Uriașul cu două încălțări diferite și vulpile – poveste pe burta goală –
Uriașul avea două încălțări, una galbenă și una albastră, fiindcă așa vroia el. Uriașul mângâia vulpița, care era fetiță și îi era așa de foame. Nu doar fetițelor le este foarte foame. Vulpița avea un prieten, vulpoiul, care era tot o vulpe, dar băiat. Și lui îi era mereu foame.
Într-o zi, uriașul cu două încălțări diferite, vulpița și vulpoiul au plecat într-o aventură, să caute de mâncare. Ei au ajuns lângă o fermă de animale. Vulpița strigă, lingându-se pe bot:
Uriașul, ca să nu-l vadă fermierul, luă vulpile în buzunare și le aplecă pe fiecare la ce poftea: vulpița la gâscă și vulpoiul la găină. Vulpile le-au mușcat pe păsări de gât, ca să nu scape, și le-au tras în buzunarele uriașului, care avea acum niște buzunare pline de animale și de zgomote de mâncat cu poftă și nepoliticos.
Uriașul a deschis umbrela, că-i venise și lui ploaia în gură, și a plecat acasă la el și, pe când se ducea pe sub umbrelă, își zicea: „Ah, ce foame mi s-a făcut! O să-mi pregătesc și eu acasă o cină pe cinste și o să dau o petrecere cu prietenii mei. O să gătesc o tartă cu căpșuni, oaie fiartă cu ierburi aromatice și sos de roșii, iar de băut o să avem apă și suc de vinete cu ulei de măsline.”
Din când în când, din buzunarele uriașului cădeau pe drum niște oscioare roase și, când a stat pe loc, s-a făcut o îngrămădeală de oase.
Și au făcut o petrcere pe cinste, în care s-au ospătat și nimeni n-a mai lins pe nimeni.
Sfârșit
Sofia nu a uitat nici desenul aferent. Decide fiecare ce înțelege din el!
Din seria poveștile Sofiei, citește și Dar dacă ar fi visele în realitate și realitatea in vis?
Daca vreti sa va delectati cu povesti scrise de mama Sofiei, cititi si De ce? sau Pui de oameni
Ioana
Leave a Reply