Nu vă mai educați copiii să fie politicoși!
Peste tot în jurul meu văd oameni care ridică la rang de “neapărat necesar” politeţea. Dar tot ei, aceeaşi oameni, se plâng mai apoi de oameni falşi, care îţi zâmbesc politicos în faţă, ca mai apoi să auzi de pe undeva că ei nu ţi-ar fi zâmbit politicos, dacă nu exista politeţea.
Politeţea e o forma acceptată de falsitate. Iţi înveţi copilul să fie politicos, îl înveţi doar să fie fals. Nu înseamnă că îl educi să fie uman.
Dacă vrei să educi un copil să fie uman, ei bine , e mai complicat de a-i băga pe gât 7 mii de reguli şi limite. E necesar să îl înveţi psihologie, să îl înveţi despre oameni, despre reacţiile lor la anumite comportamente, despre relaţionare, despre acceptare, despre toleranţă, dar şi despre curajul de a lua poziţie, de a fi el însuşi, de a-şi apăra valorile. E necesar să îl înveţi să gândească cu capul lui. Să gândească şi, mai apoi, să decidă. Tot cu capul lui.
Si treaba cu politeţea este că asta are şi un frate geamăn: Respectul. Respectul ăla care se impune şi se cere. Respectul ăla care nu are de-a face cu admiraţia şi consideraţia faţa de cineva, ci cu obedienţa.
Politeţea şi “respectul” au la bază frica. Frica de consecinţe. Dacă nu fac asta, voi suporta nişte consecinţe rele. Cum ar fi dacă modelul de educaţie ar fi altul? Ăla în care nu frica stă la baza deciziilor lor, ci curajul? Curajul de a-ţi apăra valorile şi credinţele, ţinând seama şi de sentimentele celorlaţi. Curajul de a lua decizii cu bunătate, nu cu frustrări acumulate, cu empatie şi nu cu obligativitate.
Acum trebuie să vină religia să ne înveţe să fim umani sau vreun manual de bune mariere. Dar de ce nu realizăm ca atunci când memorăm reguli, nu înseamnă că am şi înţeles ceva, că am devenit, cu adevărat, umani?
Să nu ne mai educăm copiii să devină falşi, să îi educăm să rămână umani (căci aşa se şi nasc) până la sfârşitul vieţii!
Andreea
Punct si de la capat 🙂 Multumesc pentru ca mi-ai amintit.
Te imbratisez. 🙂
Niste exemple concrete? E usor sa vorbesti abstract. Exemplu: copilul meu de 3.5 ani in fiecare dimineata cand ajunge la gradinita are o problema in a saluta copiii, educatorii, personalul. Nu vrea. Vin copiii fericiti spre el ca il vad si el fuge de ei, nu ii baga in seama. Desi dupa 5 min sunt cei mai buni prieteni si el e liderul grupei. Cum sa il invat sa fie politicos si sa isi salute prietenii cand ii vede fara sa simta obedienta? Mai concret cum faci asta?
Prin exemplul personal, prin explicarea a ceea ce simte un om cand e ignorat, prin explicarea ca ajuta sa le aratam oamenilor ca ne pasa de ei.
Parerea mea e ca e destul de mic copilul. Va intelege in viitor. 🙂
Imi plac scrierile tale, poate mai mult fotografiile!La asta cu respectul si politetea nu m ai prins!?Nici eu nu sunt mama perfecta si nici nu cer asta de la copiii mei, ii educ sa creasca adulti corecti, dezinvolti, increzatori in ei si n ceea ce pot face!Nu am confundat niciodata respectul si politetea cu obedienta!M am saturat de adulti si viitori adulti care stiu sa ceara fara sa ofere nimic in schimb, care cred ca li se cuvine tot si nu stiu sa zameasca macar dupa ce au primit ce au cerut!Le multumesc mereu copiilor mei cand imi ofera ceva, le spun mereu prima “buna dimineata” si ii invat ca este normal sa le spuna mai departe!Normalitate se numeste, nu reguli, nu impunere, nu frica!Asa reusim.sa crestem copii normali, curajosi, empatici, adulti care vor reusi sa schimbe lumea asta plina de haos!Si nu, nu sunt de acord cu religia predata in scoli, ci cu credinta din fiecare dintre noi!
