Mami, vreau la Mami!

Maria vrea să stea la grădiniță până la ora 13. Nu vrea să doarmă acolo și nici acasă pentru că e dornică să petreacă timp singură cu mine, atunci când Mihai doarme. (E o poveste începută acum două săptămâni. Între timp Maria a început să doarmă la prânz. Am scris aici despre somnul ei)

Uneori ajungem acasă și ea găsește ceva foarte interesant de făcut. Să deseneze ceva, să construiască ceva, însă mereu îmi zice că vrea să stau lângă ea când face acel ceva. Chiar dacă își dorește să facă singură. Prezența mea atentă lângă ea îi oferă confort, îi oferă siguranță și cred eu că și apreciere. Simte că mă interesează gândurile ei.

Câteodată, când o văd absorbită în activitatea ei, profit și mai fac și eu de ale mele. Mai dau un e-mail, mai vorbesc cu o prietenă, mai citesc câte ceva. Și am impresia că totul e bine, că nu mă vede. Doar că ea mă vede și mă simte.

Chiar ieri vruse să coloreze. Nu vă imaginați că e vreo artistă. Deși se zice că toți copiii se nasc artiști.  La vârsta asta ea învață mai mult cum se ține corect un creion în mână și folosim cărțile de colorat pentru a mai vorbi despre animalele pe care le găsim în ele tot felul de detalii noi. Cât am stat prezentă lângă ea, imi arăta cum desenează ea copitele de la cai cu negru, cum nu depășește conturul, semn că e atentă la ce face. Iată un exemplu de desen din momente în care eram prezentă lângă ea.

Cât am făcut altceva, a luat creionul negru și a măzgălit caii  de nu se mai înțelegea nimic din ei. A fost modul ei de a-mi spune că vede că nu sunt prezentă.

Am întrebat-o pentru confirmare:

-Maria, de ce ai făcut asta? Te-ai supărat că nu eram atentă la tine?

– DAAA!

Acum 2 zile, mă retrăsesem chiar pe pat și eram cufundată în citit. Aveam ceva de terminat și nu reușisem până să o iau de la grădiniță. Așa că, bucuroasă că și-a găsit de lucru și e concetrată, am profitat să fiu nițel absentă.

Asta până m-a simțit în absența mea, m-a analizat, a venit lângă mine, eu deja mă simțeam cu musca pe căciulă, a întins brațele să mă cuprindă cu ele și mi-a zis blând și ferm:

– Mami, vreau la MAMI!

Mi s-au topit picioarele de bucurie și alte emoții amestecate atunci. De bucurie pentru că fiica mea de nici 3 ani jumate știe să își solicite drepturile în cel mai profund și emoționant mod cu putință. Mi-a spus în 4 cuvinte și două mâini întinse că m-a simțit absentă și că vrea să se conecteze cu mine.

Nu mai știu exact cuvintele pe care le-am folosit pentru a-i explica că am înțeles exact ceea ce îmi cere cu acele cuvinte și cât de bucuroasă a fost că i-am verbalizat emoțiile pe care ea le avea. De atunci ori de câte ori mă mai prinde absentă, cu ochii pe telefon sau știu eu unde, cât e timpul ei exclusiv cu mine, îmi spune repede și cu zâmbetul pe buze:

– Mami, vreau la MAMI!

A devenit ca un cod de conectare.

Îți mulțumesc, draga mea, pentru că îmi aduci aminte constant care sunt lucrurile importante în viața mea!

Citește și Pe cine are mami în brațe?