Sandale, balerini și gesturi calde

Săptămâna trecută am fost cu fie-mea să-i caut sandale. A venit căldura peste noi și draga de ea tot în teniși înalți umblă. Și-ar fi luat ea chiar și sandalele de anul trecut, dar îi atârna călcâiul afară cam de un deget și a renunțat.

În magazinul în care am intrat să căutăm sandale, la doi pași de noi, două doamne și o fetiță caută balerini. Să zicem că pe fetiță o chema ”Maria”. Maria părea să aibă cam 10 ani, puțin durdulie și îmbrăcată cam ca o fetiță de 4-5 ani. O rochiță gen tiroleză cu o cămașă cu mâneci bufante și guler mare pe dedesubt. În picioare șosete de lycra și sandale. Împreună cu ea mama ei și o doamnă în baston.

Maria era fericită că e la cumpărături. Sau așa mi se părea. Vorbea tare, cânta, alerga prin magazin. Asta în timp ce doamnele cu care venise îi căutau pantofi și o mai chemau din când în când să probeze. Desigur, Mariei nu îi plăceau toți pantofii pe care îi alegea mama ei sau poate nu îi erau comozi. Și protesta. Decent. ”Dar nu vreau așa, vreau din ăștia” zicea ea pe ton domol dar cu ușoară disperare în glas, arătând către alți pantofi.

Din partea celor două doamne, însă, nu se auzea decât ”Măi, dar mai potolește-te, nu te-am întrebat dacă îți plac” sau ”Vrei, nu vrei, pe ăștia îi luăm!” sau ”Nu mă interesează, la rochia maro merg ăștia bej sau ăștia albi!”

Nu interesa pe nimeni că Mariei nu-i plăcea nici măcar rochia maro, că maro-ul e o culoare tristă și ea ar prefera o rochie roz. ”Maria, am hotărât. Rochie maro și balerini bej sau albi! Gata cu circul. Când oi avea tu bani, îți cumperi ce-ți place ție. Acum am ales. Hai și probează!”

Apoi, și dacă Maria nu protesta, ci se bucura, tot nu era bine. ”Maria”, se auzea 3 rânduri mai în dreapta mea, ”dar mai potolește-te. Mai vezi tu pe cineva că râde tare? Că dansează sau cântă? Ești penibilă dragă, mai stai la un loc!”. Pentru că da… Deși urma să primească o pereche de pantofi care nu îi plăceau, Maria se bucura. Că e la cumpărături, sau că e cu mama, sau că primește ceva nou, sau că e importantă. Cine știe de ce, dar se bucura. Ce să le zici doamnelor ca nu Maria e cea penibilă, că e de prost gust să faci astfel de morală copilului în mijlocul magazinului, să te enervezi că e vesel și bucuros… Nu era decent nici măcar asta.

Așa că m-am apropiat de Maria, pe care cuvântul ”penibilă” o domolise. Stătea tristă pe scaun și proba balerinii albi. Am tras-o și pe Vanda Mică lângă mine și i-am zis tare, cât sa ne audă ”Ia uite ce balerini frumoși probează Maria, ai văzut?”. ”Da”, m-a aprobat fie-mea, ”sunt foalte flumosi. Seamănă cu ai tăi”.

Maria s-a uitat la noi și a zâmbit. I-am zâmbit și eu. I-a zis mamei râzând că vrea balerinii albi, apoi a fugit dansând spre casă.

”Ah, iar începe circul. Iar se dă în spectacol…” am auzit din spatele meu.

Dar ce mai conta? Maria era fericită cu balerinii ei cei noi care acum îi plăceau…

Sandale nu am găsit.

Vanda, Gangblog

Sursă foto – aici

De acceași autoare citește și Supererou