Am nevoie de tine!
Am nevoie de tine! Am nevoie de tine ca de aer pentru că mi-e greu să fac tot ce aș putea să fac de una singură. De fapt, mi-e imposibil.
Vreau să aduc în lume povești care să schimbe vieți, mentalități, să aducă iubire, comunicare, cooperare, acceptare, responsabilitate, respect, implicare socială, conștiență cu privire la propria viață și la lumea în care trăim, conștiență cu privire la rolul nostru în această lume.
De câțiva ani încoace simt că fac între 1 și 5% din câte mi-aș dori și aș putea să fac. Asta pentru că e greu să fac foarte multe când sunt copiii mici și când le aparțin mai mult lor decât îmi aparțin mie.
Am pornit pe drumul cărților pentru copii cu o carte care să pună un pansament pe rana puiului meu rănit și în suferință. De la momentul acela și până astăzi am conștientizat că drumul ales presupune o imensă responsabilitate, o muncă neîncetată, mai ales de cercetare, o atenție la cele mai mici detalii care fac diferența. Toate acestea le fac cu multe nopți nedormite, asumându-mi ca zi de zi să îmi dedic timpul copiilor și cărților.
Am donat în anii aceștia extrem de multe cărți. Am vrut atunci să plantez semințe din care să crească iubire de cunoaștere. Din păcate nu am reușit să văd ce s-a întâmplat cu acele semințe. Nu am reușit să văd dacă floarea a ieșit din pământ și câți oameni mai mici sau mai mari au putut să o miroasă.
Îmi doresc să donez în continuare cărți și să văd înflorirea bobocilor. Să văd oamenii care caută să planteze ei noi semințe ale acelei flori. Îmi doresc să fac ceea ce fac într-un mod sustenabil.
Însă nu pot face asta singură. Am nevoie de tine. Am nevoie de tine să construim împreună. Să dăruim împreună povești copiilor.
Dacă ești pasionat de educație, dacă vrei să contribui pentru a construi o lume mai bună, dacă îți plac poveștile și dacă tu crezi că poveștile frumoase pot crește oameni mari, te aștept să vii alături de mine. Nu te pot plăti cu bani sau bitcoini, dar te pot plăti cu ceea ce învățăm împreună, cu ceea ce dăruim împreună, cu ceea ce schimbăm împreună. Aștept să îmi scrii la crestemoameni@gmail.com și să ne cunoaștem. Dacă ești student/ă, poți să îți faci stagiul de practică cu noi și să dezvoltăm împreună proiecte educaționale. Dacă ești licean, cred că poate să fie cea mai frumoasă experiență de voluntariat cu care vei porni în călătoria ta de creștere. Îți mulțumesc de pe acum pentru că și eu voi crește și voi învăța de la tine.
Dacă ești cadru didactic sau părinte și crezi că putem construi împreună, te rog să îmi scrii.
Poți citi despre cărțile mele aici: http://crestemoameni.ro/shop/
Cu drag,
Mihaela
Leave a Reply