Nu sunt de acord cu felul in care expui politetea si respectul. Ce legatura au cu frica? In cateva randuri ai adus discutia de la ele la frica si de acolo la denigrare. Groaznic Cine iti da voie sa publici asa ceva? Hai sa te tratam pe tine fara politete si respect, ca nu ne e frica de tine, sa vedem ce iese! Desigur ca nu o sa fac asta, voi scrie politicos si respectuos voi respinge afirmatiile tale. Tu nu iti dai seama ce cutie a Pandorei deschizi, daca nici pe astea doua nu le detinem ca societate, se va instaura haosul, lipsa lor se va transforma intr-un arma, care, pusa in mainile generatiilor noi, va duce la rele ca cele care se intampla din pacate in Europa. Nu sunt vreo credincioasa, dar am auzit din scoala un indemn din Biblie care m-a marcat si incerc sa il inteleg si in zi de azi, uneori o fac, alteori uit din nou: “cand cineva iti da o palma, intoarce si celalalt obraz” Cum sa faci asta?,de ce? Ca sa nu dai raul mai departe. Daca celalalt nu stie sa fie bun, fii tu, arata-i pe obrazul tau. Daca ai intoarce palma, raul ar genera intr-unul nou si palna data de mine ar creea noi furii si ar indemna la noi rele, l-ar face pe celalalt sa dea o nou palma, nimeni nu ar mai sti cine a inceput si fiecare ar genera un rau nou si tot asa.
Inveti copilul sa fie politicos si speri ca si alti parinti sa faca astfel cu ai lor, astfel incat sa fie copilul tau tratat politicos. Il respecti pe copilul tau si vrei sa ii respecte si ei pe ceilalti, pe tine, pe consoarta lui si copiii sai. E mostenirea pe care i-o lasi. Sa faca bine daca vrea sa primeasca bine. Sa vb politicos daca vrea sa fie tratat politicos,sa respecte daca vrea sa fie respectat. Sa tina cont de reguli, el si toti din jurul lui, daca nu vrea sa ajunga ucis pe strada de cei care o fac doar pt ca asa vor ei, pt ca pot, pt ca nu i-a invatat nimeni unde sa puna stop. Roaga-te sa fie cat mai multi parinti pe lumea asta care sa vrea sa arate copiilor si limitele societatii, norme pe care sa le respecte, nu sa faca doar ce vor, daca vor. Articolul tau e asa ambiguu si periculos, inca din titlu, ai impresia ca toata lumea care citeste are abilitati sa invete copiii psihologie?! fiecare va pricepe ce vrea din articol. Dar cu bunele maniere ce ai mai avut?
Mi se pare periculos modul asta de gandire. Periclos pentru umanitate. Adica noi nu omoram, doar pentru ca nu putem sa facem ce vrem? Daca am putea sa facem ce vrem am omori in stanga si in dreapta?
Well, eu nu as omori pe nimeni si nici copilul meu. Asta pentru ca nu o facem pentru ca nu putem (avem niste reguli), ci pentru ca nu suntem EDUCATI sa facem rau nimanui.
A EDUCA in acest sens e mai complicat decat a trasa reguli si limite.
Chiar nu cred ca asta inseamna politetea! Politete=empatie=respect (nu frica). Copilul invata din exemplul nostru personal si daca asa vad politetea la noi inseamna ca noi avem o problema….grava….si chiar e nasol.
Insufla-i copilului tau sensul bunului simt. Daca nu vrea sa salute, nu e o problema pe termen scurt, va creste, va deveni adult si va simti ca are nevoie de acest “fals” pentru a-si dovedi respectul. Daca nu respecta, fiindca e uman si asa simte, nu va fi respectat. Dar nu e greu sa fii politicos, nu e un fals. Politetea inseamna bunatate, iar bunatatea e semnul intelepciunii. Deci? Eu cred ca autoarea incearca sa ne puna pe o pista falsa. Dezgustator.
Politetea inseamna bunatate? adica cum? Daca dai tuturor “buna ziua” ca papagalul, inseamna ca esti bun?
Si nici nu am zis pe undeva ca e nociv sa dai “Buna ziua”. Asa ati inteles? 🙂
Poate ca dai tuturor Buna ziua ca apreciezi omul in general, pentru ca de la fiecare avem cate ceva de invatat, pentru ca fiecare zambet oferit ti se intoarce inzecit, pentru ca asta inseamna sa fii frumos. Daca parintii copilului il invata sa dea buna ziua, fara continut…asa cum zici tu ca papagalul, imi pare rau, dar nu are nicio legatura cu politetea. Parerea mea este ca acest articol este extrem de toxic, pe gustul parintilor care isi cresc copii sa fie “smecheri” si in niciun caz nu face cinste cuiva care creste “oameni”.
