Nu privesc partenerul dintr-o relatie dificila ca fiind un om care vrea neaparat sa imi faca mie rau, ci ca pe un om cu propriile nevoi si sentimente
Viata mea e mereu un Roller-coaster. Am castigat mult, dar am si pierdut la fel de mult. Am pierdut si multe lucruri materiale, am pierdut si prieteni, am pierdut si iubiri. De departe, pierderile dupa care am suferit profund au fost relatiile, fie ca am pierdut o relatie de iubire, o relatie de prietenie , sau cand lucrurile nu mergeau perfect intre mine si parintii mei. Si …stiu… ca la baza unei vieti echilibrate si fericite stau relatiile interumane. De aici, am facut o pasiune din a intelege interconectarea dintre oameni. Am cautat tot felul de raspunsuri si cauze la situatiile dificile. O vreme am fost la un psihoterapeut, care mi-a deschis ochii si mi-a creeat calea. Apoi am cunoscut-o pe Monica Reu si am aflat de la Cursul ei de Comunicare Nonviolenta(empatica), despre empatie. Nu m-am oprit acolo. Am tot studiat, citit, participat la destule conferinte/workshopuri.
De cand am inteles profund cum e cu empatia, viata mea s-a schimbat, eu m-am schimbat TOTAL. Empatia, care merge mana in mana cu iertarea si acceptarea, este in primul rand utila noua, linistii noastre interioare, este utila relatiilor, dar si celor cu care interactionam. Este vindecatoare pentru toti. Am sa dau un exemplu: Mergem la fisc, stam la cozi, cand ajungem la ghiseu, gasim o fata acra care ne vorbeste taios. Reactia noastra este sa ne enervam, sa acuzam, sa ne victimizam. Cu toate gandurile noastre negative adio pace interioara, intram intr-o stare de agitatie si furie. Cui foloseste asta? Rezolva asta situatia? NU! Daca exersam cum e cu empatia, ajungem la ghiseu si dincolo de fata aceea acra, vedem o persoana frustrata, care reactioneaza asa pentru ca nu-i e bine. Poate e obosita (pentru ca si pentru ea e aceeasi coada), poate nu are timp sa bea apa, poate are mama bolnava, poate considera ca munca ei nu e platita corespunzator etc. Clar, acea persoana e nefericita, pentru ca o persoana fericita nu e acra. Modul acesta de gandire foloseste cuiva? Rezolva cumva situatia? Acest mod de gandire ne ajuta in primul rand noua. Pentru ca NOI scapam de frustrari, de starea de nervozitate. Noi ramanem linistiti inauntrul nostru, privim cu detasare si pozitivitate situatia. Poate ii ajuta si ei daca ii zambim, facem o gluma, sau ii validam sentimentele. Poate ajuta si celor care urmeaza la coada, pentru ca, poate , fata acra s-a mai destins putin. Iar despre relatiile noastre apropiate… Empatia e o minune, o revelatie.
Empatia inseamna sa intelegi profund ca fiecare are propriile sale nevoi si nu toti vad satisfacerea propriilor nevoi exact asa cum iti inchipui tu ca ar trebui sa fie… Inseamna sa nu privesti partenerul dintr-o relatie dificila ca fiind un om care vrea neaparat sa iti faca tie rau, ci ca pe un copil ranit, ca pe un om cu propriile nevoi si sentimente (pe care chiar daca nu le cunosti sau nu le intelegi, ele sunt acolo si sunt valide pentru el). Inseamna sa nu interpretezi fiecare situatie doar dupa modelul si modul tau de gandire… Inseamna ACCEPTARE neconditionata… Inseamna iertare…. Inseamna eliberare…. Inseamna vindecare… Inseamna iubire…. Stiu ca tot ce zic acum, nu se poate implementa in “Zece pasi”, sau “30 de zile pentru o viata mai buna”… Dar se poate…. Parol! Si, incercati doar, sa vedeti cum se simte viata dupa.
Andreea, Poze despre fericire
De aceeasi autoare citeste si Trebuie să scăpăm de TREBUIE! & Sa ne respectam copiii!
As vreau si eu cartea despre comunicarea nonviolenta si empatie….unde o pot gasi???
Cred ca se poate comanda online…am pus eu link la site-ul editurii Ponte la unul din articole. Cauta dupa tag comunicare non-violenta.
Util articolul. Dupa titlu ma asteptam sa fie vorba despre partenerul din relatia de zi cu zi, ca apoi am descoperit ca este vorba despre interlocutori la modul general.
