Certitudini pierdute

Am devenit mama la 1 luna dupa ce am trecut pragul spre 30 de ani. A fost o sarcina neasteptata insa primita cu bucurie si entuziasm.  Nu mi-am facut prea multe planuri, m-am bazat pe instinct cu optimism si incredere ca o sa ma adaptez la noul rol de mama. Totusi, aveam cateva certitudini, venite din trecutul mea de copil si pe care le trambitam sus si tare, convinsa ca realitatea o sa imi dea dreptate. Ce ziceam atunci si care este realitatea de acum, 5 ani mai tarziu? Pai:

Atunci: Copilulului ii trebuie intimitate si are nevoie de camera lui. Ne-am si mutat intr-un apartament mai mare, am pregatit camera copilului, am luat monitor sa il putem asculta cand nu suntem langa el. La 4 luni l-am mutat in camera lui si ma duceam buimaca sa il alaptez pe un scaun tare si rece in mijlocul noptii.

Acum: Robert are locul lui in patul “matrimonial” intre mami si tati. Dormim toti 3 impreuna fericiti si imbratisati. Ba chiar toti 4, pentru ca intre timp ni s-a alaturat si motanul. Schimbarea s-a petrecut pe la 1 an, mi-a luat ceva sa renunt la prejudecata, am facut-o din motive de oboseala si pe urma mi s-a parut cel mai natural lucru din lume. Camera lui este acum depozit pentru jucarii, se va muta in ea atunci cand va fii pregatit, el zice ca la 5 ani :).

Atunci: Copilul trebuie instutionalizat cat mai devreme, gradinita este mai buna decat bona/bunici pentru ca au personal pregatit pentru a sustine educatia celor mici. Imi propuneam program prelungit din prima zi ca sa stie copilul o treaba. Te duci in prima zi, il lasi acolo, pleci linistit la treburile tale si te intorci sa il iei la 6-7 cand se termina programul de munca.

Acum: Robert merge la gradinita cu program cu scurt. A inceput la 4 ani cu program de acomodare in care am stat o perioada impreuna, alta perioada separati dar eu pe hol sau in curte, si intr-un final el singur 4 ore . Acum cred ca iubirea bunicilor este mai importanta decat “educatia” si ma bucur de momentele pe care le petrec impreuna.

Atunci: Copilul trebuie tratat ca un adult, cu respect si intelegere pentru nevoile specifice varstei.

Acum: Copilul trebuie tratat ca un adult, cu respect si intelegere pentru nevoile specifice varstei.

Cred ca aceasta certitudine m-a ajutat sa accept si sa imbratisez nevoia lui de a dormi impreuna, nevoia lui de adaptare treptata la gradinita si altele care vin din aceleasi teme valabile pentru oameni de toate varstele: validarea iubirii, nevoia de a avea control asupra evenimentelor importante din viata etc

Cred cu tarie ca rolul nostru de parinti este acela de a crea un mediu sigur si iubitor in care micii omuleti sa devina varianta lor cea mai buna. Nu au nevoie de noi ca sa ii invatam lucruri sau sa le facem planuri, ci ca sa ii ascultam, sa fim atenti si receptivi, sa le aratam iubire si respect, iar ei vor creste buni si intelepti asa cum sunt din prima zi in care vin pe aceasta lume. Pentru ca, bineinteles, noi crestem oameni! 

Citește și Despre comori, căutări și moșteniri

Fotografie- Copyright D’Alex Photography