Doamna, eu ma intreb daca ati citit si textul… 🙂
Deci dacă eu intru în birou, nu dau bună ziua, mă scarpin în cur şi râgâi sunt complet sincer şi uman. Şi dacă tot „gândesc eu cu capul meu”, mai trag şi un pârţ, că e omeneşte, ţip la vecinul de lângă mine să nu mai plătim taxe şi impozite şi ies fără să plătesc şi fără să curăţ cojile de seminţe îngurgitate între timp. Dar sunt OK, sunt sincer, nu sunt obedient, sunt uman, îmi apăr valorile şi gândesc cu capul meu. Articolul tău a plecat de la bun început de la o premisă greşită: faptul că predăm greşit valori precum respectul şi politeţea nu are legătură cu aceste valori în sine. Culmea, societatea civilă mai greşeşte astfel, predând cu asprime. Din ce am experimentat eu până acum, nu mi-a fost teamă nici de preot, nici de vreo carte.
Iartă-mă, te rog, dar ai făcut un ghiveci din termeni care nu se substrag unul din celălalt. E ca şi cum ai amesteca ardei cu mere şi vrei compot la final.
Daca tot sunteti neobedient de ce nu va asumati propria opinie si sa vorbiti in numele dumneavoastra personal?
Probabil, puteti lasa mai usor la o parte politetea cand nu va stie nimeni. De aceea. De aceea a fi uman e mai bine decat asa-zis politicos.
Mai mult curaj va doresc. Va e rusine de ce ati scris?…Sau…? 🙂
Eu am văzut că toată lumea s-a semnat cu un singur nume. Am crezut că este o convenienţă. Nu îmi este ruşine nici de numele meu, nici de ceea ce am scris. Mă numesc Angela+Elena Soare, sunt profesor de limba engleză în Mangalia şi îmi asum fiecare literă a comentariului meu. De ani de zile educ copii, am studii de psihologie, de mentorat şi de formator. Folosesc adresa de email a soţului meu de dinainte de anul 2000 şi nu am mai schimbat-o, pentru că aşa mă cunosc toţi. Vă grăbiţi cu concluziile şi amestecaţi totul. Politeţea este un cod social. Sinceritatea este o trăsătură de caracter. Nu au nici o legătură una cu alta. Respectul nu derivă din politeţe, ci din faptele oamenilor. Fără politeţe şi respect, suntem sinceri şi … tribali. Înapoi la banane!
Vi s-au părut prea aspre sau vulgare cuvintele mele? Aş vrea să înţelegeţi cât de diferite pot fi uneori valorile personale într-o conjunctură socială. Faceţi apel la valori şi credinţe personale. Dar care este sursa lor? Simpla socializare? Şi ce înseamnă “curaj” în acest context?
Urate si agresive mesajele de mai sus. Textul nu e despre nepolitete. Doar despre faptul ca ar fi bine sa fim sinceri cu cei din jur!
“Daca nu putem fi buni, sa incercam sa fim macar politicosi!” (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii”) Doamna semnatara a articolului face mari greseli de intelegere a notiunilor,imi pare nespus de rau ca se poate publica asemenea text (sunt politicoasa) sau asemenea mizerie (sunt sincera),Din respect, ii accept punctul de vedere. Si nimic mai mult.
Doamna Rodica, intariti mesajul textului meu.
Din politete zic asta..sincer cred asta…
Va multumesc pentru ” respectul” acordat, dar nu il apreciez deloc.
As fi apreciat daca sinceritatea dumneavoastra era mai prietenoasa. Daca erati mai buna. 🙂
Ati inteles perfect. 🙂 Ceea ce nu ati inteles, consider eu, e faptul ca suntem toti oameni, fiinte perfectibile, dar niciodata perfecte. Sinceritatea mea nu putea fi decat sinceritate, mai prietenoasa poate fi doar cu ajutorul politetii.Sau al bunatatii.Deja absolutizam termenii si nu ajungem nicaieri.Priviti lumea in ansamblul ei si veti constata ca avem nevoie de politete.
Ati spus exact: politete sau bunatate. Eu prefer bunatatea si nu suport politetea. Nu am nevoie de ea. Nu vreau sa imi gadile nimeni orgoliul de suprafata asa. Deci NU, multumesc!
