E mic, nu pricepe nimic!

Sunt mic! Sunt o mana de om, neajutorat! Am ajuns in spital in bratele mamei….Abia pot sau stiu sa plang! Dar sunt aici, numai ochi si urechi la tot ceea ce se intampla in jurul meu!

Nu am capacitatea sa ma exprim, pot doar sa plang cand imi e foame, sete, somn. Vreau atentie sau am umplut scutecul si nu ma simt confortabil!

Draga adultule, daca ma iei ca pe un sac de cartofi  sa ma schimbi s-ar putea sa ma sperii nestiind ce vrei sa imi faci…. Ce te costa sa imi spui ca vrei sa ma schimbi, sa imi dai scutecul jos, sa ma speli, sa ma ungi cu crema? Ti se pare penibil sa imi vorbesti? Crezi ca daca nu iti raspund nu inteleg?
Sa stii ca inteleg tot! Chiar daca sunt mic si pot sa ma exprim doar prin plans, asta nu inseamna ca sunt o planta! Sunt om, e drept, sunt o mana de om si sunt dependent de bratele tale, de hrana de la tine, de somnul in bratele tale….Dar nu sunt planta! Daca as fi o planta as face fotosinteza si nu as plange pentru hrana!
Daca tot consideri ca sunt mic si nu inteleg nimic  cum iti explici primul zambet cand te maimutaresti in fata mea? Daca nu as intelege, de unde as sti ca trebuie sa rad?

Daca  nu as sti nimic, cum iti explici ca atunci cand esti suparat desi te prefaci ca nu esti, eu plang, aparent, fara motiv?
Nu sunt prost deloc! Tu, adultule, te incapatanezi sa crezi asta pentru ca asa ai fost crescut!
Sunt multi adulti care isi tin cu forta copilul intins pe spate pana la 6 luni, pentru ca, vezi Doamne, asa trebuie! Dar daca noi, copiii astia mici care nu stim nimic, va aratam clar ca vrem sa ne ridicam in fundulet, de ce nu acceptati ca poate stim mai bine ca voi ce poate corpul nostru?

Alti parinti isi pun copiii intre perne cand ei nu dau nici un semn ca pot sa stea in fundulet! De ce va e greu sa intelegeti ca noi stim ca nu putem face asta?
Toti spuneti ca suntem mici si nu stim nimic! Nu e adevarat! Stim exact ce putem si ce nu putem face!

De ce va este atat de greu sa aveti incredere in noi? De ce va este atat de greu sa ne ascultati dincolo de plans? Ascultati gesturile noastre, ascultati expresia fetei noastre, ascultati fiecare pas pe care vrem sau nu vrem sa il facem!
Cred ca e greu sa asculti ceva care nu produce nici un zgomot, dar credeti- ma, dragi adulti, ca daca aveti incredere in noi veti putea sa ascultati pana si mersul unei furnici, pe langa toate gesturile noastre.

Dragi adulti, fiti atenti la fiecare pas, fiecare gest pe care il fac pentru ca zic extrem de multe lucruri…

Vezi, draga adultule, eu iti spun atat de multe si tu nu poti sau nu vrei sa pricepi nici un sfert din ceea ce zic!

Faptul ca nu intelegi nimic te face sa iti ascunzi lipsa de vointa si incapacitatea de a ma intelege in spatele lui ” e mic , nu pricepe nimic!”
Auzi cate un alt adult ca spune ” trebuie sa respecti copilul, indiferent cat e de mic!” si te buseste rasul….

Ce sa resprecti?

Da, adultule! Sa ma respecti, sa imi respecti refuzul de a nu manca atunci cand vrei tu pentru ca poate nu imi e foame.  Sa respecti incercarile mele de a ma ridica in fund sau refuzul de a face asta, sa respecti refuzul meu de a nu sta pe burta pentru ca poate astept sa ma intorc singur si atunci voi sta! Sa respecti momentul pe care mi-l aleg pentru a merge pe picioarele mele! Sa respecti refuzul meu de a repeta ca un papagal cuvintele pe care le spui….

Poate refuz sa vorbesc pentru ca tu ai vorbit prea putin cu mine!
Mereu ma compari cu alt copil  sau alt copil e comparat cu mine! Ce treaba avem unul cu altul? Fiecare din noi stie exact care ii sunt posibilitatile fizice si intelectuale, fiecare e unic si fiecare are propriul ritm de dezvoltare! Tu, adultule, trebuie doar sa fii langa mine, sa ma asculti, sa ai incredere in mine  si, cel mai important,  sa ma respecti si sa nu ma mai subestimezi!

Larisa

Citește și Scrisoare pentru fiul meu

Fotografie- Copyright D’Alex Photography