Am obosit sa fiu ce vor cei din jur fara sa stiu exact ce sunt eu!

Va povesteam aici cum ” Nu am obosit” si nu obosesc niciodata pentru fiul meu. Asta nu inseamna ca sunt neobosita. Am ramas datoare sa va si  scriu ce anume ma oboseste.

Nu imi e usor sa merg la munca dupa o noapte in care nu am apucat sa dorm mai mult de jumatate de ora adunata din atipeli de cateva secunde sau minute! Nu imi e usor cu un copil care la un an jumatate inca se trezeste de minim doua ori pe noapte! Nu imi e usor sa traiesc cu gandul ca de la 11 luni l- am abandonat pentru a-mi finaliza conturul carierei deoarece odata cu sarcina a ramas in aer…. Nu va mint ca e usor….Va zic realitatea…..Dar nu asta ma oboseste cu adevarat….E intr- adevar o oboseala fizica dar care trece la primul zambet al copilului meu!
Adevarata oboseala vine din interactiunea cu cei din jur, mai mult sau mai putin apropiati familiei…. Oameni care se cred destepti si perfecti, oameni carora le place sa conduca, oameni care traiesc pentru a se impune si a- si impune propriile idei, conceptii de viata.  Oameni care vor sa traiasca prin viata mea neputand sa isi traiasca propria viata!
Am obosit sa ma indoiesc de mine, de calitatile mele de mama, sotie, femeie si om de cariera….
Am obosit sa traiesc cu teama ca orice greseala fac si oricat de mica ar fi e o fatalitate! Gresesc …. Sunt om, e normal sa fiu supusa greselii….E suficient ca suport consecintele propriilor greseli. Nu este nevoie sa mi se scoata ochii cu ele si sa le fie amplificata gravitatea de mii de ori peste cea reala!
Am obosit sa aud dramatizari inutile si victimizari in jurul meu si ma rog ca nu cumva sa devin si eu genul de vesnica victima a celor din jurul meu.
Am obosit sa traiesc cu gandul ca oricine e in jurul meu e un potential dusman al meu sau al copilului meu sau a familiei mele!
Ma oboseste rautatea din jur voita sau neintentionata…..

Ma oboseste rautatea imbracata in intentii bune si camuflata in iubire…..

Ma obosesc reprosurile si anumite standarde de genul: ” asa trebuie sa fii!” sau afirmatii de genul “ai coborat stacheta”.
Cine sunt eu sa stabilesc sabloane sau stachete? Cine sunt eu sa stabilesc daca cineva se inscrie sau nu in sablonul sotului sau copilului ideal…. Exista asa ceva?  Cum pot eu sa cer perfectiune fiind o imperfecta prin definitie? Cum pot eu sa impun standarde altcuiva in afara de mine?

Fiecare isi e dator lui insusi de a-si impune standarde dar nu are dreptul de a impune altcuiva nimic!

Am obosit sa fiu ce vor cei din jur fara sa stiu exact ce sunt eu! Am obosit sa traiesc incercand sa fiu fericita de fericirea celor din jurul meu fara sa stiu care e propria mea fericire ….
Da….am obosit sa traiesc 28 de ani fara sa stiu exact cine sunt eu in afara de fiica parintilor mei si sotia sotului meu…..Am obosit sa traiesc fericirea lor!!!
Gata….Ma odihnesc….Si vreau sa fiu eu….imperfecta si asa cum sunt.  Si vreau sa fiu fericita pentru ca sunt fericita nu pentru fericirea altcuiva….

Larisa

De aceeasi autoare citeste si Nu am obosit!