V-o prezint pe Teo!

Nu, nu e vorba de celebra Teo…deși, la cum am cunoscut-o eu pe fata aceasta despre care urmează să vă scriu, are mari șanse să devină mai celebră decât cunoscuta realizatoare de emisiuni TV. Teodora Șerban este o adolescentă în prag de maturizare (știți voi, vârsta dificilă de 18 ani când începi să îți creionezi viitorul de adult) cu ochii mari și pătrunzători. Am mai cunoscut adolescente la vârsta aceasta și mi s-a părut că au o față mult prea matură pentru vârsta lor: super machiate cu tuș negru, cu mult prea mult fond de ten pentru fața lor tânără, părul prea coafat. Nu e cazul Teodorei…ea pare exact de vârsta ei sau chiar mai mică, însă atunci când începe să vorbească îți dai seama cât de matură și profundă este în gândire. Momentan este elevă la liceul Korosi Csoma Sandor din orașul Covasna, face voluntariat la Crucea Roșie – filiala Covasna și este membră a trupei de teatru Minicinis (prima trupă de teatru românească de după 1989) coordonată de actorul Mihai Costache, fondator al Teatrului PLAI. Teatrul PLAI  este o inițiativă care urmărește dezvoltarea personalității tinerilor prin teatru și a avut până în prezent, prin proiectul Teatrul PLAI – aduce bucuria la tine – peste 300 de spectacole în 100 de comune din 11 județe din jurul Bucureștiului și în Oltenia.

În ceea ce privește trupa Minicinis, în 2015 se află la a doua producție – Inșir’te Mărgărite de Victor Eftimiu, după ce cu piesa anterioară – Moftangii – după I.L. Caragiale, au participat la 8 festivaluri în Bucuresti, Cluj, Ploiești și Bacău și au câștigat numeroase premii.

De ce am ales să îi iau interviu Teodorei? Pentru că vreau să arăt într-o serie de articole-interviu că eroii sunt printre noi nu doar în benzi desenate și că depinde de fiecare dintre noi ce facem pentru a schimba în bine lumea în care trăim. Vă invit așadar să o cunoașteți în cele ce urmează pe Teodora și să căutați și pe alții ca ea în jurul vostru. Veți avea surpriza să descoperiți că nu sunt puțini, sunt mulți. Haideți să nu mai scoatem în față doar exemplele negative, ci să căutăm oameni deosebiți și să îi ajutăm să își atingă potențialul.

Ema: Spune-mi câte ceva despre tine, despre ce îți place să faci, ce pasiuni/hobby-uri ai, ce te definește ca individ.

Teodora: Vorbesc prea mult. încerc să ascult pe cât vorbesc. Îmi place, mai nou, să gătesc, îmi place de muuult timp să mănânc, în schimb. 🙂  Desenez în creion de câte ori simt nevoia să fac ceva aproape de suflet, mi-a plăcut și mi-ar plăcea să fac în continuare teatru, iubesc să mă plimb pe afară, aproape de/în pădure și toate astea se petrec de obicei cu muzică bună pe fundal. Îmi încep mereu ziua cu lapte cu cafea.

Ema: Povestește-mi un pic despre cum ți-ai descoperit pasiunea pentru teatru, de unde a pornit idea trupei, cine vă îndrumă, care sunt planurile de viitor cu trupa etc.

Teodora: Pasiunea pentru teatru am descoperit-o numai după două, trei festivaluri la care am participat și s-a datorat oamenilor pe care i-am cunoscut cu aceste ocazii. Nu știu cât de vinovați suntem sau nu de înfințarea acestei trupe, dar țin minte că la un moment dat, Asociația Cultural Creștină Justinian Teculescu adusese în Covasna o mână de oameni foarte talentați, actori. Participând la cursuri și împrietenindu-ne, le-am spus că nu am avut ocazia să fim într-o trupă de teatru până acum.. Aparent, cineva trimis de acolo, de sus, a avut urechi și sufletul deschis să ne audă. Mihai Costache este cel care ne-a îndrumat și a fost lângă noi timp de doi ani în toată aventura aceasta incredibilă. Am jucat în cadrul unor festivaluri naționale de teatru la București, Cluj, Brașov și Ploiești și am dat spectacole în și în apropiere de Covasna. Ideal ar fi ca toată munca noastră, a tuturor, să nu se irosească și trupa să continue cu noi și noi generații mulți ani de acum încolo.

