6 decembrie 2015
Lecții de la Rareș (2 ani și 7 luni) în prag de Moș Nicolae
Este primul Mos Nicolae cand Rares (2 ani si 7 luni) isi pregateste singur ghetele.
Le curata cu grija si le aseaza intr-o linie perfecta. Uneori ma tem ca este perfectionist. Toate trebuie sa fie asezate in linie. Asta a mostenit-o de la mine. Langa aseaza papucii mei de casa si ghetele lui tati si il intreb de ce.
El raspunde douri(cadouri) toti. Sunt asa mandra de el. Il adorm cu multi pupici si cu multi “te iubesc” si cu povestile de seara. De abia a inceput sa vorbeasca si spune atat de multe. Cand a crescut?
Copilul pentru care m-am ingrijorat atat de mult acum nu inceteaza sa ma uimeasca. Mi-au zburat grijile departe si am ramas doar eu cu el pe aceeasi perna. Il mangai pe par si il privesc cum doarme si gandul zboara departe.
Imi doresc sa nu simta ce este foamea, sa nu cunoasca lipsurile care mie mi-au marcat copilaria, sa nu adoarma vreodata fara mangaiere. As vrea sa fiu mereu acolo, sa il feresc de tot ce e rau, sa nu simta durere si sa il ghidez sa faca alegerea corecta.
Ma mustru singura ca asa ceva nu exista. El va fi un om cu propriile pareri, trairi, experiente si eu nu voi putea fi mereu acolo. In fond si ce am trait eu m-a facut omul care sunt astazi…
Din dorinta de a-i oferi mereu totul vine si intrebarea oare nu gresesc? Cand prea mult este prea mult?
La o discutie cu o amica imi zice ca noi oricum suntem o generatie de sacrificiu atunci macar copiii nostri sa aiba…
In ultima vreme din dorinta de a suplini lipsa tatalui i-am oferit cam ce a cerut pana intr-o zi cand nu ne-am putut permite ceva de la magazin pentru ca nu aveam portofelul cu mine. Iesisem doar sa facem cativa pasi. Acolo a inceput criza, tipat, plans, trantit…
Intre timpul lucrurile s-au calmat, eu am umblat la comportamentul meu si ma simt tare mandra ca am mai invatat o lectie de la acest copil bun pe care mi-e teama ca am sa il stric.
Denisa
De aceeasi autoare citeste si Disperarea unei mame
One Comment