din mâna ei și să mă duc dincolo. La el.

Îmi gonesc prin minte sutele de ore, chiar miile în care am stat lângă ea să adoarmă. Doar să adoarmă. Și simt cum mâna care mă strânge m-a furat din mine. Că mâna ei mă face să simt că nu-mi mai aparțin. Și e frumos sentimentul. Mai ales că aparțin ei. Unei minuni de om cu zâmbet de zeiță. Îi aparțin ei, cea care mă face să mă văd pe mine, să mă oglindesc, să mă găsesc, să mă descopăr, să mă plac și să mă urăsc, să mă iubesc și să mă iert. Să mă înțeleg.

Și care mă face să mă înfurii pentru că vreau să-mi aparțin mie. Sau măcar și mie din când în când. Măcar când am nevoie să merg la baie.

Și în valul de furie și neputință de a-mi recupera eul din strânsoarea mâinii ei, îmi trec prin cap următorii 30 de ani. Anii ei de rebeliune, anii plecării de acasă, anii dragostei ei, anii în care va vrea să mi se smuncească din mână. Să fie ea cu ea sau cu alții. Să se găsească. Și vărs o lacrimă gândindu-mă că acum am cea mai disponibilă mână din toate mâinile ei viitoare. Cea mai caldă și cea mai drăgăstoasă, cea mai necondiționată și cea mai posesivă. Cea mai fără griji mână din toate. O mână care mă vrea doar pentru ea, pentru că e prea dureros să mă împartă cu frate-său.

Îi simt respirația grea și știu că doarme. N-aș vrea să-i mai dau drumul la mână! Să mă topesc în mâna ei mică și să-i rămân acolo doar mama ei. Îi cuprind cleștele mâinii ei cu cealaltă mână, i-o pun pe inimă de parcă aș vrea să-i simt pulsul ei micuț în inima mea și mă gândesc ce privilegiu am că o ființă așa minunată mă ține de mână cu toată ființa ei.

Nu reușesc să sorb bucuria stării de grație pentru că îl aud pe el. De dincolo. Mă cheamă cu ființa și mâna lui.

Vrea și el să fiu doar mama lui!

Îmi sustrag mâna cu grijă din cleștele dragostei ei posesive și fug la el cu buzele uscate și mâna fierbinte.

El nu-mi vrea mâna. Vrea să mă stoarcă de ultimele lichide din corp și suge cu nesaț. C-o mână îmi trage și învârte sfârcul celălalt. Mă bea ca pe o halbă cu bere într-o zi de august torid și mă mănâncă ca pe o halcă de carne la ospățul leilor.  Prea mult a așteptat să vin de la ea. Așa că mă bea și mă mănâncă până la epuizare. Să nu mai rămână nimic din mama ei. Să devoreze toată mama lui. Într-o seară.

Se smulge cu zgomot de sătul, se întoarce, mă prinde.

Adoarme ținându-mă de mână!

Fotografie- Copyright D’Alex Photography

Citește și Frații- câtă dragoste, câtă gelozie?