De ce sa ofer “atentii”?

In copilarie am simtit pe pielea mea lipsa “atentiilor” pe care mama mea nu le putea oferi pe timpul scolii. Mi-a fost greu ca an de an in generala sa iau doar mentiuni pentru ca mama nu iesea la cafea cu doamna invatatoare sau pentru ca nu avea o cariera pe urma careia sa fi putut facilita profesorilor mei anumite beneficii. La fel si in liceu, unde profu’ de fizica ne cerea sa punem mana de la mana sa ii luam cauciucuri pentru Dacie, whiskey sau miere, desi tot cu nota 5 ne inchidea media, ori profa de chimie care ne obliga sa cumparam detergent automat pentru “laborator”, pentru acelasi 5 (cinci) care ne-a tras in jos la BAC. Cu toate aceste medii mici, examenul “vietii” ne-a cernut cumva in functie de atentii (probabil ca nu degeaba am iesit a opta pe liceu din cei 700 de elevi)

Mi-a venit randul sa fiu adult si sa ma confrunt cu astfel de situatii. Am luat permisul din a treia incercare pentru ca am picat traseul pe care am refuzat sa-l platesc; e ok! conduc deja de 9 ani. Medicului de familie, pediatrului cat si educatoarelor fiica-mii le duc flori doar de 8 martie si nu mi-au atras atentia vreodata; nici nu ma ignora, ma trateaza in mod obisnuit, si claaar nu ne magulim unii pe altii cu vreun subinteles. Nu mi-am pus in cap sa nu dau spaga, ca sunt eu incapatanata si vreau sa inventez acum roata! Pur si simplu nu cred ca este necesara tocmai pentru ca nu mi s-a intamplat pana acum sa fiu tratata necorespunzator. Nu mi-a placut, am schimbat! Cred cu tarie in proverbele ‘culegi ceea ce semeni’  si ‘cine se aseamana se aduna’ – dar nu in sensul peiorativ, of course; la fel cum cred si in echilibriul armonios dintre ying si yang.

Am nascut la Giulesti, atunci a fost alegerea mea sa ii ofer medicului un cadou, simtindu-ma recunoscatoare pentru ca m-a preluat de la 8 luni,  acceptand totusi destul de greu. Pentru epidurala mi s-a cerut un cost si mi s-a oferit explicatia ca nu este decontata de stat ci este optionala, o pot achizitiona de la farmacie sau prin medicul anestezist; am platit-o, si atat! Experienta mea in Giulesti a fost grozava! Nu au existat costuri suplimentare nici pentru asistente nici pentru infirmiere. Mi s-a oferit rezerva, ma chemau la alaptat si pansat in repetate randuri fara sa mi se schiteze vreun gest cu urmatoarea ocazie. Paznicilor le-am zambit si le-am promis sa nu dureze mult vizita si nu m-au batut pe umar pentru ‘o cafea’. Imi amintesc cum eram inconjurata de medici rezidenti care ma incurajau; nu m-au tinut de mana dar am atat de clara imaginea in care una dintre rezidente imi vorbea sprijinita cu obrazul de genunchiul meu flexat pe masa. Tot pe ele le-am auzit si cum vorbeau cu minorele care se aflau in travaliu, si inca urlau dupa mamicile lor, spunandu-le verde-n fata ca trebuie sa indure daca le-a placut amorul…

Imi amintesc cu placere si urmatoarele doua interventii nevoite, tot din Giulesti, unde nu am dat / nu mi s-a cerut niciun leu, urmatoarele vizite nedetectand nicio problema de comunicare, ba chiar, toata lumea a fost super draguta cu mine. Dar imi amintesc si cu dispret de doi medici, neurologul care nu a vrut sa imi dea trimitere pentru RMN, aproape convingandu-ma ca am dureri de spate din cauza greutatilor ridicate, insa nu am iesit din cabinet pana nu am obtinut ceea ce am dorit. Normal ca m-am intors la el sa-i arat cele 3 hernii de disc descoperite la ACEL RMN, in urma carora am auzit un foarte incet imi pare rau . Asa cum am ajuns si la un celebru neurochirurg care mi-a spus ca una dintre hernii este atat de grava si de neoperabila…incat doar doi medici sunt calificati pentru o asemenea interventie; primul a iesit la pensie si al doilea “sunt bineinteles eu”. Bineinteles ca si eu  i-am multumit pentru timpul acordat fiindca tocmai ce m-am hotarat sa nu mi le operez vreodata in tara. Au mai trecut 2 ani d-atunci, am mai capatat 2 hernii, si am ales ca tratament sportul, nu bisturiul.

Am fost de vreo 2 ori si la urgente cu fiica-mea, nici p-acolo reactii deplasate insa doar actiuni favorabile.

Nu privesc neaparat spaga ca pe ceva de neimaginat, de incredibil, de tragic, sau mai stiu eu cum – nu e demnitatea mea in joc. E alegerea fiecaruia daca o solicita sau daca o ofera. Stiu ca multi dintre noi, avem totusi de suferit din acest motiv si ca experientele mele n-ar putea fi confirmate de toata lumea, cum nici ulciorul nu merge de prea multe ori la apa, dar de ce se ma obosesc gandindu-ma permanent la asta?!

Voi cum gestionați problema atențiilor la grădiniță, școală, la medic etc? Dați sau vi se cere?

Carmen

Sursa foto: http://imgkid.com/

Citește și cinCum apar crizele de furie și cum se sting