Ema: Cum crezi că te-a schimbat această experiență cu trupa de teatru, ai aflat lucruri noi despre tine, ți-ai atras noi prietenii sau dimpotrivă? Crezi că lucrurile ar fi fost altfel dacă nu s-ar fi ivit această oportunitate? Cum altfel?

Teodora: Simt că toate experiențele, atât de variate, pe care le-am trăit cu trupa de teatru m-au făcut să fiu mai mândră de ceea ce am ajuns să fiu astăzi. Râd mai mult și trăiesc mai frumos. Cuget mai mult și am realizat că ochii nu mint, ci transmit. Am legat unele dintre cele mai frumoase prietenii cu oamenii întâlniți la festivaluri și am trăit cele mai frumoase amintiri din liceu alături de membrii trupei. Sunt sigură că ”lucrurile” ar fi fost total diferite dacă nu aș fi trăit această experiență. Îmi imaginez că aș fi fost mai liniștită cu deciziile mele despre viitor și mult mai puțin sau deloc împlinită…

Ema: Ai o personalitate pe care o admiri, un model, fie că e vorba de cineva din domeniul teatrului sau din alt domeniu? Și de ce o/îl admiri?

Teodora:Nu, nu cred că am. Odată mi s-a propus să îmi aleg astfel de modele pentru că m-ar ajuta în deciziile pe care le am de luat în viață.. Cred că personalitatea mea model e un amalgam de persoane pe care le-am întâlnit și care m-au șlefuit până acum.

Ema: Cât de important este rolul școlii în șlefuirea caracterului și personalității unui om?

Teodora: Pentru mine școala a fost mediul în care am cunoscut oamenii pe care cu mult drag îi numesc prieteni. Profesorii și colegii, ca un grup constant, m-au format ca persoană prin situațiile pe care le-am trăit împreună. Consider că școala este una dintre principalele unelte în șlefuirea unui caracter în primul rând datorită regulilor și normelor pe care le impune (pe care alegem să le urmăm sau nu) și în al doilea rând prin situațiile pe care le creează.

Ema: Dacă ar fi să schimbi 3 lucruri la actualul sistem de învățământ care ar fi acelea? Și cum le-ai schimba? Dar la România în general?

Aș investi în educație până ar fi prima prioritate în societate. Și abia după aceasta aș oferi mai multă credibilitate și oportunități elevilor să se afirme, mai ales în ceea ce privește sistemul de învățământ, pentru că au idei imposibile și resursele necesare să le facă posibile: creativitatea și pasiunea pentru lucrurile în care cred. Aș implementa ideile lor mai ales prin diminuarea orelor de teorie și introducerea mai multor ore de practică. Iar României i-aș insufla puțină stimă de sine și i-aș reaminti de frumusețile ei.. natură și oameni.

Ema: Marea majoritate a tinerilor la vârsta ta sau un pic mai mari nu se văd decât plecând din țară. Ce crezi că am putea face noi ca țară pentru a-i ține aproape și a le insufla mândria că sunt români?

Teodora: Mai multe oportunități de afirmare ar fi o idee. Siguranța unui loc de muncă o alta. Nu cred că nu sunt mândri că sunt români, ci mai degrabă sunt rușinați de alte așa zise “exemple” care nu ne fac cinste.

Ema: In final, cum te vezi tu peste 10 ani. Ce vei face? Cum vei fi?

Sunt într-un moment de cumpănă incredibil (la finele liceului) în care trebuie să aleg ce am să fac o viață-ntreagă. Oscilez între două meserii și două stiluri de viață complet diferite. Ce știu e că voi salva oameni, fie prin medicină, fie prin teatru…

Frumos…am întâlnit un om frumos și vă invit și pe voi să ne faceți cunoștință cu alți oameni frumoși.

Ema, Hai sa citim in limba engleza

Sursa foto- Teatrul Plai

Trimiteti si povestile voastre despre oameni obisnuiti si minunati pe care ii cunoasteti pe crestemoameni@gmail.com! Sa imprastiem vestile bune!