Nasterea- povestea mea

Sarcina… Un moment asteptat de toate femeile care au visat sa devina mame! Dupa 2 ani si jumatate de tratamnente, depresii si esecuri in sfarsit eram gravida, in sfarsit unul din visele mele mari se intampla… Deveneam mama!

Pentru mine simplul fapt ca ramasesem gravida insemna ca toate lucrurile rele, ghinioanele sau orice se putea intampla rau disparusera, credeam ca nimic rau nu se mai poate intampla! Speram la o sarcina frumoasa si o nastere naturala!

Insa lucrurile nu aveau sa se intampe asa! Primele luni de sarcina au fost frumoase! Am anuntat familia, evident bucurie maxima, un copil si nepot mult asteptat, primul nepot pentru toti bunicii. Dar… Socrul meu bolnav deja de cancer de 2 ani si jumatate, in luna octombrie (la 3 luni de sarcina) moare! A fost o lovitura fatala pentru mine, pentru sot. Ma simteam parca vinovata ca datorita faptului ca nu am reusit sa raman gravida mai devreme nu a putut sa isi cunoasca nepotul, nepoata. A fost un moment care m-a marcat mult! Sotul, indurerat, trebuia sa fie tare pentru mine, pentru mama lui, pentru bunica lui… Doamne, ce barbat puternic am! Am stat alaturi de el mereu, ne imbarbatam reciproc. La scurt timp, in trimestrul al doilea, cand am facut ecografia primim lovitura: aveti o sarcina cu risc, se poate declansa in orice moment preclamsia (tensiune marita in timpul sarcinii, risc de sarcina prematura sau de rupere a placentei,  faci hemoragie interna si murim amandoi in cateva minute). Toate aceste riscuri sotul meu nu mi le spus de frica sa nu imi creasca tensiunea! A venit revelionul, am mers la petrecere in orasul natal, insa in noaptea dintre ani mi s-a facut rau, mi-a crescut tensiunea si am ajuns la urgente. Dupa ce am nascut, la ceva timp, sora mea mi-a spus ca sotul meu a plans in acea noapte spunandu-i exact ce am si ca poate sa ne piarda pe amandoua.  Revin, doctorii de la Pitesti nu recunosc aceasta boala ca si risc de sarcina, imi fac o injectie, iar eu decid sa plec acasa, ca patul meu de acasa e mai confortabil si am si pe sot in el! Dupa de trec sarbatorile ma duc la doctorul meu ii spun ce am patit, ce tratament am primit, la care incepe sa tipe ca sunt inconstienta si ca  eu nu stiu ca nu am voie injectia respectiva pentru boala mea? Da? Nu am? Dar eu de era sa stiu… Fusesem la cel mai bun doctor ginecolog din Pitesti… Ma rog… Imi da concediu cu risc, timp in care nu aveam voie nimic, sa manac sarat, dulce, acidulat, sa ma misc, sa nu fac nimic si daca se putea sa nu mananc nimic sa nu imi creasca tensiunea, era perfect… Am inceput sa retin apa, ma ingrasan si 1 kg pe zi de multe ori. In luna februarie tensiune matita, doctorul ma interneaza, stau o saptamana in spital cu injectii, etc. In luna martie, pe 1 am fost externata ca pe data de 27 sa revin in spital. Motivul- acelasi. Tensiune marita! Ma deformasem complet. Nu ma mai revunosteam in oglinda… Aveam niste buze, un fund… Doamne cine era persoana din oglinda? Nu mai puteam sa port nimic in picioare imprumutasem cizmele surorii marimea 39 eu purtand in mod obisnuit 35-36.
Vineri ma internez, mi se face ecografie, imi spune ca bebelusul are 2,400 kg placenta e gradul 1-2, lichid ok, dar se decide internarea mea! Raman in spital, spun ca ce am de pierdut. Oricum nu aveam voie decat sa respir! Trece weekendul. Vine luni. Se repeta eco, bebelusul avea 2,100 kg placenta era ultimul grad si nu mananci, nu bei, azi nasti! Cum?! Sun la sot! A stat la spital pana la 3 jumate cand sunt anuntata ca maine dimineata sunt prima. Anunt sora, familia ca a venit momentul. Aveam 35 de sapt si 5 zile. Nici prin cap nu imi trecea ce va urma! Nimeni nu te pregateste psihic pentru ce urmeaza! Urma sa nasc prin cezariana!

-Ce?? Eu vreau natural!

-Nu ai cum! Nu supravietuieste copilul!

Si a doua zi merg evident mai mult decat emotionata in camera de fericire! Eram pregatita sa devin mama! Acesta era momentul pentru care venisem eu pe lume! Si intru pe masa de operatie, anestezistul greseste de 7 ori anestezia dar a 8 ora a fost cu succes! Si doctorul imi spune vrei sa o vezi? Normal! Si imi da cearceaful jos si  apare zana! Un copil perfect, frumos! Doamne si era al meu! Am auzit- o plangand si era cel mai frumos plaset  de pana atunci! Acea imagine cu copilul deasupra mea o am si acum si nu o voi uita niciodata! Cand trebuie sa plece cu ea ii rog sa ma lase sa o sarut pentru prima data! Un sarut asteptat de ani! Ii simt si acum pe buze pielea calda, fina, mirosul ei de carne dulce… Ce senzatie! Si era a mea…

Ce a urmat? 10 zile de cosmar! 10 zile pentru care nimeni nu te pregateste psihic! Mai ales in Romania!

Va urma

Oana, Handmade cu pasiune

Fotografie- Copyright D’Alex Photography

Citeste si Despre comori, căutări și moșteniri