Eu mai vreau articole pe tema asta.
De ce nu ar fi vora si de partenerul din relatia de zi cu zi?
Este vorba si de el, este vorba si de copil, este vorba si de parinti. Principiul e acelasi. 🙂
Acela cu fiscul era doar un exemplu, dar relatiile dificile care ne afecteaza cu adevarat sunt cu cei apropiati.
Bine spus, Andreea!
Am trecut si eu printr-un moment de constientizare a empatiei, ca fiind o parte din mine, zacand acolo…undeva ascunsa, dar fiind din constructia mea. Daca pana la acel moment ma lasam condusa de temperament si izbucneam efectiv in “apararea oricui”, ei bine, asa ceva nu se mai intampla.
Ma indreptam spre un curs de comunicare asertiva, era prea dimineata pentru mine si ploua cu galeata. Cand am iesit din parcare am luat-o pe strada din stanga, nu stiu de ce, dar niciodata nu aleg drumul acela. Bineinteles ca era blocata de o masina de gunoi asa ca m-am intors pe straduta pe care obisnuiesc sa ies din parcare, moment in care o alta masina se opreste in jumatate, iar cei 2 batranei, fara griji si graba, insa la randul lor putin tafnosi, imi fac semn ca nu-i intereseaza dar ei au de scos cumparaturile din portbagaj pentru a le urca in bloc. Ii rog sa parcheze macar pe dreapta, sa am loc sa trec pentru ca ma grabesc si nu am alta alternativa; ma refuza cu un gest ferm si isi vad de treaba. In acel moment ma transform in sinea mea, cobor in ploaie si ma duc chitita pe ei, cand, constat ca aveau portbagajul plin de alimente si prima mea reactie a fost sa le spun ca am venit sa ii ajut, pe un ton cald si relaxat, asa cum ii vorbesc si fiicei mele. Ce sa zic, in cele 3 min care au urmat, mi-au spus si mi-au urat numai lucruri minunate. La plecare, bineinteles ca am plans si am promis ca nu ma voi mai lasa pacalita de temperamentul pe care cei din jur incearca sa ti-l alimenteze, doar asa, ca sa ne aratam unul altuia cat de mari si tari putem fi, dar nu ne imaginam ca este de fapt o proiectie falsa a noastra.
Au trecut 4 luni de atunci iar persoanele din jurul meu imi spun ca sunt diferita, ca sunt mai relaxata, ca se asteptau sa imi bat furnziorul care m-a lasat balta insa am ales sa fac “terapie” cu el :), si asa mai departe!
Articolul tau mi-a ajuns la suflet, si am vrut sa-ti impartasesc experienta mea care si-a lasat amprenta asupra intregii mele viziuni asupra oamenilor, a vietii, si cel mai important, a mea si a ceea ce las in urma!
Draga mea,
Si mie mi-a ajuns exact la suflet comentariul tau.
Multumesc!
Andreea, mi ar place mult si chiar as avea nevoie sa te cunosc! Am nevoie sa vorbesc si vad oameni care au invatat empatia. Eu cred in ea, mi o doresc, dar traiesc un zbucium si o ratacire in care nu reusesc sa o si aplic. Am cunoscut o pe Monica, am fost la cateva ateliere, citesc pe tema asta, dar … Sunt amprente greu de sters din memoria interna!
Si nu stiu cum se face, dar nu am in jur oameni care sa fie preocupati de empatie!
Ai putea sa imi recomanzi psihoterapeutul la care ai fost? As avea nevoie sa imi creeze si mie cineva, calea! Cineva care are abilitatea de a i ajuta pe cei ce nu o vad clar inca! Pentru mine, pentru cei doi copii ai mei, pentru familia mea!
Multumesc, cu drag!
Flo, imi cer scuze, dar nu am vazut imediat mesajul tau.
Eu sunt din Constanta, asa ca psihoterapeutul la care am fost eu este din Constanta.
Dar orice psihoterapeut cu experienta, specializat si pe relationare iti poate oferi niste raspunsuri.
Calea nu e chiar usoara, adica nu aduce transformari peste noapte, pentru ca e nevoie de putin timp pentru a reusi sa facem niste schimbari inauntrul nostru. De multe ori logica ne zice una, dar adanc in noi e mai dificil sa le implementam.
Daca doresti sa vorbim, poti sa imi scrii pe adresa: andreea.ionescu@gmail.com