
Când părinții iau o pauză
Când a venit pe lume Fasolică Matei, băiatul ăsta al nostru care a crescut în 6 ani și 2 luni cât alții în 8, împărțeam totul la trei.
Se întâmpla să avem escapade adulte, dar răruțe și drăguțe. 🙂 După ce ne-a completat pruncul ăstălalt Ștefan casa, încă vreun an jumate am dirijat în patru dragostea și treburile. Unde să pleci (mama în special) în excursii, când Domnul Ștefan se cerea alăptat? Am văzut apoi, ușor-ușor, că excursiile de una-două-trei seri nu înseamnă înțărcare și ne-am făcut curaj! 🙂
Acum că băieții sunt “mari” și buni și ceva mai independenți zicem “Mulțumim frumos!”, dacă bunicii îi cer în vacanță și cu voia tuturor părților ne bucurăm de 3-5-7 zile adulte.
Așa cum a fost și în vacanța asta în care ei au fost la Salina Ocnele Mari (unde le-a super priit), iar noi am fost acasă cu de toate.
De ce am scris toate cele de mai sus? Doar ca să povestesc sentimentul de după, de la reîntâlnire.
Îmi place LA NEBUNIE că atunci când ne revedem după mai multe zile de pauză ne purtăm cu toții ca niște îndrăgostiți! Ne tatonăm, ne curtăm, ne mângăiem, ne mirosim, ei încearcă să ne impresioneze tare cu tot ce știu nou, noi avem ditamai zâmbetul pe față, eu sunt topită toată et cetera. 🙂
E bine când sunt copiii în vacanță! Ne rearanjăm, apucăm să vorbim, apreciem mai bine, ne reîntâlnim îndrăgostiți, după ceva vreme ei plâng să dea afară ce le-a fost prea mult, muncim din nou în patru, la un moment dat obosim, bunicii cer copiii în vacanță, ne rearanjăm, apucăm să vorbim, apreciem mai bine, ne reîntâlnim îndrăgostiți…
Cu drag,
Maria, ma-na.ro
Leave a Reply