Am citit și articolul, și majoritatea comentariilor, iar în final sunt amețită, nelămurită, confuză. …
Mă consider o persoană inteligentă (nu e vorba de vanitate ci de un fapt) dar articolul nu l-am putut înțelege. Are dreptate doamna care a afirmat că mesajul articolului este neclar, că exprimarea este cel puțin vagă și că, pe undeva, există confuzii între termeni.
Acum să încerc să analizez puțin. .. Sunt mama unui puști de aproape 10 ani, pe care încerc în continuare să îl educ să fie un om adevărat. L-am învățat că este frumos să salute persoanele cunoscute, că trebuie să își ceară scuze când, de exemplu, se ciocnește accidental de cineva, regulile cele mai simple de politețe care țin de bun simț.
Noțiunile de “politețe” și ” respect” se pare că au interpretări diferite pentru persoane diferite. Nu știu ce sens le-a atribuit autoarea articolului de este așa de pornită împotriva lor. Pentru mine a fi politicos este să știi să spui “Mulțumesc” când primești ceva, să urezi “O zi bună” unei persoane când pleci (nu să o spui, ci chiar să îi urezi), să saluți când intri intr-o încăpere sau când întâlnești pe cineva cunoscut. Eu am crescut într-un orășel mic unde lumea se salută și își zâmbește pe stradă, așa că mi se pare normal.
Îl învăț pe fiul meu că de foarte multe ori cu un zâmbet și un “Bună ziua” poți face pe cineva să se simtă mai bine. Să fii politicos nu înseamnă să fii fals. Desigur, există și politețea rece, pe care l-am învățat s-o folosească la nevoie (pe scurt, era necăjit constant la scoala de un alt copil – la noi nu exista încă un termen clar pentru conceptul de “bully” – și în aceste condiții l-am învățat despre politețea rece).
Despre respect l-am învățat să îi trateze pe ceilalți așa cum îi place să fie el însuși tratat. Copilul meu vorbește cu oricine la per tu, dar nimeni nu mi-a atras atenția că ar fi lipsit de respect, ba dimpotrivă.
Asta mi-a adus aminte de vecina de lipsi sa parter, o doamnă în vârstă cu care ne întâlnim deseori. Intram o data în bloc, la nu mult timp după ce ne mutasem, si i-am atras atenția piticului meu să salute pe când el dădea să urce grăbit. A aruncat un “Bună ziua” și a fugit. Mă pregăteam să îl întreb atunci când aveam să ajung în casă de ce nu a vrut să salute, așa că am dat să îmi iau rămas bun de la vecina noastră când mi-a spus ceva ce m-a oprit. Bătrâna era de părere că al meu copil sigur avea o urgență pentru că de fiecare dată când o întâlnea la venirea de la școală o saluta, îi zâmbea și o întreba ce mai face, iar asta îi făcea ziua mai bună. Am urcat, am intrat în apartament și l-am întrebat de ce nu salutare. Avusese într-adevăr o urgență. La câteva zile după ne-am întâlnit iar cu vecina. Copilul meu a salutat frumos, i-a răspuns când a fost întrebat de unde vine apoi mi-a spus “Mami, eu urc” și a plecat. L-am întrebat ceva mai târziu de ce atunci când e cu mine nu sta de vorbă cu vecina iar când o întâlnește singur conversează cu ea. Raspunsul m-a lăsat un pic uimită : “pentru că atunci când sunt singur e fericită când vorbesc cu ea și o întreb ce mai face, dar când ești și tu nu mai e nevoie să întreb eu pentru că o faci tu”.
Cum am spus, copilul meu nu folosește pronume de politețe cu nimeni, indiferent de vârstă. Chiar și pe doamnele în vârstă din bloc le tutuieşte. Și nimeni nu se supără. Poate când mai crește va începe să vorbească cu “dumneavoastră”, acum nu îl presez pentru că respectul nu stă în pronumele folosit ci în modul în care te comporți și vorbești.
Așa că eu spun ca trebuie să îi învățam pe copii ce anume înseamnă politețea și respectul și ce rol au în viața noastră ca ființe sociale ce ne numim. Nu să le impunem ci să îi învățam, să le explicăm și exemplificăm. Din câte gândesc eu a învăţa nu presupune a obliga sau a condiționa. Poate greșesc eu…
Așa că nu sunt de acord cu autoarea. TREBUIE SĂ ÎI ÎNVĂȚAM PE COPII POLITEȚEA ȘI RESPECTUL, CU ACCENT PE VERBUL “A INVĂȚA”.