Când mama și tata nu se pun de acord
Nu știu alții cum sunt, dar eu de câteva zile duc niște bătălii pentru supremație cu soțul din dotare, bătălii pe seama unor obiceiuri ale lui cu care nu rezonez. Să vă povestesc.
Avem una bucată mamă iubitoare și dornică să devină mai bună pentru copila ei, să învețe, să citească, să afle, să cunoască și una bucată tată iubitor, dar panicos și stresat, genul atotștiutor ( fie vorba între noi, chiar și atunci când vede că nu are dreptate, o întoarce el ca la Ploiești, te zăpăceste de cap cu argumentele lui născocite, de uiți de unde ai plecat și că de fapt tu ai dreptate :-)))) ).
Mbun și acum obiceiurile:
1. Tata e panicos, cum spuneam, ceea ce se reflectă în acțiunile lui în relația cu fata, în plin proces de mers în 2 picioare: “tati, să nu cazi”, “tati, te impiedici”, “tati, dai cu capul”, “tati, nu mai alerga”. Vă imaginați cam ce fel de bariere pune în calea fetiței, trăncănind-o toată ziua cu o avalanșă de “Nu-uri” și deseori oprind-o din ceea ce face, luând-o în brațe. Și pe tema asta, avem discuții peste discuții:
– “Lasă domne’ fata să meargă, daca tot ii zici că se lovește sau cade, chiar așa o să se și întâmple”, zic eu. Iar el
– “N-ai văzut că atunci când obosește nu se mai ține bine pe picioare și mereu se lovește la cap, nu te-ai ingrozit încă de câte ori a dat cu capul peste tot?” ( e adevărat, de fiecare dată când cade sau se lovește, la cap o face, zici că-i setată sau caută loviturile numai la cap).
N-am depășit încă momentul, însă i-am facut o sugestie, pe care văd că se străduiește să o țină, i-am dat urmatorul argument
– Mai dragă, tu îi zici de exemplu fetei: “tati, cazi”, atunci ea va vizualiza în mintea ei căderea, se va gândi, dacă tati zice asta, atunci chiar o sa fac poc, sau îi zici “tati, nu mai alerga”, iar ea se va întreba ” atunci ce sa fac, daca nu alerg, eu asta stiu acum, spune-mi tu ce sa fac”. Si i-am spus ca atunci când simte că devine periculoasă situația și dorește să o oprească, să nu mai folosească negații și să reformuleze “oprește-te din alergat și dă-mi te rog mânuța” sau “te rog să te dai jos de pe scară pentru ca este periculos” ( în loc de “nu e voie” sau “pleacă de acolo”).
2. “Tati se duce să spele vasele”, “tati se duce să mănânce”, ” tati face baie”, “aduce tati lingurița”. Cred ca ați înțeles despre ce e vorba, nu? La noi în casă, tati vorbește despre el la persoana a treia și nu la persoana 1, lucru care mă exasperează (de altfel și bunica face la fel). Dar, ce-aveți domne’ de nu vorbiți corect? Cum vă dedublați așa, în viața curentă, cu șefi, colegi vorbiți corect și cu asta mică total aiurea. Adică șefului ii zici, referindu-te la tine “se duce Marian acum și aduce schița”, sau “Marian se duce la banca”.
La noi, in relatia cu tatal, e valabil doar punctul 1. Adica teama aia teribila, cade, se loveste, se juleste, nu sari, nu te urca! Mi-e greu sa o inteleg, mai ales ca se presupune ca-s amandoi barbati si eu ar trebui sa fiu cea lasata pe dinafara cand vine vorba de manifestari din astea. Poate are rol si faptul ca sotul meu nu apuca sa petreaca asa de mult timp cu baietelul nostru (care are 5 ani jumate) si nu-i prea stie limitele, ca sa zic asa. Eu deja il simt – stiu unde se poate urca, de unde poate sa sara, in plus e foarte precaut, de mic a fost asa. Dar e drept, eu am crescut cu niste parinti foarte relaxati, asa ca treaba asta s-a lipit si de mine.
In ceea ce priveste punctele alealalte, ei bine, acolo pe mine una soacra-mea ma scoate din minti uneori. Cu bebeluseasca – inca o face! si cu aratatul! Neaparat sa invete cum se tin/ se manevreaza corect. Parca s-a mai relaxat in ultimul an dar cand era copilul mic imi venea sa intru-n pamant cand o auzeam ce explicatii baga… Mi-am luat inima-n dinti si i-am sugerat sa se abtina, vad ca a priceput aluzia…
Probabil ca acea chestie cu vorbitul la persoana a 3-a este facuta pentru ca cea mica sa inteleaga mai bine termenul de “tati” si pe cine reprezinta. Asa, daca folosesti mereu “eu”, probabil ca nu o sa se obisnuiasca in timp sa-ti zica prea des asa. Chestia asta se aplica la cei mici, deci nu cred ca trebuie sa o folosim si la munca, ar suna hilar. 😀
Al meu sot vorbeste si despre el si despre fetita la pers 3.a. ” unde.i tati( tata e chiar langa ea dar alta fraza intelegenta nu gaseste sa.i distraga atentia) , ce face Elena? Unde.i Elena? Elena vrea cutare? Etc. ” am explicat si eu dar tot ii mai scapa. Stiu si eu ca observatiile si discutiile in contradictoriu nu.s bune dar daca nu.i explic atunci, mai tarziu nu pricepe ce vreau sa spun.
Mi-a placut foarte mult postarea ta. Am zambit complice cu tine, in multe momente. Ai umor si asta se vede si in scriitura ta, dar si in felul in care ai ales sa administrezi situatia cu sotul tau. Cred ca esti si o mama amuzanta. Eu empatizez cu tine in anumite situatii pe care le-ai descris. Parerea mea este ca un copil are nevoie ca parintii lui sa fie de acord in ceea ce priveste deciziile mari si importante din viata de familie. Dar, cred ca un copil are nevoie si ca parintii lui sa fie diferiti pentru a avea modele diferite si pentru a invata din perspective diferite. Felicitari pentru text si pentru atitudinea ta.